16 noiembrie 2009

Padis, informatii necesare


 

Acces
Localizare:

Zona turistica Padis se află în ramura nordică a Muntilor Bihor, lant din Muntii Apuseni. Din punct de vedere administrativ, zona Padis e situată în sud-estul judetului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, până la granita cu judetele Cluj si Alba. Din zona turistica Padis fac parte urmatoarele :
- Bazinul închis Padis - Cetatile Ponorului
- Cheile Somesului Cald - Poiana Vărăsoaia 
- Poiana Cuciulata
- Cheile Galbenei - Poiana Florilor
- Obârsia Văii Boga. 

Acces:

In Padis se poate ajunge fie pe drumul forestier, fie pe potecile marcate. Cu trenul si autobuzul se poate ajunge spre Padis astfel: 
-până în Huedin cu trenul, de acolo până în Rachitele cu autobuzul
(tel. autogara Huedin: 0264-351866; marti si vineri, cursă spre Rachitele la orele 7 si 13,30 si duminică la ora 12,30), rămânând încă 30 de kilometri până pe platou; 
- dinspre Oradea, pe linia Oradea-Vascău se poate ajunge cu trenul până în comuna Sudrigiu, de unde există autobuz până în Pietroasa, rămânând 17 kilometri până în Padis. 
- Altă variantă: din Oradea, de la iesirea din oras spre Deva, există o cursa privată de autobuze până în Pietroasa. 
Drumul forestier:

Zona turistica Padis este străbătută de drumul forestier Rachitele - Ic Ponor - Padis - Boga - Pietroasa, cu o lungime totală de 53 km, din care:
Rachitele - Ic Ponor 21 km
Ic Ponor - Padis 10 km
Padis - Boga 6 km
Boga - Pietroasa 16 km.

Drumul forestier se poate parcurge cu autoturismul, dar are câteva portiuni scurte unde trebuie înaintat cu grijă, din cauza gropilor. Daca masina nu este foarte încărcată si conduceti cu atentie, nu trebuie să vă faceti griji mari. In sezon, pe platoul Padis, întâlnesti zeci de autoturisme, de toate mărcile, care au urcat fie dinspre Pietroasa, fie dinspre Rachitele sau Poiana Horea( prin Ic Ponor).
Drumul forestier este accesibil dinspre:
- Huedin (Huedin - Padis 58km): Huedin-Călata-Buteni-Scrind Frăsinet-Rachitele 27km, drum judetean partial modernizat;
- Cluj (Cluj - Padis 95 km):
Cluj-Gilau-Somesul Cald-Marisel-Poiana Horea-Ic Ponor(Cantonul Silvic Barna) din care:Cluj-Poiana Horea 70km drum modernizat(asfalt), Poiana Horea- Călineasa-Ic Ponor (Cantonul Silvic Barna) 20km, drum nemodernizat, recomandat autoturismelor de teren, se poate parcurge totusi si de autoturisme, cu grijă;
-Oradea (Oradea-Padis 100km) prin Beius, Sudrigiu (Sudrigiu - Pietroasa 12 km, asfalt) sau dinspre Stei (pentru turistii ce vin dinspre Alba-Iulia, Deva, Arad) tot prin Sudrigiu si Pietroasa, drum asfaltat.

Ramificatiile drumului forestier permit accesul cu autoturismul spre principalele obiective turistice din zona:
- Cheile Somesului Cald 9 km;
- Poiana Vărăsoaia si Cetatea Radesei 4 km;
- Cantonul Silvic Padis 1 km;
- Cantonul Silvic Ponor si Cabana Cetatile Ponorului, Valea Cetătilor, Valea Seacă si Izbucul Ursului 5 km;
- Cheile Galbenei si Poiana Florilor 10 km;
- Valea si Statiunea Boga 3 km.


Trasee (poteci) marcate:
  Cabana Vladeasa - Padis;
Cabana Vladeasa- Pietrele Albe- Piatra Talharului- Poiana 
Vărăsoaia- Cabana Padis; durată traseu: circa 11 ore; 
lungime traseu: 32 km; drum de creastă cu privelisti largi, marcaj insuficient pe alocuri.
   

  Stana de Vale - Padis;
Stana de Vale- Saua Bohodei - Poiana Vărăsoaia- Cabana Padis; lungime traseu: 20 km; durată traseu 6 ore; drum de creastă, usor, panorama spre Muntii Apuseni.
  Ic Ponor - Padis pe drum forestier, apoi marcaj punct rosu;
Ic Ponor- Valea Somesului Cald- Cheile Somesului Cald- Pestera 
Cetatea Radesei- Poiana Vărăsoaia- Cabana Padis.
  Pietroasa - Padis;
Pietroasa- Boga- Cantonul Silvic "La Scarită"- Cabana Padis; 
lungime traseu: 17 km pe scurtături si 22 km pe drumul forestier (scurtăturile insotesc drumul); durată traseu 5 ore în urcare si doua ore în coborâre; diferentă de nivel 1000m, cel mai abrupt între Boga si cantonul silvic.
  Saua Vartop - Padis; 
Saua Vartop (pe DN75, la 1,5km înspre Stei, de la pârtia de schi Vartop)- Groapa Ruginoasă- Valea Seacă- Valea Galbena- Poiana Florilor- Pestera Ghetarul de la Focul Viu - Cabana Padis; durată traseu 7-8 ore; lungime traseu 20 km;
drum foarte greu, accesibil doar turistilor experimentati, practicabil doar vara si pe timp uscat.
- Arieseni - Padis 16 km;
- Gârda de Sus - Padis, 2 variante:
  Garda de Sus- Cheile Ordâncusa- Pestera Ghetarul de la Scarisoara- Cătunul Ocoale- Poiana Ursoaia-Poiana Calineasa- Muntele Bătrana- Sesul Gârzii- Cabana Padis; durată traseu 9 ore; lungime traseu 28 km; diferenta de nivel 1000m;
drum de creastă si platou cu panorame si peisaje deosebite.
  Garda de Sus- Valea Garda Seacă- Cătunul Casa de Piatră- Valea Gârdisoara- Pesterile Coiba Mare si Coiba Mică- Sesul Gârzii-Cabana Padis; 
durată traseu 8 ore; lungime traseu 22 km; drum usor, accesibil tot timpul anului, în cea mai mare parte drum forestier sau de tractor; se poate urca cu autoturismul pană în Cătunul Casa de Piatră si atunci portiunea de traseu Cătunul Casa de Piatră-Cabana Padis se poate face în circa 3-4 ore; în traseu se poate ajunge si dupa vizitarea pesterii Ghetarul de la Scarisoara de pe platoul Ghetar-Ocoale.
  Pestera Ghetarul de la Scarisoara - Padis; 
Pestera Ghetarul de la Scarisoara- Cătunul Ocoale- Poiana Ursoaia- Poiana Calineasa- Muntele Bătrana- Sesul Gârzii- Cabana Padis; durată traseu 7 ore; lungime traseu 20 km;diferentă de nivel 1000m; drum de creastă si platou cu panorame si peisaje deosebite.









CAZARE

Facilităti 

Cabana dispune de 60 de locuri pentru cazare, in camere de câte 2, 4, 6 paturi, la un pret de 39 lei/zi/persoană. Sunt 5 camere cu bai proprii la pretul de 49 lei pentru o persoana.
Pretul meselor principale: micul dejun 11-12 lei, pranzul (fel I si fel II) 23-25lei si cina ( un fel) 15-17lei.

Exemple de meniuri (pranz, cina):
1.Pranz:Ciorba taraneasca si Galuscute cu carne, Cina:Cartofi natur cu tocanita de carne
2.Pranz:Ciorba de perisoare si Gratar cu cartofi piure, Cina:Mititei
3.Pranz:Supa de carne de pui si Pulpe de pui cu cartofi pai, Cina:Mamaliguta cu tocanita de carne
4.Pranz:Supa de mazare si Sarmale, Cina:Bogracs (mancare ungureasca cu carne)
5.Pranz:Supa de fasole si Snitel cu cartofi pai, Cina:Mamaliguta cu branza si smantana
6.Pranz:Ciorba de pui si Tocanita de pui cu galuste si smantana, Cina:Frigarui cu cartofi pai.

Exemple de gustari servite la micul-dejun: omlete simple, cu sunca, cu cascaval, papara ungureasca, carnaciori sau cremvursti cu mustar, platou rece.

Cabana este dotata cu sobe cu lemne în fiecare cameră, curent electric de la generator si doua bai comune cu chiuveta, dus (apa calda seara) si W.C.
Rezervare

Deoarece Cabana Cetatile Ponorului poate asigura cazare doar pentru 60 de turisti, vă oferim posibilitatea de a vă rezerva cazarea prin intermediul unui formular. În decurs de maximum 48 de ore vă vom confirma rezervarea locurilor. Informatii suplimentare la tel. 0732625928 sau 0755740949.



  Daca nu aveti un autoturism personal sau prietenii dumneavoastra vreau sa mearga alta data la Arieseni atunci puteti folosii transportul in comun.
  Cursele de autobuze care trec prin Arieseni:Campeni Arieseni (7:30) Pancota 
 Baia de Aries (8:00) Oradea
 Abrud (8:30) Arad
 Abrud (8:40) Timisoara
 Alba-Iulia (11:00) Oradea
 Abrud (13:30) Oradea
 Alba-Iulia (20:00) Stei
 Cluj-Napoca Arieseni (21:15) Beius

Arieseni(4:40) Alba-Iulia
 Arieseni(6:10) Campeni
 Tarcaia Arieseni(7:30) Campeni
 Stei (8:10) Alba-Iulia
 Oradea (8:45) Abrud
 Beius (10:00) Cluj-Napoca
 Timisoara (12:00) Abrud
 Pancota (13:30) Campeni
 Oradea (14:10) Alba-Iulia
 Arad (17:00) Abrud (1 data la 2 zile)
 Oradea Arieseni(19:50) Baia de Aries


  Este bine sa ajungeti in statie inainte de orele trecute in paranteza sau....mai ramaneti in Arieseni! Aceste curse pot fi folosite si pentru a "scurta" drumul pana la anumite obiective turistice.

 Principalele cai rutiere de acces in Arieseni, din municipiile invecinate: Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Oradea, Deva sunt prezentate in harta de mai jos.
 



Pentru iubitorii de drumetie montana (trekking - mersul pe poteci bătute si hiking - în afara potecilor, dar si folosind mâinile), există nenumărate obiective turistice de o inegalabilă frumusete si o mare importantă, în zona turistica Padis din Muntii Apuseni. Într-o prezentare neexhaustivă, acestea ar fi: 
Complexul carstic Cetatile Ponorului

Cel mai grandios fenomen carstic din Romania. Trei doline, un imens portal în stâncă, o pestera, tuneluri subterane, cascade, Valea Cetătilor (de obicei, seacă), râul din Lumea Pierdută, stânci, grohotis, 4 balcoane suspendate deasupra hăului si privelisti de-o sălbăticie si frumusete rar întâlnite. 
Pesteri, avene:
- Ghetarul Focul Viu (al treilea, ca mărime, din Romania, recomandabil a fi vizitat pe la amiază când, razele soarelui, ce pătrund în pestera printr-un horn, dau scânteieri de foc stalagmitelor)
- Pestera Cetatile Ponorului (tuneluri subterane inundate, cascada)
- Pestera Cetatea Radesei (săli mari, hornuri - avene, canion la iesire)
- Avenele din platoul carstic Lumea Pierdută (Negru, Gemănata, Acoperit)
- Pesterile din bazinul Groapa de la Barsa (Zapodie, Neagră, Ghetarul de la Barsa)
- Ghetarul Bortig (al doilea, ca mărime, din Romania; aven)
- Pestera din Valea Galbenei (tunel subteran, 100 metri)
- Pesterile din Circuitul Somesului Cald (Honu, Uscată - sală uriasă, Tunelul Mic)
- Pestera Sura Boghii (usor ascendentă, sub Pietrele Boghii)
- Pestera Caput (colectorul tuturor apelor din zona, galerie descendentă în trepte, cascade pe 2000 metri)
- Pestera Padis (galerie descendentă)
- Avenele din Vărăsoaia (trei)
- Pestera de la Izbucul Ursului
Chei:

- Cheile Galbenei (izbuc, cascada, dolina, pestera, potecă săpată în peretele de stâncă, cabluri sustinere, balcoane)
- Cheile Somesului Cald (cascade, pesteri, punct de belvedere, canioane, albia Somesului)
- Cheile Văii Bulbuci (izbuc, cascade; sălbatice si inaccesibile)
- Cheile Văii Oselu (izbuc, cascada)
- Cheile Văii Boga (izbuc, cascade, canioane)
Poieni:
- Poiana Ponor (izbuc, râu cu meandre, ponoare, sorburi)
- Poiana Florilor (poieni în pantă alternând cu ochiuri de padure; flori, iarbă sau fân cosit, izvor)
- Poiana Bălileasa si zona La Grajduri (doline, izvor, Valea Cetătilor, punctul de intersectie al multor trasee)
- Poiana Vărăsoaia (2 platouri carstice, 2 lacuri, doline, pesteri, avene)
- Poiana Radesei (locul de nastere a Somesului Cald, cascada, canion)
- Sesul Padis (platou carstic aproape plan, ciuruit de nenumărate doline; drumuri forestiere, văi, lacuri, o pestera, un izvor)
Puncte de belvedere, creste:
- Piatra Galbenei (vedere spre Valea Galbenei, Groapa Ruginoasa si Vârful Tapu)
- Pietrele Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului)
- Gardu Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului)
- Vârful Biserica Motului (vedere spre Sesul Padis, Magura Vânătă si Culmea Cârligate)
- Vârful Vărăsoaia (vedere spre Valea Boga, Cheile Somesului, Magura Vânătă, Sesul Padis, Groapa Ruginoasa)
- Culmea Cârligate (Valea Draganului, Valea Somesului, Depresiunea Beiusului, Padis)
- Creasta Măgura Vânătă (vedere asupra întregului bazin Padis,Tapu, Groapa Ruginoasa, Cucurbăta Mare)

În zona Padis, există zeci de trasee turistice, unele marcate, altele nemarcate. Pentru cele marcate, trebuie retinut faptul că ele au ca punct de plecare vechea cabana Padis. Pentru alte puncte de intrare în traseu, trebuie făcute ajustările necesare, tinând seama de distantele si timpul necesar pentru parcurgerea lor dintre principalele locuri considerate puncte de plecare:
- Cabana Padis - zona La Grajduri (45 min.)
- Zona La Grajduri - Cabana Padis (1 ora)
- Cabana Padis - Poiana Vărăsoaia (45 min.)
- Cabana Padis - Cantonul Padis (30 min.)
- Cabana Padis - Satul Boga (2 ore)
- Cabana Padis - Poiana Florilor (2 1/2 ore)

Pentru majoritatea traseelor, Cabana Cetatile Ponorului are o pozitionare mai avantajoasă, fiind situată la 10-15 minute de zona La Grajduri. Deci, pentru o buna parte dintre trasee (Circuitul Cetatilor Ponorului, Circuitul Galbenei, Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa, Valea Boga, Cabana Padis-Caput-Arieseni) se poate scădea 1 1/2 - 2 ore din durata de parcurgere. 
Principalele trasee marcate
 Circuitul Cetatilor Ponorului - marcaj: punct albastru (6 ore)
 Circuitul Galbenei - marcaj: punct galben (9 ore)
 Circuitul Izvoarelor Somesului Cald - marcaj: punct rosu (6 ore)
 Circuitul Groapa de la Barsa - marcaj: banda galbenă (3 ore)
 Circuitul Magura Vânata - marcaj: triunghi galben (5 ore)
 Cabana Padis - platoul carstic Lumea Pierduta - marcaj: cruce galbenă (2, 1/2 ore)
 Cantonul Padis - Piatra Boghii - Pestera Sura Boghii - marcaj: punct rosu (1 ora)
 Poiana Varasoaia - Gardu Boghii - Piatra Boghii - marcaj: dublu punct rosu (1 ora)
 Cabana Padis - Vârful Oselu - Saua Scarita - Valea Bulzului - Pietroasa - marcaj: cruce albastră (4 ore)
 Cabana Padis - Valea Gârda Seaca - Catunul Casa de Piatra - marcaj: triunghi albastru (3 ore)
 Cabana Padis - Pestera Caput - Saua Bortigului - Catunul Cobles - Arieseni - marcaj: triunghi rosu (5 ore)

10 noiembrie 2009

Ghid turistic Muntii Apuseni


Parcul Natural Apuseni 

este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

PNAp cuprinde suprafeţe de pe teritoriul administrativ a 16 comune, şi proprietăţi aparţinând la 25 de comune. În ce priveşte numărul de comunităţi, pe teritoriul PNAp sunt cuprinse integral 53 localităţi şi 3 sate de vacanţă (Boga, Fântânele şi Vârtop), parţial fiind cuprinse încă 8 localităţi, situate pe limitele parcului.
 

Limitele PNAp au fost stabilite prin HG 230 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 26.03.2003, privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora, fiind reproduse mai jos (corecturi de toponimie au fost făcute unde a fost cazul): 

Limita nordică.
Din vârful Măgura Fericii (1106,1 m) limita urmăreşte, spre NE, culmea principală dintre bazinele Crişului Pietros [III-1.42.9] şi al văii Nimăieşti [42.13], până în Vf. Poienii (1626,8 m).  

În continuare, limita urmăreşte culmea principală dintre bazinele hidrografice Crişului Repede [III.44] şi Someşului Mic [II-1.31] (de la izvor până la confluenţa cu Someşul Rece se numeşte Someşul Cald), prin cota 1515,4 m, Vf. Bohodei (1653,8 m), Vf. Fântâna Rece (1652,4 m), Vf. Cârligatele (1694,3 m), cota 1650,3 m, Vf. Coasta Brăiesei (1692,4 m), Vf. Briţei (1758,6 m), culmea Piatra Tâlharului, Vf. Micău (1639,9 m) şi Vf. Nimăiasa (1588,9 m). Din Vf. Nimăiasa limita trece pe interfluviul dintre Valea Stanciului [III.44.4.1] şi pârâul Crăciun [III-1.44.5.1] prin „La Nimăiasa“ (1612,0 m), cota 1584,0 m, Vf. Vârfuraşu (1687,8 m) şi se continuă spre NE, prin şaua Între Munţi, până în Vf. Dealul Păltinişului (1785 m).

În continuare, limita are o direcţie generală spre S, pe interfluviul Valea Stanciului [III.44.4.1]/Seciu [III.44.4.2], trece prin Vf. Piatra Grăitoare (1557,1 m), Vf. Iconii (1497,6 m) şi cota 1419,0 m. De la aceasta, limita coboară pe un interfluviu secundar prin înşeuarea cu cota 1175,0 m, până la confluenţa Valea Stanciului/Valea Arsă, apoi urcă în versantul drept al Văii Arse prin cota 1265,0 m (Dl. Răşinarilor), în Vf. Cuciulata (1485,9 m).
De la Vf. Cuciulata (1485,9 m) limita este situată din nou pe interfluviul principal dintre Crişul Repede şi Someşul Mic, trece prin şaua Prislop (1250 m), Cuciulata (1267,2 m), cota 1245,0 m, Măgura Călăţele (1403,9 m) şi cotele 1101,1 m, 1115,0 m, până la liziera pădurii (borna silvică 162 UP V, OS Beliş). De la liziera pădurii ocoleşte prin N intravilanul satului Bălceşti (com. Beliş), continuă pe drumul comunal dintre Bălceşti şi Beliş (1,3 km), apoi îşi schimbă direcţia spre N, prin cotele 1103,0 m, 1104,0 m, 1099,0 m (Dl. Negru), după care urmăreşte traseul drumului comunal până în cota 1136,6 m situată deasupra cătunului Dealu Negru

Limita estică.
Din cota 1136,6 m, limita coboară la confluenţa Văii Negre cu Someşul Cald, apoi urmează în amonte malul drept al Someşului Cald până la barajul lacului de acumulare Fântânele (extremitatea de est), de unde se continuă spre S pe culmea secundară dintre Pârâu Valea Rea şi Pr. Ghidurilor (Pr. Mestecăniş) până în Dâmbul Hâr (1311,5 m). 

În continuare limita urmăreşte culmea principală dintre bazinul hidrografic Beliş [II-1.31.5] cu bazinele Răcătău [II-1.31.9.4] şi Dobruş [II-1.31.9.4.1] până în şaua dintre Colţău Vârfului (1652,6 m) şi Vf. Pietroasa (1564,0 m), trecând prin Dealu Fântânele (1360,5 m), Vf. Dobruş (1413,0 m), Vf. Stânii (1461,0 m), Chicera Negrului (1496,8 m), Dl. Săştinii (1473,0 m) şi Colţău Vârfului (1652,6 m). Din şaua dintre Colţău Vârfului (1652,6 m) şi Vf. Pietroasa (1564,0 m), limita coboară pe valea Ploştini [IV-1.81.5.1] prin borna silvică 360/UP VIII, OS Gârda şi urmăreşte malul drept al pârâului Ploştini până la confluenţa acestuia cu pârâul Albac [IV-1.81.5], pe care îl urmăreşte aval până la confluenţa cu Arieşul Mare [IV-1]. 

Limita sudică.
De la confluenţa Albac [IV-1.81.5] / Arieşul Mare [IV-1], limita urmează spre amonte malul drept al Arieşului Mare până la obârşia acestuia în Pasul Vârtop (1160 m) incluzând Cheile Albacului şi ocolind intravilanul localităţilor Scărişoara, Gârda de Sus şi Arieşeni.

Din Pasul Vârtop, limita urmăreşte spre S culmea principală dintre bazinul Crişurilor [III] şi Mureş [IV-1] până în Gălişoaia (1395,5 m), apoi se continuă pe o direcţie generală E-V pe culmea Dealu Curbăluit (1181,8 m) până la confluenţa Hoanca Moţului/Valea Corlatului, şi se continuă aval pe malul stâng al Văii Crişul Băiţa [III.42.5] până în satul Fânaţe (com. Câmpani) la confluenţa cu V. Brusturi.

Limita vestică.
De la confluenţa Crişul Băiţa/V. Brusturi, limita urmăreşte spre N liziera pădurii (bornele silvice 227 UP I, OS Vaşcău şi 228 UP IV, OS Sudrigiu) spre podul de lângă biserica localităţii Sighiştel, de unde urcă pe culmea secundară Dâmbul Osoiului, se continuă pe culmea dintre valea Sighiştel [III.42.5.1] şi Valea Neagră (Valea Izbucului) [III.42.6] prin cotele 640,1 m şi 606,0 m, Vf. Brusturi (770,1 m) şi Vf. Măgurii (741,3 m). 

În continuare limita traversează valea Pârăului Crăiasa prin localitatea Chişcău pe la intersecţia cu drumul care urcă în Dealu Chişu şi se îndreaptă spre locul La Ogrăduţă (578,4 m). De aici urcă în Dealu Chişu, apoi coboară în Valea Mare (Pietroşiţa) până la liziera pădurii (borna silvică 21 UP IV, OS Sudrigiu) pe care o urmează până în Valea Lazului (borna silvică 229 UP IV, OS Sudrigiu – actualmente Vaşcău), apoi urcă în Vf. Plopilor (723,8 m), de unde coboară pe o culme secundară până la confluenţa Crişului Pietros [III.43.9] cu Valea Mare Cărpinoasă (Valea Aleu) [III.42.9.2]. De la confluenţă urcă în Dealu Lazului (567 m) şi urmăreşte spre N cumpăna de ape a bazinului hidrografic Valea Mare Cărpinoasă (Valea Aleu) [III.42.9.2], trece prin cota 684,5 m, Vf. Dealu Blidaru (800,2 m) şi ajunge în Vf. Măgura Fericii (1106,1 m). 

Suprafaţa PNAp determinată analitic în GIS este de 76 064 ha, din care 24 280 ha se află pe teritoriul judeţului Bihor, 30 545 ha se află pe teritoriul judeţului Cluj şi 21 239 ha se află pe teritoriul judeţului Alba.

La marcarea în teren a limitelor PNAp s-a ţinut cont de limitele de proprietate ale terenurilor agricole proprietate privată, astfel încât aceste parcele să nu fie fragmentate, iar prevederile prezentului Plan de Management să poată fi aplicate unitar pe aceste unităţi de suprafaţă. Acolo unde limita PNAp intersectează o astfel de suprafaţă de teren, cuprinzând peste 50% din totalul acesteia, ea a fost inclusă integral în interiorul parcului. Dacă proporţia din suprafaţa proprietate privată situată pe limita PNAp este sub 50% din total, ea a fost exclusă integral din teritoriul parcului.


Principalele tipuri de soluri existente pe teritoriul PNAp sunt: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate şi trunchiate şi soluri organice.
Dintre molisolurile prezente în PNAp face parte rendzina formată pe calcare tectonice şi versanţi cu expoziţii diverse. Argiluvisolurile sunt reprezentate prin tipul de sol brun luvic format pe luturi, şisturi sericitoase şi pe versanţi slab înclinaţi cu expoziţii diverse. 



Cambisolurile cuprind următoarele tipuri: soluri brune eumezobazice formate pe roci bogate în minerale calcice şi feromagneziene – calcare, dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanţi cu expoziţie şi pante diverse. Aceste soluri sunt favorabile dezvoltării arboretelor de fag în amestec cu paltinul şi frasinul pe versanţi umbriţi şi a arboretelor de gorun în amestec cu teiul, jugastrul pe versanţi însoriţi; soluri brune acide formate pe roci acide bogate în minerale feromagneziene, pe versanţi cu expoziţii şi pante diverse, şi sunt favorabile arboretelor de molid. 

  

Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale care s-au format în condiţii de climă foarte umedă şi rece, pe roci acide şi podzoluri care s-au format în condiţii de climă bogată în precipitaţii şi rece, pe substrat acid.

Datorită prezenţei pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu un regim hidric cu exces de umiditate se întâlnesc şi soluri hidromorfe, situate pe luncile unor pâraie. 

Pe suprafeţe restrânse se întâlnesc solurile organice, reprezentate prin tipul de sol turbos tipic. Acestea s-au format în zone cu molhaşuri amplasate la altitudini de 920-1200 m. Cele mai reprezentative molhaşuri din PNAp sunt cele din zona Izbuc – Călineasa – Ic, seria de molhaşuri şi mlaştini din bazinul superior al Someşului Cald până la Giurcuţa de Jos şi gruparea de mlaştini din zona Bălceşti – Călăţele.
 

Clima este tipică de munte, în general umedă şi rece pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre regiunile joase. Etajarea pe verticală se manifesta în toţi factorii determinanţi ai climei.
 
Temperatura medie anuală a aerului este de 2°C în masivele Biharia şi Vlădeasa, 4°C în zona platformei calcaroase şi ajunge la 10°C în Depresiunea Beiuş. În luna ianuarie temperatura medie a aerului este de -7°C în munţii înalti şi de -3°C în depresiune, iar temperatura medie a aerului în iulie este de 10°C în zona montană şi 20°C în depresiune. 



Vântul dominant este cel de vest, care aduce multe precipitaţii şi determină un mare număr de zile noroase, astfel, în Munţii Bihor, în luna iulie sunt în medie 18 zile cu cer acoperit. O consecinţa directă a acestui fapt este şi cantitatea de precipitaţii căzuta aici, extrem de ridicată. Media anuală în zonele înalte depăşeşte 1.400 mm, cantitate maximă pentru ţara noastră, care se găseşte doar în munţii mult mai înalţi (Rodna, Retezat şi Făgăraş). Spre poalele munţilor, în special spre Depresiunea Beiuş, numărul zilelor cu cer acoperit creşte la 12 în iulie, iar precipitaţiile scad la 800 mm. Pe versanţii dinspre depresiune au o largă răspândire vânturile de munte şi de vale (brizele) care se fac simţite mai ales seara.

  

Un fenomen climatic aparte se întâlneşte pe platoul calcaros al Bihorului, datorită formelor de relief carstic. În bazinele închise scurgerea aerului rece pe văi, care are loc seara, nu se mai poate face aici deoarece nu există văi pe care să se canalizeze curentul de aer. Aerul rece se acumulează astfel pe fundul depresiunii închise unde are loc o stratificaţie termică, temperatura aerului crescând cu înalţimea, acest fenomen având un rol important şi în distribuţia vegetaţiei.
   
Un aspect aparte al lipsei de briză în bazinele închise se observă la Padiş, unde fundul depresiunii este plin de doline din care unele adăpostesc lacuri. Aceste lacuri constituie un rezervor de căldura acumulată ziua. Seara, când aerul se răceşte, stratul de aer de deasupra lacurilor se încălzeşte şi începe să se ridice, fiind mai uşor. Pătrunzând în stratele de aer rece, are loc o condensare parţială, ceea ce dă naştere la o ceaţă deasă. Prinsă între crestele ce înconjoară depresiunea şi fără posibilitatea de a se scurge, ceaţa formează un strat dens de un metru înălţime, ce se târăşte lent pe sol, şi se destramă la primele raze ale dimineţii.
   
Cu climat aspru şi capricios, munţii oferă totuşi turiştilor perioade favorabile pentru vizitare. Luna mai este deosebit de frumoasă prin claritatea atmosferei, deşi există riscul furtunilor bruşte de primăvară. Iunie este în general ploios, cu ploi persistente care îngreuneaza mai ales vizitarea peşterilor. În iulie, timpul se îndreapta, adesea în a doua jumătate a lunii; o vreme bună se menţine de obicei toată luna august şi în prima jumătate a lui septembrie.

Şi în această perioadă, de timp frumos există însa intervale ploioase, care ţin 3-5 zile. Furtunile, cu caracter local, de o mare violenţa, dar de scurtă durată, se manifestă mai ales în iulie. Toamna oferă zile frumoase, cu o mare claritate şi vizibilitate, cum nu se întâlnesc vara. De obicei pe la mijlocul lui septembrie se instalează o perioadă de timp rece, ce ţine şi două săptămâni, când poate să cadă zăpadă. După aceea însa vremea se îndreaptă şi octombrie oferă timp stabil, ideal mai ales pentru explorările subterane.
   
Zăpada cade în noiembrie şi persistă până în luna aprilie (în medie sunt 200 zile anual de îngheţ). Vremea este frumoasă iarna (în medie 16 zile cu cer acoperit în ianuarie, spre deosebire de depresiunea Beiuş unde sunt 22), oferind posibilităţi pentru practicarea turismului de iarnă şi a schiului.
 

Reţeaua hidrologică din PNAp aparţine bazinelor Crişului Negru la vest, Someşului Mic spre nord şi Văii Arieşului Mare la sud.

Nodul hidrografic este constituit de Platoul Padisului, faţă de care apele curgătoare se orientează radial. Unele ape au atât un curs de suprafaţă normal, cât şi sectoare de curs subteran. Structura rocilor, respectiv caracterul permeabil al rocilor calcaroase şi impermeabilitatea şisturilor, gresiilor şi argilelor, constituie elementul determinant al configuraţiei reţelei hidrografice, mai ales al celei subterane.
 
Bazinul râului Crişul Negru situat în partea de vest a PNAp are ca principali colectori Crişul Pietros şi Crişul Băiţa cu direcţia generală de scurgere spre vest. 
Crişul Pietros are ca principali afluenţi: Valea Aleului, Valea Sebişelului, Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Luncşoara.
Crişul Băiţa are ca afluenţi principali: Hoanca Moţului, Valea Mare şi Valea Sighiştelului. Aceste ape au în general debite constante şi nu produc eroziuni ale solului, mai ales în zonele împădurite. 

Bazinul Someşului Mic este reprezentat prin două mari cursuri de apă: Valea Someşului Cald şi Valea Belişului care converg în lacul de acumulare Fântânele. Someşul Cald izvorăşte din zona Piatra Grăitoare – Cârligatele, un bazin de formă palmată cu numeroase pâraie care încă de la obârşie au un debit apreciabil. Afluenţii Someşului Cald sunt Valea Seacă (Alunul Mare), Alunul Mic, pârâul Ponor, Valea Firii (pe partea stângă). Pe partea dreaptă primeşte Valea Izbucului care colectează apele pârâului Tomnatec şi Valea Călineasa, pâraiele Barna şi Terpeş, Giurcuţa, Porcului, Răchiţele. Se varsă de asemenea în lacul de acumulare Fântânele. 
Valea Belişului îşi are obârşia sub Dealul Roşu (jud. Alba). Principalii afluenţi sunt pârâul Roşu, Valea Călineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci şi pârâul Potrii. De pe partea dreaptă colectează Apa Caldă, Valea Vijanului, pârâul Olteanu şi pârâul Monoşel. Apele nu au caracter torenţial şi nu produc pagube datorită faptului că pe porţiuni însemnate circulă în subteran. 
Lacul de acumulare Fântânele situat la 1 050 m altitudine are o suprafaţă de 826 ha şi s-a format în urma barării Văii Someşului Cald în aval de confluenţa sa cu pârâul Beliş. Are un volum de 225-250 milioane m3 de apă. Din lacul de acumulare, apa este deviată printr-un tunel de 8,475 km, până la turbinele Centralei Hidroelectrice Mărişel.

Al treilea bazin hidrografic din PNAp este bazinul Arieşului Mare. 
Râul Arieşul Mare izvorăşte din Şaua Vârtop şi are ca afluenţi mai importanţi: Cobleş, Gârda Seacă, pârâul Popasului şi râul Albacului. 

Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona endocarstului, reprezintă o rezervă importantă şi sunt o sursă de alimentare / realimentare a reţelei de suprafaţă.

Platoul Padiş – Cetăţile Ponorului constituie, din punct de vedere hidrologic, un bazin endoreic (închis la exterior), drenat pe cale subterană. Cea mai mare parte a apelor se scurg în bazinul Crişului Negru şi o foarte mică parte în cel al Someşului Cald. Platoul are o suprafaţă de 36 km2.

Platoul Ocoale – Scărişoara este suspendat la peste 100-200 m faţă de văile din jur (Gârda şi Ordâncuşa) şi are o suprafaţă de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane şi apar la suprafaţă prin Izbucul Coteţul Dobreştilor din bazinul Văii Gârda Seacă.
 

PNAp din punct de vedere geomorfologic este situat în Provincia Carpatică, subprovincia Carpaţii de SE, Regiunea Carpaţii Apuseni, subprovincia Munţii Apuseni. Cea mai mare parte a PNAp este situată în Munţii Bihorului, iar partea de la nord de Văile Someşului Cald, Aleului şi Crişului Pietros face parte din Masivul Vlădeasa.Rocile calcaroase şi dolomitice predomină în Munţii Bihorului, cu subunitatea Platoul Padiş (1 250 m).

Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite şi domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice. 

Munţii Vlădesei din partea de nord al PNAp, au o structură geologică relativ complexă, fiind constituiţi predominant din roci magmatice şi formaţiuni cristalofiene şi mai puţin din roci sedimentare.

 În Munţii Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată, din care cauză caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape plane, cu relief şters. Ele sunt mărginite de văi puternic adâncite, ai căror versanţi sunt accentuat înclinaţi. Roca dură, vulcanică, se manifestă pe alocuri prin abrupturi, cu enorme grohotişuri şi rupturi de pantă în albia râurilor, care generează cascade, cea mai reprezentativă fiind cascada Răchiţele. PNAp cuprinde 80% din totalul suprafeţei rocilor carstificabile din Munţii Bihor – Vlădeasa Complexitatea litologică şi tectonică a regiunii a creat premisele necesare formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din regiunea cu climă temperată.

Exocarstul include forme de referinţă precum bazinul endoreic Padiş – Cetăţile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Bătrâna – Călineasa), platouri dolinare haotice (Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni (Bălileasa), văi carstice (Gârdişoara – Gârda), chei (Ordâncuşa), defilee (Arieşul Mare), şi nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetăţile Ponorului şi Coiba Mare.

Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşteri şi avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unităţi geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padiş – Scărişoara, grabenul Someşului Cald şi zona piemontană (spre Depresiunea Beiuşului). 

În zona Padiş - Scărişoara predomină cavităţile puternic descendente (avene şi ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor freatice, accesul fiind oprit de sifoane lungi şi profunde. Este cazul avenelor V5, a celor din Lumea Pierdută, Şesuri sau a peşterilor Cetăţile Ponorului, Sistemul Zăpodie. O notă aparte o reprezintă bazinul Gârda Seacă care adăposteşte o serie de superlative precum P. Hodobana (cea mai labirintică peşteră a României) – 22,1 km dezvoltare, Izbucul Tăuz (cea mai adâncă peşteră subacvatică - 85 m) sau P. Zgurăşti, care adăposteşte cel mai mare lac subteran din peşterile României – 85 000 m3 de apă.

Grabenului Someşului Cald îi sunt asociate peşteri de mari dimensiuni, cu spaţii interioare colosale, relativ orizontale (denivelările în general nu depăşesc valoarea de 150 m). Este cazul peşterilor Humpleu (fără Avenul Poieniţa), Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele două străpungeri hidrologice accesibile realizate de peşterile Humpleu şi Cerbului, ambele având o a doua deschidere (Avenul Poieniţa, respectiv Avenul cu Vacă) în zona de platou din care se alimentează acviferele. 

Zona piemontană cuprinde relieful de măguri cuprinsă între Budureasa şi Băiţa Bihor. În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis formarea unor sisteme hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zonă există un număr mare de peşteri deosebit de importante, atât peisagistic, cât şi paleontologic precum P. Urşilor, Micula, sau Măgura.

O notă aparte o reprezintă carstul din zona Cârligate – Valea Rea, unde a fost pus în evidenţă primul endocarst poligenetic de pe teritoriul României. Peştera din Valea Rea (21 km lungime) şi-a început evoluţia datorită soluţiilor hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vlădeasa. Acestea au creat un paleocarst hidrotermal mineralizat şi un carst relict hidrotermal. În urma încetării activităţilor postmagmatice şi ridicarea în perioada Pliocenului a blocului Bihorului Nordic se creează premisele formării unui endocarst clasic, de apă rece, care a remodelat parţial şi spaţiile preexistente.

Peştera din Valea Rea pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe peşteri ale Lumii, se situează şi printre primele 10 cavităţi de pe Terra din punct de vedere mineralogic. În peşteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de speleoteme (aragonit, gips, cuarţ, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc.), dintre care multe descrise pentru prima oară în lume în mediu speleic.

Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peşteri din perimetrul PNAp sunt P. din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliţei, din cel paleontologic P. Urşilor şi Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop şi P. Rece. 

PNAp adăposteşte peste 10 gheţari subterani mai importanţi. Celebrii sunt Gheţarul Scărişoara (amenajat turistic) şi Gheţarul Focul Viu, alături de gheţarii Borţig, Barsa, Zăpodie, Vârtop (din zona Casa de Piatră – a nu se confunda cu P. de la Vârtop), din Poiana Vârtop (din Vl. Ponorului) etc.

Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasă, o ravenă cu un diametru de cca. 450 m şi o adâncime de 100 m, creată de eroziunea torenţială în straturile de gresii şi argile roşii violacee de vârstă permo-werfiană, ale Muntelui Ţapu. Fiind un martor de eroziune activ, morfologia Gropii Ruginoase evoluează foarte rapid, în anii ploioşi ravena mărindu-se cu câţiva zeci de metri. În timpul ploilor apa antrenează din Groapă fragmente de rocă provocând în deplasare un zgomot care se amplifică datorită ecoului şi creează spaimă turiştilor. Datorită substratului litologic apare o nuanţă ruginie, de unde şi denumirea de Groapa Ruginoasă.
 


În Bihorul nordic predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai subţiri de conglomerate, gresii şi şisturi violacee. În nord (în Muntele Măgura Vînătă) apar astfel conglomerate şi gresii; mai la sud se dispun calcare şi dolomite (zona Padiş—Scărişoara), apoi urmează, şi mai la sud, o a doua fîşie de gresii şi şisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăţilor, valea Gîrdişoara) şi, în sfîrşit, o a doua fîşie de calcare (valea Sighiştel, valea Galbena, Cetăţile Ponorului, valea Gîrda). Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele fiind, de la nord spre sud, din ce în ce mai noi. 

Zona de izvoare a Someşului Cald reprezintă un larg graben în care formaţiunile geologice (ale autohtonului) s-au prăbuşit pe falii paralele cursului Someşului. Depozitele mezozoice ce formează acest sector sînt reprezentate prin roci sedimentare foarte variate, în care predomină calcarele jurasice şi cretacice inferioare. O excepţie la această structură obişnuită pentru Bihorul nordic o reprezintă zona de la vest de puternica fractură ce urmăreşte valea Galbena, de la izvoare spre nord pînă dincolo de confluenţa cu Crişul Pietros, precum şi zona de la vest de creasta Masivului Vlădeasa. Cu milioane de ani în urmă această zonă vestică s-a prăbuşit pe falii lungi de zeci de kilometri. 

Stivele de depozite încălecate anterior pe autohton (pânzele) au ocupat astfel o poziţie inferioară, fiind afectate mai puţin de eroziune, din acest motiv ele se păstrează şi astăzi constituind masive ca Tătăroaia, Păltineţul, Dealul Munţilor, Măgura Ferice, Glăvoiu şi Ţapu.  

   

În cele ce urmează, vă invităm să faceţi cunoştinţă cu câteva dintre elementele peisajului carstic a cărui complexitate şi valoare a stat la baza declarării Parcului Natural Apuseni...
 



P. Piatra Altarului (clasa A - rezervaţie ştiinţifică)

Împreună cu celebra Peşteră Movile (din sudul Dobrogei), Piatra Altarului este considerată a fi emblematică pentru fenomenele carstice din România, şi printre cele mai importante din lume.  


Concreţionarea extraordinară din care se remarcă cristalele de calcit extrem de abundente şi variate, dar şi coloanele de dimensiuni impresionante sau discurile care constituie o raritate mondială, oferă acestei peşteri un peisaj feeric.  

 Poate cele mai celebre formaţiuni din Piatra Altarului sunt "nuferii" din "Sala Paradisului". 
 
 

P. din Valea Rea
Cel mai mare „muzeu” speleomineralogic al României. Cele peste 35 de minerale descrise ca şi componente ale unor speleoteme situează peştera printre primele 10 de acest gen de pe Terra. Cea mai complexă peşteră din România (20 km lungime), care include: paleocarst hidrotermal mineralizat (inclusiv cu aur nativ), endocarst relict hidrotermal şi endocarst de apă rece. Cuprinde cea mai mare cascadă subterană perfect verticală din România (Cascada Ventilatorului) 82 m, diametru 10 m. Este cea mai mare peşteră din România dezvoltată integral în dolomite.
 


Avenul V5
Este cavitatea cea mai adâncă de pe teritoriul României (denivelare -642 m, explorarea nefiind încă terminată), dezvoltare >10 km. Cuprinde al doilea spaţiu subteran unitar din ţară ca mărime (sala Paul Matoş) de 1 200 000 m3 şi lungime de 415 m. Conţine mănunchiuri de cristale aciculare din aragonit, unele având lungimea de peste 25 cm.


P. Micula (clasa A - rezervaţie ştiinţifică)
Descoperită în anul 1978 pe Vl. Crăiasa şi cunoscută de localnici ca un izbuc permanent, P. Micula este o cavitate deosebit de frumoasă, bogat concreţionată şi adăpostind o mare varietate de formaţiuni. Spaţii largi alternează cu galerii şi diaclaze foarte înguste, lacuri, cursuri active şi cascade, domuri şi gururi, stalactite şi stalagmite, draperii şi coloane, perle de peşteră şi calcit flotant care dau un farmec deosebit peşterii. De o mare valoare sunt şi vestigiile paleontologice găsite aici, printre care se numără şi un schelet de urs de cavernă (Ursus spelaeus) în conexiune anatomică, însă fără craniu.  



P. de sub Zgurăşti (sectoare clasa A - rezervaţie ştiinţifică şi B)
Cel mai mare lac subteran permanent din România (65 m lungime, 20 m lăţime, 12 m adâncime – valori pentru nivel mediu al apelor). Cea mai mare acumulare permanentă de apă din peşterile României (lacurile: Mare, Reck, Ascuns, din Sala Băilor de Nămol, Velenţa, Lung şi Styx, cu un volum total de apă de peste 25 000 m3).
 


P. din Pârâul Hodobanei (clasa B)
Cea mai ramificată (labirintică) peşteră din România, respectiv una dintre cele mai labirintice din lume. Peştera are 22142 m de galerii topografiate, situate pe o extensie de doar 820 m (coeficient de ramificare 27,00).
 


Izbucul Tăuz (clasa C)

Sifonul nr. 2 este cel mai adânc pasaj subacvatic explorat de pe teritoriul României cu adâncimea -85 m.  


P. Coiba Mare
Cea mai mare intrare de peşteră din România (54 X 45 m = 2430 m2). Cel mai impresionant ponor din România.  


 
P. Cetăţile Ponorului (clasa C)
Cea mai înaltă intrare de peşteră din România (76 m).  



Gheţarul de la Scărişoara (sectoare clasa A - rezervaţie ştiinţifică şi clasa B - sectorul turistic)
Cel mai mare gheţar subteran din România cu un volum de gheaţă apreciat la 75 000 m3.


Gheţarul Focul Viu (clasa A - rezervaţie ştiinţifică)
Este ca mărime cel de-al treilea gheţar subteran de pe teritoriul României (volum estimat 25 000 m3). Intrarea superioară (sub formă de aven) conferă în cazul pătrunderii directe a razelor soarelui fenomene optice deosebit de spectaculoase, care au inspirat localnicilor denumirea peşterii. Accesul vizitatorilor este permis doar până la balustrada din lemn situată la intrarea în peşteră, de unde se poate admira blocul masiv de gheaţă!  



P. Onceasa (clasa A - rezervaţie ştiinţifică)
Este unul dintre cele mai importante situri paleontologice din Europa care conţine în special oseminte aparţinând lui Ursus spelaeus, dar şi alte specii contemporane. Majoritatea muzeelor de ştiinţe ale naturii din Europa posedă eşantioane prelevate din această cavitate.  



Gheţarul de la Vârtop (Casa de Piatră) (clasa B)
Peştera a adăpostit 3 urme de picior aparţinătoare unei populaţii de oameni de Neanderthal (una se găseşte la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca, celelalte fiind din păcate furate cu mulţi ani în urmă).
 



P. Rece (sectoare clasa A - rezervaţie ştiinţifică şi B)
Vestigii arheologice, constând din amplasarea rituală, în concordanţă cu punctele cardinale a patru cranii de Ursus spelaeus, sugerând probabil un ritual de vânătoare.


Sistemul Poieniţa-Humpleu (sectoare clasa A - rezervaţie ştiinţifică şi B)
Peştera, situată pe primul loc în topul dezvoltărilor din Munţii Bihor, cuprinde în ansamblu cele mai mari spaţii subterane din România (una dintre săli are 700 m lungime, 100 m lăţime, 40 m înălţime). Este străpungerea hidrologică accesibilă cu denivelarea cea mai mare din România (402 m diferenţă de nivel). Geoda din zona de intrare conţine cristale de calcit de dimensiuni impresionante.


Poiana Ponor
Singura polie de pe teritoriul României.
 



Valea Sighiştelului
Prin existenţa a peste 200 de peşteri pe o suprafaţã de cca. 10 km2, oferă cea mai mare densitate de cavităţi naturale de pe teritoriul României.


Peştera Urşilor (sectoare clasa A - rezervaţie ştiinţifică şi B - sectorul turistic)
Este singurul sit paleontologic din România cu resturi fosile aparţinătoare în primul rând Ursus spelaeus, păstrat aproape intact în urma descoperirii. În peşteră se găseşte un schelet de Ursus spelaeus păstrat în conexiune anatomică, situat în sectorul A (rezervaţia ştiinţifică) al peşterii. Peştera a fost amenajată pentru turism organizat în anii '70, sectorul B fiind deschis vizitatorilor. 


Zona Băiţa Bihor
Cuprinde un endocarst complex, inclusiv cu peşteri excavate în skarne de către soluţii hidrotermale. P. din galeria Tony este cea mai mare peşteră de acest gen din România, având peste 1,5 km dezvoltare.
 

Întreg teritoriul PNAp aparţine etajului montan-subalpin, iar speciile care participă la alcătuirea covorului vegetal sunt în majoritatea lor specii cu răspândire montană.
Vegetaţia se diferenţiază pe verticală în următoarele zone: pajişti montane, păduri de molid (Picea abies) şi păduri de foioase în care se întâlnesc următoarele specii: fag (Fagus silvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus montana), frasin (Fraxinus excelsior), cireş sălbatic (Cerasus avium), jugastru (Acer campestre), mesteacăn (Betula verrucosa), scoruş de munte (Sorbus aucuparia), salcia de munte (Salix caprea), nucul (Juglans regia), etc. 



Datorită condiţiilor locale de sol, climă şi topografie, acest cadrul general schiţat prezintă unele modificări, perturbări şi inversiuni.
Pădurile montane sunt bine dezvoltate în partea superioară a văilor, între altitudinile de 1 200 şi 1 600 m. În această zonă de vegetaţie predomină molidul (Picea abies) şi bradul (Abies alba), şi de asemenea se întâlnesc mai rar laricea (Larix decidua) şi tisa (Taxus baccata). 

  


Ca şi o particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al inversiunilor termice, există zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind înlocuit de păduri de fag (Fagus silvatica) care se învecinează direct cu pajiştile montane.

Limita între pădurile de foioase şi cele de răşinoase se situează între altitudinile de 600-1300 m, în funcţie de relief, substrat şi microclimat, care duc uneori şi la inversiuni de vegetaţie.
Zonele calcaroase constituie un peisaj special, distinct de cel al platourilor şi al zonelor stâncoase. Platourile calcaroase Bătrâna, Padiş, Ocoale, Mărşoaia şi Ursoaia în mare parte sunt lipsite de vegetaţie lemnoasă datorită lipsei apei, fapt care a condus la apariţia unor pajişti montane a căror prezenţă nu poate fi explicată doar prin factorul altitudinal. Există de asemenea asociaţii vegetale deosebite găsite în aceste pajişti montane. Pajiştile montane din platourile carstice sunt mai dezvoltate în zonele centrale, depresionare, în vreme ce marginile platourilor sunt aproape întotdeauna acoperite de păduri. Ele ocupă azi locul fostelor păduri de fag defrişate în trecut şi aparţin formaţiei de păiuşcă cu diverse specii. Datorită inversiunii de temperatură în cadrul acestor depresiuni închise, molidul apare în zona centrală a depresiunii, în timp ce pădurile de foioase cresc pe vârfurile învecinate, un exemplu tipic fiind Bazinul Padiş. 

Pajiştile montane se caracterizează printr-o diversitate floristică deosebit de ridicată, fiind identificate până în prezent, un număr de 420 specii de plante.

Datorită unor condiţii speciale de microclimat, apare un tip de vegetaţie nordică ce creşte la latitudini neobişnuit de sudice, împreună cu unele specii alpine, care cresc aici la o altitudine neobişnuit de mică. În dolinele de dimensiuni mari, de asemenea, datorită stratificării termice a aerului, în partea inferioară începutul sezonului vegetativ este întârziat. La gurile de intrare ale peşterilor se întâlneşte o vegetaţie caracteristică zonelor umbroase şi umede. 

Un tip distinct de vegetaţie se întâlneşte în zonele umede de-a lungul râurilor. Speciile lemnoase caracteristice luncilor sunt: sălciile (Salix alba, Salix purpurea, Salix triandra), plopul (Populus nigra), arinul negru (Alnus glutinosa), iar dintre cele ierboase rogozul (Carex sp.), stânjenelul de baltă (Iris pseudaccorus), etc. Această vegetaţie de luncă însoţeşte mai ales râul Arieşul Mare.

Depinzând de asemenea de prezenţa apei, se întâlnesc mlaştini de turbă la altitudini ridicate, mai ales în păduri de molid. Aceste turbării se formează fie pe un substrat silicios în zone aproape orizontale (Molhaşurile de la Izbuce), fie în zone carstice unde fundul dolinelor se impermeabilizează cu argilă (Padiş, Barsa, Onceasa, Vărăşoaia). 

Flora acestor tinoave este compusă din plante oligotrofe, cu creştere înceată, dar mai ales din specii ale muşchiului Sphagnum, care prin felul său de viaţă decide reacţia, chimismul, fizionomia şi în general condiţiile de viaţă ale tinovului. Sfagnetul, care alcătuieşte fundamentul întregii flore, se dezvoltă rapid sub formă de perniţe compuse înainte de toate din specii de Sphagnum. Aceste perniţe sunt străbătute mai ales de Vaccinium microcarpum, Drosera rotundifolia, Andromeda polifolia, Carex pauciflora, Eriophorum vaginatum, Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Carex rostrata etc. De pe tinoave au fost descrise asociaţii vegetale deosebit de interesante. Fitocenozele analizate în 1987 de către Pop şi colaboratorii au fost încadrate în următoarele asociaţii vegetale: Eriophoro vaginato – Sphagnetum (care au generat, mai ales prin edificatorii lor şi cea mai cantitate de turbă), Caricetum limosae, Rhynchosporetum albae, Vaccinio – Pinetum mugi, Carici rostratae – Sphagnetum şi Carici stellulatae – Sphagnetum (fitocenoze de tranziţie spre mlaştinile mezotrofe, dezvoltate la marginea tinoavelor).

Jneapănul (Pinus mugo) este prezent (câteva pâlcuri) în Molhaşurile de la Izbuce, această locaţie fiind citată ca fiind cea mai joasă din Munţii Apuseni (Pop, 1939). Prin compoziţia lor floristică, pâlcurile de jneapăn de la marginea sud-estică a tinovului cel mare se aseamănă foarte mult cu cele din Munţii Tatra (Hadač, 1969; ap. Pop et. al., 1987), de care diferă însă, prin abundenţa-dominanţa ridicată a speciilor de Sphagnum şi prin caracterul lor mai hidrofil (37.5%) şi infiltraţia speciilor puternic acidofile (25%). Din aceste considerente, Pop şi colaboratorii (1987) încadrează aceste jnepenişe într-o asociaţie nouă – sphagnetosum a asociaţiei Vaccinio - Pinetum mugi.

Prezentăm în cele ce urmează pe scurt, sub aspect floristic şi ecologic, principalele asociaţii vegetale care dau nota specifică teritoriului PNAp:

Sedo hispanici – Poetum nemoralis. Se întâlneşte pe stâncăriile calcaroase, semiumbrite, din etajul pădurilor nemorale de pe Valea Sighiştelului, Valea Boga, Valea Galbenei şi Cheile Ordâncuşii.
Thymetum comosi. Aceste cenoze pioniere endemice edificate de Thymus comosus se dezvoltă pe grohotişurile fine şi grosiere, mobile sau fixate de la baza stâncilor calcaroase din Cheile Ordâncuşii.
Parietarietum officinalis. Se întâlneşte pe grohotişurile fixate, umbrite şi semiumbrite de la baza stâncilor calcaroase din perimetrul parcului (exemplu: Cheile Galbenei).
Scorzonero roseae – Festucetum nigricantis. Aceste pajişti se întâlnesc frecvent în etajul montan superior şi subalpin din perimetrul parcului (Micău, Piatra Grăitoare, Cârligate).
Violo declinate – Nardetum. Această asociaţie se întâlneşte frecvent în etajul montan şi subalpin, acolo unde solul este mai sărac decât în cazul menţionat anterior.
Seslerietum rigidae. Aceste asociaţii se întâlnesc frecvent în perimetrul parcului pe stâncile umbrite şi semiumbrite din etajul montan (Cheile Someşului Cald, Piatra Bulzului, Valea Boga, Cheile Ordâncuşii).
Epilobio – Juncetum effusi. Fitocenozele higrofice edificate de Juncus effusus vegetează pe luncile şi terasele unor văi (Valea Călineasa, Poiana Horea), pe soluri aluviale, cu conţinut mai redus de substanţe nutritive.
Festuco – Agrostetum capillaris. Aceste pajişti mezofile au o mare răspândire pe întreg cuprinsul parcului, până la limita superioară a pădurii de fag (Valea Sighiştelului, Valea Bulzului, Micău, Cheile Ordâncuşii, Valea Galbenei).
Caricetum limosae. Această asociaţie rară care prezintă un interes fitogeografic deosebit a fost descrisă pentru mlaştinile oligotrofe, montane din parc. Alături de aceasta, se întâlneşte şi asociaţia Sphagno – Rhynchosporetum albae.
Junco – Caricetum fuscae, Sphagnetum magellanici şi Carici flavae – Eriophoretum latifolii. Se întâlnesc în mlaştinile eumezotrofe montane din Valea Călineasa, Platoul Padiş, Molhaşurile de la Izbuce, Valea Sighiştelului.
Calamagrosti - Digitalietum. Se întâlneşte pe terenurile despădurite din zona fagului şi a pădurilor de amestec fag cu molid de pe Valea Sighiştelului, Valea Galbenei, Vf. Cârligate.
Carpino – Fagetum. Aceste păduri au o răspândire sporadică pe Valea Sighiştelului, Valea Galbenei, Valea Albacului, ele întâlnindu-se la baza versanţilor umbriţi şi semiumbriţi din etajul montan inferior.
Symphyto – Fagetum. Aceste făgete pure se întâlnesc frecvent în tot PNAp, între 600 şi 1100 m (Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Gârda, Cheile Someşului Cald).
Leucanthemo waldsteinii – Fagetum (Cheile Ordâncuşii, Valea Albacului, Valea Gârda).
Hieracio rotundati – Piceetum. Aceste păduri larg răspândite în parc (Călineasa, Padiş, Micău, Cheile Ordâncuşii, Cheile Someşului Cald), formează zona molidişurilor.
Campanulo – Juniperetum. Aceste tufărişuri subalpine de ienupăr pitic se întâlnesc sporadic pe toată cresta nordică a parcului, între Vârful Poienii şi Vârful Dealul Păltinişului, ele fiind cantonate în poienile şi rariştile de pădure de la limita superioară a molidişurilor (1400-1600 m).

Dintre taxonii prezenţi în Listele Roşii naţionale (Dihoru 1994; Oltean & al. 1994), în tinoave şi în zonele lor tampon au fost identificaţi: Andromeda polifolia, Campanula patula ssp abietina, Carex limosa, Carex strigosa, Dactylorhiza maculata s. l., Drosera rotundifolia, Empetrum nigrum ssp. nigrum, Leucanthemum waldsteinii, Listera cordata, Menyanthes trifoliata, Pedicularis limnogena, Rhynchospora alba, Scheuchzeria palustris, Swertia perennis, Vaccinium microcarpum, Vaccinium oxycoccus, Valeriana dioica subsp. simplicifolia.

Datorită condiţiilor specifice în diverse ecosisteme din PNAp, un număr ridicat de specii endemice au fost identificate, cum ar fi: liliacul transilvănean (Syringa josikaea) (Ştefan, 1971), omagul (Aconitum calibrotryon ssp. skarisorensis), garofiţa (Dianthus julii wolfii), vioreaua (Viola josi), multe forme de vulturică (Hieracium bifidum ssp. biharicum, H. sparsum ssp. porphiriticum, H. kotschyanum etc.), Edraianthus kitaibelii, o plantă descrisă aici pentru prima dată şi miază-noapte (Melamphyrum bihariense). 

 

Nevertebratele
Pe teritoriul PNAp au fost colectate şi descrise foarte multe specii de nevertebrate noi pentru ştiinţă, iar multe au fost declarate ca fiind endemice pentru Munţii Apuseni.

Fauna subterană de nevertebrate este foarte bine reprezentată pe teritoriul Parcului. O mare parte dintre specii sunt endemice şi multe populează numai una sau două peşteri. Cel mai bine reprezentat este grupul Coleopterelor, Cholevinae (Leiodidae) şi Trechinae (Carabidae). Genurile troglobionte Drimeotus şi Pholeuon sunt endemice pentru Munţii Apuseni, cu un areal de răspândire foarte restrâns.

Pe teritoriul Parcului se găsesc 15 taxoni (specii şi subspecii) de Drimeotus (Bihorites), o specie aparţinând subgenului Drimeotus (Fericeus) şi una subgenului Drimeotus (Trichopharis). 

Celălalt gen, Pholeuon, are de asemenea un subgen endemic pentru Munţii Bihor, Pholeuon (s. str.) şi este reprezentat în Parc prin 22 de taxoni endemici. Dintre Trechinae, deşi genul Duvalius nu este endemic pentru teritoriul ţării noastre, cei 18 taxoni din Bihor sunt endemici pentru acest masiv muntos. 

 Cele trei genuri de coleopterelor subterane pot fi întâlnite în aproape toate peşterile de pe teritoriul Parcului, dar efectivele lor populaţionale sunt, de regulă, extrem de reduse iar condiţiile de viaţă specifice le fac foarte vulnerabile la orice impact antropic, reacţionând chiar şi la simpla vizitare a peşterii (Oana Moldovan, ISER Cluj-Napoca, 2006).

Vertebratele
O atracţie deosebită în cazul Arieşului şi majorităţii afluenţilor săi o prezintă fauna piscicolă, cu o zonalitate bine evidenţiată. În ecosistemele acvatice din PNAp se întâlnesc următoarele specii de peşti: păstrăv de râu (Salmo trutta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis), lipanul (Thymallus thymallus), zglăvoaca (Cottus gobio), boişteanul (Phoxinus phoxinus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi), mreana (Barbus barbus), scobarul (Chondrostoma nasus), grindelul (Noemacheilus barbatulus), cleanul (Leuciscus cephalus), zvârluga (Cobitis taenia taenia), babuşca (Rutilus rutilus carpathorossicus). Două dintre aceste specii au fost introduse antropic (păstrăvul fântânel şi păstrăvul curcubeu).

Dintre amfibieni sunt de menţionat speciile: salamandra (Salamandra salamandra), izvoraşul (Bombina variegata), tritonii (Triturus alpestris, T. cristatus, Triturus vulgaris ampelensis), iar dintre reptile, speciile: vipera comună (Vipera berus), şopârla de ziduri (Podarcis muralis), şopârla de munte (Zootoca vivipara), şarpele de sticlă sau năpârca (Anguis fragilis colchicus), şarpele de alun (Coronella austriaca), şarpele lui Esculap (Elaphe longissima).

În zonă trăiesc toate speciile comune de păsări montane. În pădurile de conifere sunt frecvente: mierla gulerată (Turdus torquatus), forfecuţa (Loxia curvirostra), alunarul (Nucifraga caryocatactes), piţigoiul de munte (Parus montanus), pănţăruşul (Regulus regulus), ciocănitoarea cu trei degete (Picoides trydactilus), ierunca (Tetrastes bonasia), piţigoiul moţat (Parus cristatus), piţigoi de brădet (Parus ater), huhurezul mare (Strix uralensis). În cele de foioiase, în poieni şi păşuni sunt prezente: porumbelul gulerat (Columba palumbus), corbul (Corvus corax), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), sturzul de vâsc (Turdus viscivorus), mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), cinteza (Fringilla coelebs), etc. Pe lângă cursurile de apă se întâlnesc mierla de apă (Cinclus cinclus), codobatura de munte (Motacilla cinerea) şi fluierarul de munte (Actitis hypoleucos).

Păsările răpitoare sunt reprezentate de următoarele specii protejate prin legislaţie naţională şi internaţională: acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), acvila de munte (Aquila chrysaetos), şorecarul comun (Buteo buteo), vinderelul roşu şi cel de seară (Falco tinnunculus şi F. vespertinus), uliul păsărar (Accipiter nisus).

Fauna pădurilor cuprinde specii în general comune făgetelor şi molidişurilor montane, la care se adaugă capra neagră (Rupicapra rupicapra), care a fost colonizată în bazinul superior al Crişului Pietros – Valea Boghii. Astăzi, este prezentă şi în Groapa Ruginoasă, Cetăţile Ponorului, Scăriţa.

O altă acţiune de repopulare, realizată cu succes între anii 1970-1980, a vizat cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ameninţat din cauza vânătorii abuzive.
 

Fauna de mamifere mari este bine reprezentată, prin populaţii bine consolidate de lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), căprior (Capreolus capreolus), cerb carpatin (Cervus elaphus), mistreţ (Sus scrofa), etc. Tot printre mamiferele carnivore se mai enumeră şi pisica sălbatică (Felis silvestris), dihorul (Mustela putorius) şi vidra (Lutra lutra).

Rezultatele evaluărilor efectuate de personal de specialitate de la ICAS Braşov în colaborare cu personalul silvic de pe teritoriul parcului, au aratat că pe teritorilul PNAp trăiesc un număr de 26 lupi (Canis lupus). Acest număr reprezintă, după părerea specialiştilor, populaţia care ar putea exista pe suprafaţa PNAp, luînd în considerare repartiţia habitatelor preferate şi biologia speciei. Lupii sunt organizaţi în haiticuri, fiind semnalate în 2005, pe judeţul Cluj prezenţa a două grupuri de 10 şi respectiv 5 lupi. Pentru judeţele Bihor şi Alba, a fost semnalat cîte un haitic, format din 6 şi respectiv, 5 lupi.

În mod similar, se poate considera o populaţie bine reprezentată şi pentru râs (Lynx lynx), existând pe suprafaţa PNAp un număr de 12 rîşi (8 în judeţul Cluj, 4 în Bihor şi 8 în judeţul Alba).

Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre urşi (Ursus arctos), despre care evaluările au scos în evidenţă existenţa a doar 21 de exemplare, un număr considerat de specialişti ca fiind cu mult sub capacitatea de suport a ecosistemelor preferate de acest mamifer. Aceşti urşi sunt distribuiţi astfel: 7 pe Bihor, 12 pe Cluj şi 2 pe judeţul Alba. Acest fapt este deosebit de grav, deoarece această populaţie de urşi este izolată de celelalte populaţii din Carpaţi, schimbul de gene nefiind astfel realizat. Astfel, fondul genetic fiind insuficient, ar putea ca în viitor să pună în pericol menţinerea speciei în Apuseni.

Vidra (Lutra lutra) este o specie protejată prin legislaţia naţională şi internaţională, care trăieşte în familii, pe lângă apele curgătoare mai izolate de impactul antropic. Ca exemplu, au fost semnalate existenţa a câtorva familii pe cursul superior al rîurilor Someşul Cald, Gârda Seacă şi Beliş.

Mamiferele mici rozătoare sunt reprezentate de 10 specii, unele dintre ele fiind de o deosebită importanţă, fiind listate în Directiva Habitate 92/43/EEC: şoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), şoarecele de câmp (Microtus arvalis), şoarecele de pământ (M. agrestis), şoarecele de casă (Mus musculus), şoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), şoarecele dungat (A. agrarius), şoarecele de pădure (A. sylvaticus), pârşul de alun (Muscardinus avellanarius) (DH), pârşul mare (Myoxus glis), veveriţa (Sciurus vulgaris).

De asemenea, mamiferele mici insectivore, sunt bine reprezentate, în PNAp fiind identificate până în prezent un număr de 8 specii (excluzând dintre acestea liliecii): chiţcanul comun (Sorex araneus), chiţcan pitic (S. minutus), chiţcan de munte (S. alpinus), chiţcan de apă (Neomys fodiens), chiţcan de mlaştină (N. anomalus), chiţcan de câmp (Crocidura leucodon), cârtiţa (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus concolor).

Câteva peşteri prezintă o importanţă deosebită şi datorită populaţiilor de lilieci pe care le adăpostesc (Lup, Nicoară, 2005; Borda, 1998/1999, 2002, baza de date a Asociaţiei pentru Protecţia Liliecilor din România): liliac mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), Rh. hipposideros, Rh. euryale, Myotis myotis, M. blythii, M. nattereri, M. brandtii, M. mystacinus, M. bechsteinii, M. emarginatus, M. daubentonii, M. dasycneme, liliac de amurg (Nyctalus noctula), Pipistrellus pipistrellus, Plecotus auritus, P. austriacus, Barbastella barbastellus, Miniopterus schreibersii, dintre care efectivele speciilor Rhinolophus ferrumequinum, Myotis myotis şi Miniopterus schreibersii reprezintă o mare valoare ştiinţifică. 

Peşterile cercetate din punct de vedere chiropterologic sunt: peşterile din Valea Sighiştelului, P. Fânaţe, P. Onceasa, P. Fagului, P. Humpleu etc., cele mai importante adăposturi pentru coloniile de lilieci fiind primele patru locaţii. 

Din cele 29 specii de lilieci identificate în ţara noastră, 19 se regăsesc în fauna PNAp. Conform Cărţii Roşii a Vertebratelor din România, 2 specii de lilieci (Myotis dasycneme şi Myotis daubentonii) sunt considerate critic periclitate, alte 8 specii sunt periclitate, iar alte 6 sunt vulnerabile (Botnariuc&Tatole, 2005). Şase specii care au fost întâlnite în PNAp sunt considerate prioritate naţională mare. Mai mult, 10 dintre aceste specii se regăsesc pe Anexa II a Directivei Habitate 92/43/EEC, cuprinzând plante şi animale de interes comunitar care necesită desemnarea de arii speciale de conservare (date furnizate de Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România).
 

Peisajul natural variat al Munţilor Apuseni conţine ecosisteme cu o valoare semnificativă din punct de vedere al conservării biodiversităţii. Caracterul specific al PNAp îl constituie insularitatea habitatelor, fiind axat pe cea mai complexă reţea carstică din România.

Insulariatatea habitatelor carstice este accentuată şi de natura diferită, jurasică sau triasică a depozitelor pe care au evoluat ecosistemele terestre. Majoritatea acestor zone este acoperită de făgete şi molidişuri, mai puţin specifice fiind ecosistemele de pajişti şi fâneţe. Tot insular apar şi stâncăriile versanţilor umbriţi şi semiumbriţi, ocupate cu vegetaţie specifică.
 
Insulele de ecosisteme evoluate pe calcare sunt separate între ele de ecosisteme evoluate pe roci de natură acidă. Aceste zone pot constitui adevărate bariere ecologice pentru fauna edafică, foarte puţin mobilă, barierele dintre mediile subterane ale peşterilor fiind şi mai evidente.

  



Foarte caracteristice pentru acest parc natural sunt şi ecosistemele turbicole, răspândite tot insular; flora şi vegetaţia acestor ecosisteme este edificată de specii boreale, relicte.
 
Alt caracter specific al PNAp îl constituie, prezenţa unor comunităţi endemice, de diferite nivele de integrare: specii endemice, comunităţi relictare, edafon endemic şi posibil chiar şi „ecosisteme endemice”, distribuite insular, mozaicat.

Tipurile principale de habitate protejate întâlnite în perimetrul PNAp şi care necesită arii speciale de conservare sunt enumeraţi mai jos (în conformitate cu Ordin nr. 1198 din 25/11/2005 pentru actualizarea anexelor nr. 2, 3, 4 şi 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 462/2001) (Mihăilescu, S., 2006 – date nepublicate; Negrean, G., Anastasiu, P., 2005): 
 

Habitate de ape dulci
3220 Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane;
3260 Cursuri de apă din zonele de câmpie până la cele montane cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Caltitricho-Batrachion.

Habitate de pajişti şi tufărişuri
4030 Tufărişuri scunde / lande uscate europene;
4060 Tufărişuri scunde alpine şi boreale;

Pajişti naturale şi seminaturale
6120 * Pajişti xerice pe substrat calcaros;
6150 Pajişti boreale şi alpine pe substrat silicios;
6170 Pajişti calcifile alpine şi subalpine;
6190 Pajişti panonice de stâncării (Stipo-Festucetalia pallentis);
6210 Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrat calcaros (Festuco-Brometea) (* situri importante pentru orhidee)
6230 * Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substraturi silicioase;
6410 Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae);
6430 Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor până la cel montan şi alpin;
6520 Fâneţe montane.
Habitate din turbării şi mlaştini
7110 * Turbării active;
7120 Turbării degradate capabile de regenerare naturală
7150 Comunităţi depresionare de Rhynchosporion pe substraturi turboase.

Habitate de stâncării şi peşteri
8110 Grohotişuri silicioase din etajul montan până în cel alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani);
8120 Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin (Thlaspietea rotundifolii);
8160 * Grohotişuri medioeuropene calcaroase ale etajelor colinar şi montan;  
8210 Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase;
8220 Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase;
8310 Peşteri închise accesului public.

Habitate de pădure
9110 Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum;
9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum;
9150 Păduri medioeuropene de fag din Cephalanthero-Fagion;
91D0 * Turbării cu vegetaţie forestieră;
91E0 * Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);
91F0 Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis şi Ulmus minor, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris);
91K0 Păduri ilirice de Fagus sylvatica (Aremonio-Fagion);
91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion);
92A0 Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba;
9410 Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea).
 

Munţii Apuseni, se individualizează printr-un peisaj carstic remarcabil atât ca întindere, cât şi ca amploare şi varietate a formelor. Zonele carstice au o hidrologie şi o morfologie distinctă rezultată ca urmare solubilităţii rocilor şi a porozităţii secundare bine dezvoltate. Trăsătura cheie a carstului e dezvoltarea unei reţele hidrologice subterane particulare. Rezultă o varietate enormă şi uimitoare de microforme de relief atât terestre, cât şi subterane.Prin definiţia sa, carstul este considerat ca un sistem interactiv complex care încorporează forme de relief, de viaţă, flux de energie, apă, gaze, tipuri de soluri şi de substraturi.

Perturbarea oricăruia dintre aceste elemente poate genera impact asupra celorlalte. Recunoaşterea şi înţelegerea importanţei şi vulnerabilităţii acestor interacţiuni dinamice trebuie să sprijine managementul eficient şi conservarea acestor zone carstice.  
Stâncăriile, păşunile montane şi fenomenele carstice de suprafaţă sunt unităţi de peisaj de interes major. Acestea sunt reprezentate de către doline, văi scurte oarbe (ale căror ape se pierd în calcar prin ponoare, sorburi sau guri de peşteri), platouri carstice, văi seci, lapiezuri, polii (depresiuni plane hidrografice închise, cu drenaj subteran), chei şi defilee etc. 


Multe plante posedă adaptări distincte pentru supravieţuirea în aceste medii carstice, care se remarcă prin soluri de grosime mică, concentraţii foarte mari de calciu şi magneziu, şi o drenare puternică a apei în subteran care acţionează ca şi factori limită pentru vegetaţie. 

Subsolul găzduieşte cele mai importante şi fragile habitate şi ecosisteme din PNAp, peşterile. Protejarea lor este deosebit de importantă deoarece o mare parte dintre acestea sunt vizitate de turişti, ce ar putea afecta direct sau indirect microclimatul specific, caracterizat în principal de temperaturi şi umiditate constante şi lipsa curenţilor de aer. 
O particularitate în Munţii Bihor o constituie prezenţa carstului împădurit, una din puţinele regiuni de acest fel din ţară. Pădurea influenţează regimul de dezvoltare a golurilor subterane, dar în acelaşi timp susţine o biodiversitate remarcabilă la suprafaţă. Existenţa acestui tip de peisaj este una dintre premisele existenţei peşterilor cu gheaţă: Gheţarul de la Scărişoara, Avenul Borţig, Focul Viu, Avenul cu gheaţă din Platoul Vârtop, Gheţarul de la Barsa etc., toate situate în zone complet împădurite.
 

Spre deosebire de celelalte unităţi carpatice, în Munţii Apuseni aşezările omeneşti permanente urcă până aproape de vîrfurile cele mai înalte. Cătunele aşezate pe platoul de la Ocoale — Scărişoara, la 1.200 m, sunt printre cele mai înalte aşezări din ţară. 
Moţii - străveche populaţie a Apusenilor - sunt strîns legaţi de locurile lor natale. Munţii le oferă puţine posibilităţi de trai, totuşi ei nu-i părăsesc şi au ştiut să se gospodărească, utilizînd la maximum ceea ce le-a dat natura cu zgîrcenie. Terenul agricol, redus ca întindere, este aninat pe versanţii văilor sau pe platformele înalte, uneori chiar pe fundul plat al unor doline.  

De aceea oriunde se găseşte un petic de pământ, cât de cât arabil, se înfiripă şi câte o gospodărie de moţ, satele moţeşti fiind foarte răsfirate. Moţului, obişnuit cu drumul, nu i se pare însă un fapt deosebit că pentru a ajunge de la el de acasă pînă în „centru" are o cale de mai bine de trei ore.

Agricultura se practică până la altitudinea de 1.200 m, în mod rudimentar, orice mecanizare fiind imposibilă. Climatul rece nu permite decât cultivarea cartofilor; orzul şi grâul semănat riscă să nu se coacă pînă la căderea brumei.

 Pe culmile înalte se dezvoltă păşuni întinse ce permit creşterea oilor şi a vitelor. Tot în acest scop sunt utilizate toate suprafeţele necultivabile, care sunt cosite pentru fân. 

Cea mai mare bogăţie a Ţării Moţilor o constituie însă pădurile de molid, în valorificarea cărora moţii sunt adevăraţi maeştri. Meseria de dogar se moşteneşte din tată în fiu, începând de la alegerea lemnului pentru doage şi până la închegarea butoaielor, putinilor şi a doniţelor, fără a mai vorbi de confecţionarea tradiţionalelor tulnice şi a obiectelor de artizanat.

Cu aceeaşi măiestrie moţii utilizează lemnul în construirea întregii lor gospodării. Casele, construite exclusiv din lemn, au o arhitectură specifică. Fiind de cele mai multe ori amplasate pe pantă şi neputând săpa solul stâncos pentru obţinerea unei fundaţii orizontale, moţii sprijină în partea din deal casa pe pămînt, iar în cea dinspre vale pe piloni. Prin închiderea porţiunii dintre piloni ei obţin grajduri pentru vite sau loc pentru acareturi. Faţada casei are întotdeauna un cerdac, cu stâlpi şi arcade, uneori sculptate. Cel mai caracteristic este acoperişul ţuguiat şi foarte înalt, din şindrilă. Grajdul pentru vite este şi mai caracteristic. Este un cub din bârne pe care stă un acoperiş foarte înalt făcut din cetină, care cu vremea se înveleşte cu un covor gros alcătuit din iarbă şi muşchi.

Interiorul casei este sărăcăcios dar curat. Moţii nu îşi cumpără mobilă ci o confecţionează singuri: masă, scaune, laviţă şi pat. Dulapul nu intră în inventarul gospodăriei, fiind înlocuit de cuier; paturile sunt specifice, fiind extensibile.

Din numeroasele datini ale moţilor nu putem trece cu vederea pe cea mai specifică, aceea a târgurilor anuale, cum sunt cele de pe Muntele Găina sau din poiana Călineasa. Moţii vin cu ciubere, greble, doniţe şi diferite produse de artizanat, locul de frunte ocupîndu-l însă tulnicele, de cele mai variate dimensiuni. Crişenii aduc fructe, legume, ţesături şi obiecte ceramice caracteristice zonelor, din împrejurimile Beiuşului.

Ultimele aşezări spre nord ale Ţării Moţilor sunt cătunele Ocoale (de pe platoul Scărişoara), Sfoartea (din valea Ordâncuşa) şi Casa de Piatră (din valea Gârda Seacă). Mai la nord regiunea muntoasă nu mai este locuită permanent. Ea aparţine locuitorilor din depresiunea Beiuş, cunoscuţi sub numele de „crişeni”. Crişenii locuiesc la poalele munţilor, fiind legaţi de pământurile mănoase ale depresiunii. De aceea ei nu folosesc partea lor de munte decât pentru păşunat, iar zonele mai accesibile, pentru fâneaţă. În locurile de fâneaţă ei îşi construiesc mici colibe pe care le locuiesc numai vara, în timpul cositului.
 


ACCES
 

În Parcul Natural Apuseni se poate pătrunde de pe una dintre cele trei şosele care trec pe la periferia sa: Oradea – Huedin – Cluj-Napoca (N), Oradea – Beiuş – Deva (V) şi Ştei – Câmpeni – Turda (S). Din acestea se desprind drumuri judeţene, locale şi forestiere.

În ciuda faptului că drumul principal care străbate parcul (Pietroasa - Platoul Padiş - Ic Ponor - Răchiţele) este în stare destul de proastă, se poate totuşi parcurge în condiţii relativ bune cu o maşină de teren, şi chiar şi cu una obişnuită dacă are garda la sol mai înaltă.

1. Oradea – Huedin – Cluj-Napoca E60
Din Huedin, acces auto pe DJ761B la km 10, bifurcaţie spre Beliş-Fântânele (drum asfaltat) sau Răchiţele-Ic Ponor-Padiş (drum pietruit şi de pământ)
Din Gilău, acces auto pe DJ108, spre Mărişel - Beliş-Fântânele 

2. Oradea – Beiuş – Deva E79
Din Sudrigiu, pe drum judeţean, bifurcaţie spre Pietroasa - Boga - Platoul Padiş (drum pietruit şi de pământ) sau P. Urşilor şi Vl. Crăiasa (drum asfaltat)

3. Ştei – Câmpeni – Turda DN75
Din Câmpani, pe drum comunal, spre Valea Sighiştelului (drum pietruit)
Din Satul de vacanţă Vârtop, spre Groapa Ruginoasă, Camping Glăvoi, Cheile Galbenei (pe trasee turistice)
Din Gârda de Sus, spre Gheţarul Scărişoara, cătunul Casa de Piatră (drum pietruit), Cheile Ordâncuşii (drum asfaltat)  


TRANSPORT

În cele ce urmează, enumerăm autobuzele care circulă în zona Parcului Natural Apuseni. Lista nu este exhaustivă, şi nu ne asumăm responsabilitatea în eventualitatea modificărilor programului de circulaţie al acestora.

Principalele localităţi din care se poate intra în Parcul Natural Apuseni venind cu mijloace de transport în comun sunt:
- Sudrigiu: situat pe drumul E 79, la intersecţia cu drumul către Pietroasa/Chişcău
- Vârtop: situat pe drumul DN75, între Băiţa şi Arieşeni - acces facil spre platoul Padiş pentru turiştii care vin pe jos
- Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac: situate pe DN75, accesibile cu mijloacele de transport care circulă pe acest drum.


Pe ruta Oradea - Deva:
06:00 (Oradea) - ~08:00 (Sudrigiu) - 11:22 (Deva)
16:00 (Oradea) - ~18:00 (Sudrigiu) - 21:22 (Deva)

Pe ruta Deva - Oradea:
06:45 (Deva) - ~09:15 (Sudrigiu) - 11:30 (Oradea) 
14:30 (Deva) - ~17:20 (Sudrigiu) - 19:00 (Oradea)

Pe ruta Oradea - Alba Iulia:
05:30 (Oradea) - ~07:30 (Sudrigiu) - ~09:00 (Vârtop) - 13:36 (Alba Iulia)
10:30 (Oradea) - ~12:00 (Sudrigiu) - ~13:30 (Vârtop) - 18:36 (Alba Iulia)
14:00 (Oradea) - ~15:30 (Sudrigiu) - ~17:00 (Vârtop) - ?(Alba Iulia)

Pe ruta Alba Iulia - Oradea:
07:00 (Alba Iulia) - ~11:30 (Vârtop) - ~13:00 (Sudrigiu) - ~15:00 (Oradea)

Pe ruta Oradea - Baia de Arieş:
17:00 (Oradea) - ~18:20 (Sudrigiu) - ~ 20:00 (Vârtop) - 22:06 (Baia de Arieş)

Pe ruta Baia de Arieş - Oradea:
6:20 (Baia de Arieş) - ~09:00 (Vârtop) - ~10:30 (Sudrigiu) - 11:26 (Oradea)

Pe ruta Oradea - Vaşcău:
12:30 (Oradea) - ~14:00 (Sudrigiu) - spre Vaşcău

Pe ruta Beiuş - Cluj Napoca (Luni - Vineri):
08:20 (Beiuş) - 14:30 (Cluj Napoca)

CAMPARE

În ce priveşte spaţiile de campare, în cuprinsul PNA există la ora actuală câteva zone în care se campează în mod tradiţional, dintre care în judeţul Bihor sunt Poiana Glăvoi - zona denumită "La Grajduri", Valea Crăiasa - în apropierea Peşterii Urşilor şi intrarea pe Valea Sighiştelului, iar în judeţul Cluj în zona satului de vacanţă Ic Ponor şi în zona Ponor-Runcu Ars. 

Toate aceste zone necesită lucrări de realizare a dotărilor necesare (toalete, cabine de duş, parcări) pentru a putea funcţiona ca şi campinguri propriu-zise. În zona Glăvoi şi pe Vl. Crăiasa se încasează uneori o taxă de campare de către Primăria Pietroasa. 
 


Alte spaţii de campare sunt oferite de către întreprinzători particulari, mai ales în judeţul Alba, proprietari de pensiuni, sau localnici, pe terenuri proprietate personală, în zone intravilane (de exemplu, la Pensiunea "Mama Uţa" – Gârda de Sus, Pensiunea "La Mama" – Boga).

În campingul din P-na Glăvoi, situat în zona centrală a PNA, şi unde se încrucişează multe dintre traseele turistice importante din parc, se află un refugiu Salvamont, administrat de Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor. Pe tot parcursul sezonului turistic aici se află în permanenţă o echipă de serviciu, putându-se cere asistenţă în caz de accidente, precum şi informaţii turistice. 

 
   

DEOARECE ÎN CAMPINGUL DIN P-NA GLĂVOI NU EXISTĂ PUNCTE DE COLECTARE A DEŞEURILOR, VĂ RUGĂM INSISTENT CA LA PLECARE SĂ TRANSPORTAŢI CU D-VOASTRĂ TOATE DEŞEURILE ÎN AFARA PARCULUI SAU PÂNĂ LA CEL MAI APROPIAT PUNCT DE COLECTARE ORGANIZAT !


TRASEE TURISTICE
  


BANDĂ ROŞIE (Magistrala 1): Stâna de Vale – Şaua Bohodei – Fântâna Rece – Cârligatele – Şaua Cumpănăţelul – Piatra Arsă – P-na Vărăşoaia – Cab. Vărăşoaia – Şesul Padiş – Depr. Bălileasa – P-na Glăvoi (camping „La Grajduri”) – P-na Căput – Barsa Cohanului – Şaua Poniţa – Vf. Vârtop – Şaua Vârtop (Pensiunea Alpin) - Vf. Piatra Grăitoare – Şaua Tarniţa Bihorului – Vf. Cucurbăta Mare (Bihorul); Lungime 39,5 km; Durată 12-13 h
Traseu tip magistrală, în principal de creastă care leagă între ele staţiunea Stâna de Vale, platoul carstic Padiş (zona campingului din P-na Glăvoi, cunoscut sub denumirea locală de „La Grajduri”), satul de vacanţă Vârtop şi Vf. Bihorul. Formează o magistrală care traversează Parcul Natural Apuseni de la N la S oferind posibilitatea vizitării multora dintre cele mai interesante obiective turistice din PNAp. Porţiunea de la satul de vacanţă Vârtop până pe Vf. Bihorul este unul dintre cele mai vizitate trasee pe schiuri de tură din Apuseni, dată fiind apropierea de staţiunea de schi şi pârtia aferentă. Notă: Marcajul Bandă roşie înlocuieşte vechiul marcaj Triunghi roşu între Căput şi Vârtop. 

BANDĂ GALBENĂ: Stâna de Vale – Izvorul Minunilor – Canton Ciripa – Creasta dintre Valea Şutanu si Valea Moara Dracului – P-na Stânişoara – Piatra Tâlharului – P-na Onceasa – Piatra Arsă – Cab. Vărăşoaia; Lungime 21 km; Durată 7 - 8 h
Traseu de legătură între staţiunea Stâna de Vale şi Cabana Vărăşoaia din zona Padiş, cu traversarea a două creste muntoase. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură. 

TRIUNGHI GALBEN: (Stâna de Vale) – Culmea Baia Popii – Plaiul Fericii – Măgura Ferice – Sat Ferice; Lungime 14,5 km; Durată 4 1/2 - 5 h
Traseu de legătură între staţiunea Stâna de Vale şi satul Ferice. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

CRUCE GALBENĂ (Circuitul Custurilor): Stâna de Vale – Pârtia Măgarul – Vf. Custurilor – P-na Fântânele – Şaua Bohodei – (continuare pe Magistrala 1 Bandă roşie); Lungime 9 km; Durată 3 - 3 1/2 h
Traseu în circuit care permite vizitarea zonei de creastă din partea SE a staţiunii Stâna de Vale. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

TRIUNGHI ALBASTRU (Circuitul Cascadei Bohodei): Sat Pietroasa – Valea Aleului – Poiana Aleului – Cascada Bohodei – Şaua Bohodei – P-na Boiului – Vl. Şerpilor – Vl. Aleului; Lungime 17 km (din care 4 km în circuitul propriu-zis); Durată 6 - 6 1/2 h (din care 2 1/2 h în circuit)
Traseu pentru vizitarea Cascadei Bohodei. Deşi oferă privelişti deosebit de frumoase este un traseu dificil, foarte abrupt pe porţiunea de circuit efectiv, nerecomandat decât turiştilor bine pregătiţi fizic. Presupune parcurgerea a trei porţiuni de stâncării abrupte echipate cu lanţuri. Recomandarea SPJ Salvamont-Salvaspeo Bihor este ca acest traseu să fie evitat pe vreme ploioasă, crescând mult pericolul de alunecare. Încălţămintea cu aderenţă mare este obligatorie. Indiferent de calea de acces aleasă (Vl. Aleului sau Stâna de Vale) traseul se parcurge numai în direcţia descrisă, interzis în sens invers. Interzis iarna.

BANDĂ ALBASTRĂ: Sat de vacanţă Boga – Dl. Păltinetul – Vf. Fântâna Rece – Şaua Bohodei (continuare pe Magistrala 1 Bandă roşie); Lungime 9,5 km; Durată 3 1/2 - 4 1/2 h
Traseu de culme pe care se poate accesa creasta nordică a Vlădesei din satul de vacanţă Boga. Dificultate medie spre ridicată, nerecomandat iarna. Se recomandă atenţie sporită în zona Piatra Bulzului şi de asemenea în creasta Bohodei (semnalizare necorespunzătoare!).

CRUCE ROŞIE: (Camping Glăvoi) - Vl. Cetăţilor - Pârâul Sec - culme Chicera - Vl. Gârdişoara - cătun Casa de Piatră
Traseu de legătură între obiectivele turistice din zona Padiş - Glăvoi şi cele din zona cătunului Casa de Piatră din jud. Alba. Accesibil tot timpul anului, iarna putând fi parcurs pe schiuri de tură.

TRIUNGHI GALBEN: Sat Pietroasa – Vl. Crişului Pietros – Între Ape – Vl. Galbenei – Vl. Luncşoara – Cornul Poniţa – Vl. Cobleşului – Comuna Arieşeni; Lungime 25 km; Durata 6 1/2 - 7 1/2 h
Traseu de legătură între comunele Pietroasa şi Arieşeni şi de acces la zona carstică a văii Galbena. Permite admirarea Cheilor Jgheabului din câteva puncte de belvedere şi vizitarea Cheilor Galbenei. Dificultate medie, practicabil iarna doar pe porţiunile care urmează drumuri forestiere.

BANDĂ GALBENĂ: Şaua Vârtop – Groapa Ruginoasă – Valea Cheia Rea – Vf. Grohoţilor – Vf. Faţa Goală – Ştei; Lungime 28 km; Durată 7 - 8 h
Traseu de legătură între Oraşul Ştei şi Satul de vacanţă Vârtop, accesibil tot timpul anului, iarna putând fi parcurs pe schiuri de tură.

TRIUNGHI ALBASTRU: Sat Câmpani – Sat Sighiştel – Vl. Sighiştelului – (P. Măgura – P. Coliboaia) – P. Din Dosu Muncelului – Calea Fusului – DN75 km 25+100; Lungime 12,5 km; Durată 6 1/2 h
Traseu pentru vizitarea Văii Sighiştelului, zona cu cele mai multe cavităţi naturale pe unitatea de suprafaţă de la noi din ţară. Pe prima jumătate, drum uşor, practicabil în tot timpul anului, mai dificil la ape mari; între Peştera Coliboaia şi Muntele Ţapu, în zona de obârşie a Văii Sighiştelului, drum greu cu diferenţe de nivel mari, inaccesibil iarna.

PUNCT ROŞU (Circuitul Peşterii Urşilor): Vl. Sighiştelului – Sodolul Laurului – Dl. Brusturi – P. Urşilor – Vl. Brusturi – Dl. Dosuri – Faţa Plaiului – P. Măgura – Vl. Sighiştelului – Sodolul Laurului; Lungime 14 km; Durată 4 - 5 h
Traseu de legătură între obiectivele carstice de pe Valea Sighiştelului şi zona turistică Peştera Urşilor – Chişcău. Traseu pe alocuri dificil, neaccesibil pe timpul iernii.




BANDĂ ALBASTRĂ (Magistrala 2): Cabana Vlădeasa – Şaua între Munţi – Vf. Nimăiasa – Vf. Micău – Gardul de Piatră – Piatra Tâlharului – Coasta Brăiesei – Şaua Cumpănăţelul – Piatra Arsă – P-na Vărăşoaia – Cabana Padiş – Şesul Gârzii – Apa din Piatră – Vf. Bătrâna – P-na Călineasa – Capu Şanţului – Vf. Clujului – Cătun Ocoale – Pensiunea Scărişoara – Vl. Ordâncuşa – Gârda de Sus; Lungime 62,5 km; Durată 21 - 22 h (se parcurge în minim 2 zile, vizitându-se diferite obiective pe parcurs)
Traseu tip magistrală de creastă, care face legătura între Cabana Vlădeasa – Cabana Padiş – Pensiunea Scărişoara – centru Gârda de Sus. Până la Piatra Tâlharului traseul urmăreşte creasta principală a Masivului Vlădeasa, oferind o privelişte largă. Pe ceaţă, pericol de rătăcire, mai ales în zona Nimăiasa – Gardul de Piatră, şi în zona Piatra Tâlharului, din cauza lipsei reperelor morfologice. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură, cu petrecerea nopţii la cabane sau în cort. ATENŢIE sporită în zona Piatra Tâlharului unde cele două magistrale (Bandă roşie şi Bandă albastră) se întâlnesc şi coboară împreună spre Vărăşoaia!

CRUCE ALBASTRĂ: Piatra Grăitoare (cea din Masivul Vlădeasa, creasta vestică) – P-na Onceasa – Vl. Alunul Mic – Camping Runcu Ars (Ponor); Lungime 9,5 km; Durata 3 1/2 - 4 h
Traseu de legătură între creasta Vlădesei (pentru turiştii care vin sau merg spre Stâna de Vale) şi Vl. Someşului Cald. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

PUNCT ROŞU (Circuitul Izvoarelor Someşului Cald): P-na Vărăşoaia – P. Cetăţile Rădesei – Belvedere – Căpiţa – Vl. Someşului Cald – Peştera Honu – Peştera Uscată – la sud de Vf. Cuciulata – Peştera Cetăţile Rădesei (pe la balcoane) – P-na Vărăşoaia; Lungime 9,4 km (dus-întors la Cab. Vărăşoaia); Durată 6 h
Traseu pentru vizitarea uneia din cele mai complexe şi interesante zone carstice din Munţii Bihor-Vlădeasa cu mai multe peşteri, canioane, izbucuri, grupate într-o regiune deosebit de sălbatică. Este compus din două circuite care se întâlnesc în P-na Rădeasa. Recomandarea SPJ Salvamont-Salvaspeo Bihor este ca acest traseu să fie parcurs în forma cifrei 8, cu începere spre dreapta în circuitul Rădesei şi spre stânga în circuitul Someşului Cald. Traseu cu porţiuni dificile, nerecomandat turiştilor neantrenaţi, interzis iarna.

PUNCT ROŞU: Cantonul forestier Padiş – Belvedere Piatra Boghii – Peştera Şura Boghii (– ); Lungime 2 km; Durată 1 h
Traseu pentru vizitarea punctului de belvedere de pe Pietrele Boghii, interzis iarna.

TRIUNGHI GALBEN (Circuitul Măgurii Vinete): Cabana Padiş – Vf. Măgura Vânătă – Vf. Măgura Mică – Poiana Vărăşoaia; Lungime 8,5 km; Durată 3 h
Traseu de creastă în circuit (retur la Cab. Padiş pe drumul auto) ce oferă largi privelişti asupra bazinului Padiş şi al Someşului Cald. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

CRUCE ALBASTRĂ: Sat Pietroasa – Între Ape – Sat de vacanţă Boga – Faţa Plaiului – Fântâna Roşie – Şaua Scăriţa – Şesul Padiş – Cabana Padiş; Lungime 22 km; Durată 5 - 5 1/2 h
Principalul traseu de acces cu piciorul în zona Padiş – Glăvoi. Dificultate medie la urcare, datorită pantei accentuate, în schimb uşor de coborât în sens invers. Accesibil iarna pe schiuri de tură.

BANDĂ GALBENĂ (Circuitul Gropii de la Barsa): Începe la locul de popas de la intersecţia traseelor Punct galben (Circuitul Galbenei) cu deviaţia Punct galben în cerc galben spre Piatra Galbenei – Peştera Neagră – Tăul Negru – Gheţarul de la Barsa – – Depresiunea Bălileasa – Cabana Padiş; Lungime 7 km (plus 1,7 km din camping Glăvoi la locul de popas); Durată 3 - 3 1/2 h
Traseu pentru vizitarea zonei carstice Groapa de la Barsa, o zonă sălbatică, cu numeroase doline şi care adăposteşte doi gheţari (Barsa şi Zăpodie). Zăpada persistă în această depresiune până la sfârşitul lui mai. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

PUNCT ALBASTRU (Circuitul Cetăţilor Ponorului): Cabana Padiş – Poiana Ponor – Vl. Cetăţilor - Dolina I - Portal Cetăţile Ponorului – Dolina II (opţional) - Dolina III – Balcoane – Vl. Cetăţilor - Camping Glăvoi – Cabana Padiş; Lungime 12 km; Durată 5 ore (sau 4 ore cu plecare şi sosire din Campingul Glăvoi)
Traseu în circuit care permite vizitarea celui mai spectaculos şi grandios complex carstic din Munţii Apuseni – Cetăţile Ponorului. Traseu pe alocuri cu dificultate ridicată, interzis iarna. Poate fi parcurs şi cu plecare-sosire în campingul Glăvoi.

PUNCT GALBEN (Circuitul Galbenei): Cabana Padiş – Poiana Ponor – Aven Borţig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Gheţarul Focul Viu – – Camping Glăvoi – Cabana Padiş; Lungime 19 km; Durată 10 h (sau 8-9 ore cu plecare şi sosire din Campingul Glăvoi)
Traseu în circuit pentru vizitarea regiunii carstice deosebit de spectaculoase de la izvoarele Văii Galbena. Traseu lung şi obositor, cu porţiuni cu dificultate ridicată, interzis iarna. Poate fi parcurs şi cu plecare-sosire în campingul Glăvoi.

TRIUNGHI ROŞU: Cab. Padiş - P-na Rotunda - Ponor - Peştera Căput - Chei Căput - P-na Căput; Lungime 5 km; Durată 1 h 20 min 
Rolul acestui traseu este de a lega între ele cele două magistrale (Banda albastră şi Banda roşie) care traversează Parcul Natural Apuseni, respectiv zona platoului Padiş de zona Căput. Notă: vechiul traseu Triunghi roşu între Cab. Padiş şi satul de vacanţă Vârtop devine magistrala Bandă roşie.

CRUCE GALBENĂ (Circuitul Lumii Pierdute): Cab. Padiş - P-na Rotunda - versantul stâng al Pârâului Brădeţanului - Pârâul Ursului - Izvorul Rece - Avenul Gemănata - Avenul Negru - Avenul Acoperit - Avenul Pionierilor; Lungime 7,5 km; Durată 2 h - 2 1/2 h
Traseu pentru vizitarea formaţiunilor carstice din platoul Lumea Pierdută. Dificultate redusă, accesibil iarna pe schiuri de tură. Poate fi parcurs şi cu plecare-sosire din campingul Glăvoi, accesul până la intrarea pe traseu făcându-se pe drumul forestier de pe Pârâul Sec, durata de parcurgere fiind aproximativ aceeaşi ca şi de la Cabana Padiş.

TRIUNGHI ALBASTRU: Cabana Padiş - Şesul Gârzii - Valea Gârdişoara - P. Gura Apei - P. Şura Popii - Izbucul de la Coliba Ghiobului - Casa de Piatră - - Valea Gârda Seacă - Gheţarul Scărişoara; Lungime 17,5 km; Durată 5 h
Traseu de legătură între zona Padiş şi zona Scărişoara, cu vizitarea zonei carstice de la Casa de Piatră şi a cheilor de pe Gârdişoara şi Gârda Seacă. Drum de vale uşor, mai mult de jumătate pe drum forestier, accesibil şi iarna cu schiuri de tură. 

TRASEE MARCATE EXISTENTE CARE NU SUNT ÎNCĂ SUPUSE OMOLOGĂRII:

PUNCT ROŞU (Circuitul Vlădesei): Cab. Vlădeasa - Vf. Vlădeasa - Pietrele Albe - Dl. Petrieni - Cab. Vlădeasa
PUNCT ALBASTRU (Circuitul Răchiţele): Vl. Stanciului - Făget - Pietrele Albe - Dl. Petrieni - Cab. Vlădeasa - Dl. Chicera Orzaşcilor - Pr. Răcad - Vl. Zănoghii - Dosu Răcadului - Vl. Cetăţii - izv. Pr. Gingineasa - Vf. Ţiglău - Cascada Răchiţele
TRIUNGHI ALBASTRU: Sat Răchiţele - Dl. Măcrişului - Faţa - Vf. Ţiglău - Cascada Răchiţele - Vl. Stanciului - Sat Răchiţele; Lungime 13 km; Durata 4 1/2 - 5 h
CRUCE ROŞIE: Sat Băiţa - DN 75 - Pietrele Negre - Vf. Ţapu - Groapa Ruginoasă - Vf. La Trei Morminţi - Sat de vacanţă Vârtop
TRIUNGHI ROŞU: Sat Băiţa - Vl. Crişului Băiţa - Peştera Izvorul Crişului - Dl. Curbăluit - Şaua Vârtop; Lungime 11 km; Durata 3 h

OBIECTIVE TURISTICE

Valea Sighistelului
  Desi intreaga vale nu masoara decat 9 km., aprope jumatate dintre acestia ii strabate printre pereti verticali care fac transforma sectorul sau inferior intr-un canion. Bazinul Sighistelului adaposteste 160 de pesteri pe numai 15 km2 , fiind unul din cele mai endocarstificate areale din tara. Dintre cele mai cunoscute pesteri din Sighistel amintim: Pestera Corbasca (300 m) cu Lacul de Cristal, frumoase gururi, stalactite, coloane si mari depozite de montmilch; Pestera din Dealul Secatura (1.450m) si pestera Coliboaia (310 m) care fac parte dintr-un sistem carstic unic, cu bogate si variate concretiuni; Pestera Magura (1.885 m) cu galerii labirintice, sali de dimensiuni impresionante si galerii inguste.
   
Vizitarea Vaii Sighistelului poate avea drep punct de plecare drumul national 76 Turda - Lunca Vascaului, care in localitatea Campani sa ramifica continuindu-se spre satul Sighistel cu un drum pietruit. Alt treseu posibil traverseaza, dinspre Pestera Ursilor, Culmea Magura si coboara pe poteca marcata cu punct rosu.

  


Sesul Padis
  Situat la o altitudine medie de 1225 m, Sesul Padis se constituie intr-un veritabil platou carstic, aproape plan, ciuruit de numeroase doline, unele cu lacuri, altele cu palcuri de molizi, prin care se dreneaza apele de precipitatii ce vor iesi apoi la lumina zilei in Poiana Ponor prin Izbucul Ponor sau in Valea Boga. El este delimitat la nord de Muntele Magura Vanata, la vest de Muntele Boghii, la est de Varful Biserica Motului, iar la sud de o serie de culmi joase (Tomasca, Rotunda, Rachita). Pe colinele din jurul sesului se intalnesc numeroase campuri de lapiezuri si paduri. In partea dinspre Magura Vanata exista numeroase ponoare in care se pierd raurile ce coboara de pe versant.
  Partea vestica a sesului reprezinta o campie plina cu doline de mici dimensiuni, unele cu o apa tulbure datorita solului acid. Aici, sub Muntele Boghii, se afla Cantonul Sivic Padis. Langa canton se afla un izvor, singura sursa de apa potabila. 
  In extrema nordica a sesului, in saua ce-l desparte de Poiana Varasoaia, se afla Pestera Padis, cu aspect de galerie descendenta ce patrunde sub Muntele Boghii. 
In partea estica sesul este fragmentat de vaile Tranghiestii si Garjoaba, intre acestea doua existand un platou ce coboara treptat spre sud, locul unde se afla Cabana Padis.
Zona Cabanei Padis este dominata de Varful Biserica Motului (1458 m), un punct de priveliste deosebit, cu largi perspective asupra intregului platou, a versantului impadurit al Muntelui Magura Vanata si a "zidului" Carligate-Piatra Arsa. Biserica Motului este un fel de far al Padisului, punct de reper pentru zona Cabanei. Versantul estic al Bisericii Motului este domol, oferind insa privelisti largi asupra Varfului Calineasa, Platoului Scarisoara, Platoului Lumea Pierduta si Masivului Biharia (recunoscut prin Varful Curcubata Mare de 1848 m, pe care se afla releul de televiziune).

Valea Boga
  In bazinul Vaii Boga intalnim, strans grupate, nu mai putin de trei sectoare de ingustare si anume: Cheile Vaii Bulbuci, Cheile Vaii Oselu si Cheile Vaii Boga. 
Cheile Vaii Bulbuci se dezvolta in aval de Izbucul Bulbuci , afluent de stanga al Vaii Boga. Salbaticia si inaccesibilitatea reprezinta trasaturile principale ale acestor chei. Abrupturile din Piatra Ciungilor si Piatra Cainilor domina talvegul vaii pe a carei curs sunt numeroase repezisuri si cascadele. 
  Valea Oselu isi are izvorul intr-un izbuc situat la baza abruptului din Piatra Ciungilor si a modelat un sector de chei asemanatoare unei palnii cu deschiderea spre amonte. In abruptul din Piatra Ciungilor valea formeaza o spectaculosa cascada.
  Valea Boga isi dezvolta propriul sector de chei desfasurat pana in zona izbucului cu acelasi nume. Zona este plina de cascade si marginita de abrupturi culminand in Piatra Boghii.
  Tot din Valea Boga se recomanda vizitarea celorlalte vai, accesibile pe portiuni si foarte salbatice. Valea Rea este insotita partial de un drum de tractor, apoi continua abrupt, cu o succesiune de cascade greu accesibile. Afluentul Valea Plaiului, care se adanceste in dreapta drumului care urca in serpentine de la Pietroasa la Padis, ofera de asemenea sectoare de canion deosebit de spectaculoase prin prezenta a numeroase cascade, pesteri, arcade naturale si grohotisuri. 

Saritoarea Bohodei
  Accesul la cascada se face din drumul forestier de pe Valea Aleului. Cand drumul face o curba la dreapta pentru a traversa valea ajungand pe versantul stang parasim drumul si urcam pe poteca pe care apar semnele marcajului. La 15 minute dupa ce am parasit drumul, poteca incepe sa urce mai accentuat, jos in dreapta firul Aleului formand numeroase cascade. Mai departe poteca ne conduce la firul apei pe care il traversam si ne angajam in versantul stang urcand pe stanci, printr-o zona acoperita de afinisuri.  
  Trecem peste o culme, coboram usor printre tufe de afin, peste blocuri de cuartite si dintr-o data, ne apare in fata imensa cascada Saritoarea Bohodei ce cade de la o inaltime impresionanta. De fapt, apa nu cade in gol, ci se prelinge pe stanca foarte inclinata care formeaza patul vaii. Inaltimea cascadei este de circa 80 m, la baza ei existand o nisa de forma unei pesteri, intre stanci suspendate, putin deasupra firului vaii Bohodei.

 

Magura Vanata
  Creasta in forma de sector de cerc, lunga de aproximativ 12 km se inalta din zona de izvoare a Somesului Cald spre est pana in Varful Magura Mica (1573 m), apoi coteste lin spre sud printr-o alternanta de varfuri si sei line. Urmeaza sectorul varfului Magura Mare (1642 m) cu aspect de piramida, coborand abrupt spre Valea Batrana. In extrema sudica, Magura Vanata este legata printr-o sa de varful Biserica Motului, prin care intra in Padis drumul de la Huedin. 
  Creasta Magura Vanata ofera largi privelisti asupra bazinului Padisului, iar in zare spre Muntele Tapu (1475 m) cu Groapa Ruginoasa si in ultimul plan coama prelungita a Masivului Biharia cu varful Curcubata Mare (1848 m). Spre nord, dincolo de valea adancita a Somesului Cald se observa Abruptul Braiesei si Varful Carligate (1694), apoi Saua Cumpanatelul si creasta spre piramida Muntelui Vladeasa (1836 m) cu varfurile Piatra Graitoare (1678), Britei (1759), Buteasa (1792) si Micau (1640) iar sub aceasta, poienile Cuciulata, Piatra Arsa si Onceasa. Partea estica ne dezvsluie Valea Somesului, trecand printre casele de la IC Ponor si Doda Pilii si pierzandu-se printre culmile deluroase ale Magurii Calatele, pe care sunt presarate catunele comunelor Rachitele, Margau si Belis. In plan indepartat se zaresc casele de pe versantii lacului de acumulare Fantanele.

 

Poiana Florilor
  Situata pe versantul ce coboara de sub abruptul Pietrei Galbenei pana in Valea Galbenei, Poiana Florilor este constituita dintr-un grup de poieni ca niste insule in padurea de fag. Meritandu-si pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevarat paradis in lunile de vara cand sute de specii de flori inunda parca pantele insorite, colorandu-le viu. Fanetele sunt deosebit de bogate in aceasta zona, cositul facandu-se de doua ori pe perioada verii.
In partea de jos a poienii, la marginea drumului forestier pe  
  Valea Galbenei este un izbuc cu apa rece. Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, a carei abrupturi depasesc 200 m. Versantul opus este un abrupt impadurit despicat de Valea Rea, ce coboara de pe Muntele Tapu, aducand aluviuni loesice din Groapa Ruginoasa. In dreapta Vaii Rele, Dealul Varseci adaposteste pestera cu acelasi nume, avand un portal impunator si o galerie de 440 m, concretionata.
  O serie de paraie, marcate de benzi de padure si tufarisuri, traverseaza partea superioara a poienii, ingemanand o vale cu debit considerabil. Din aceasta cauza, pe alocuri terenul este destul de mlastinos.

 

Pietrele Boghii si Gardul Boghii
  Zona Pietrelor Boghii reprezinta un obiectiv turistic major dat de ampla priveliste pe care o ofera asupra zonei vestice a Muntilor Bihor si Depresiunii Beiusului.
Varful Boghii (1436 m), margineste in partea de nord-vest Sesul Padis. Panta vestica a varfului, dupa o scurta coborare destul de lina prin padure de molid si frasin, este rupta, creind o prapastie adanca de peste 300 m formata din doua sectoare: Pietrele Boghii si Gardul Boghii, intre care se afla un culoar foarte abrupt si plin de grohotisuri. 
Punctul de priveliste de deasupra Pietrelor Boghii se afla pe o terasa cu pamant si smocuri de iarba, sub care se gaseste un perete vertical de peste 100 m si o panta foarte abrupta cu grohotisuri si padure ce coboara inca vreo 300 m diferenta de nivel pana in Valea Boga. Din acest loc se poate contempla intreaga Vale Boga si afluentii sai:
  - sectorul de chei situat in aval de izbucul Boga, sub Piatra Boghii, apoi drumul pe valea Boga si casele din satul de vacanta;
  - versantul drept coborand abrupt din Varful Carligate si Cornul Muntilor, cu Valea Rea plina de saritori si cascade, Creasta Cornetu cu cele cateva poieni pitoresti, si Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanta Boga;
  - partea stanga cu cele trei vai: Oselu, Bulbuci si Valea Plaiului si drumul spre Padis care serpuieste pe un versant mai domol. De asemenea se pot contempla crestele calcaroase Piatra Ciungilor si Magura Seaca.
Vederea depaseste insa acest bazin, lasandu-ne sa zarim la stanga culmea Tartaroaia ce se ridica dincolo de Valea Galbenei. In dreapta zarim succesiv piramida triunghiulara a Magurii Guranilor, apoi Magura Ferice si picioarele prelungi ale versantului vestic al Bohodeiului. Campia plata, situata cu aproape 1000 m diferenta de nivel mai jos, este Depresiunea Beiusului, spre care zarim serpuind Crisul Pietros si se vad constructiile din comunele Pietroasa, Sudrigiu si orasul Stei. 
  In zilele cu vizibilitate buna, intrevedem dincolo de depresiunea Beius, culmile lungi, parcelate ale Muntilor Codru-Moma.
  Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, fiind deosebit de greu accesibila, adaposteste o padure intacta de foioase care se prelungeste pe vaile si coamele ce urca spre Carligate (dreapta) si Scarita (stanga).
  Tot sub Pietrele Boghii, pe o brana cu grohotisuri, se afla intrarea in Pestera Sura Boghii, o pestera usor ascendenta de 212 m, avand cateva concretiuni in sectorul final. La aceasta se ajunge pe o poteca abrupta marcata.
  Un alt punct de priveliste, poate mult mai spectaculos, cu aceleasi perspective, este balconul natural situat deasupra Gardului Boghii, in limita vestica extrema a Poienii Varasoaia.

Piatra Galbenei
  Piatra Galbenei (1243 m) vazuta dinspre nord, este un versant situat in extrema sudica a Gropii de la Barsa. Partea sudica a versantului insa, este un abrupt calcaros de peste 200 m, cu largi privelisti, strajuind Poiana Florilor.
  Sub Piatra Galbenei se intinde o frumoasa padure de fag, in care se decupeaza mici poieni presarate cu adaposturile cosasilor, alcatuind impreuna Poiana Florilor. Dincolo de acestea se adanceste intre culmi impadurite Valea Galbenei si afluentii sai, intre care unul despica muntele de vizavi avand in partea superioara o imensa "rana" rosiatica; este ravena numita Groapa Ruginoasa, sapata de torenti in Muntele Tapu, obarsia Vaii Seci, cu numeroase canioane pline de saritori si cascade. In partea dreapta se insiruie varfurile Stirbina, Guinasu si Tartaroaia, ultimul inconjurat de poieni.
  Din Valea Galbenei porneste spre stanga Valea Luncsoara, care isi are obarsia aproape de Arieseni, sub catunul Cobles, ale carui case se zaresc in zare. Tot in acea directie se vede partia de schi de pe Muntele Vartop, dincolo de care se zareste in zilele senine Varful Curcubata Mare cu releul de televiziune. In fine, planul stang apropiat este dominat de Muntele Bortig, impadurit, care coboara in panta destul de abrupta spre Izbucul Galbenei, ascuns de culmi impadurite, dar tradat de o stanca de calcar in forma de portal.
  Prin privelistile pe care le ofera, Piatra Galbenei reprezinta unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din Muntii Apuseni.

 

Poiana Ponor
  Este o depresiune inchisa de jur imprejur de culmi inalte, partial impadurite. Faptul cel mai remarcabil in aceasta poiana este sistemul de pierdere al apei, care se face in patul raului prin sorburi. La ape scazute sunt 2 sorburi in functiune. La ape mari, determinate de ploi persistente sau de topirea zapezii, sorburile acestea nu mai pot drena intreaga cantitate de apa care se acumuleaza depasind patul normal al raului. Pe masura ce apa creste si inunda zone de obicei uscate, intra in functiune noi sorburi. Cand nici acestea nu mai pot drena apa, intreaga poiana este ocupata de apele unui lac intins. Apele suplimentare ale lacului se deverseaza prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stancos dand nastere unui torent violent de suprafata care curge spre Valea Cetatilor. 
  Raul care strabate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt stancos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Sesul Padis, respectiv din pierderile prin ponoare ale Vaii Tranghiestilor, Garjoaba, si altele.
  De la izbuc, raul are un mic sector cu pat inclinat, dupa care coteste brusc spre dreapta si trece la un curs domol, meandrat, strabatand poiana plata, usor inclinata, pe o distanta de 240 m, pentru a se pierde in sistemul de sorburi. Deasupra sorburilor, un perete calcaros in care sunt sapate cateva pesteri intregeste farmecul poienii.
Poiana Ponor este una din putinele polii tipice din munttii nostri, indeplinind dubla conditie de a avea atat alimentarea cat si drenajul subteran, pe canale carstice. 

Poiana Balileasa si zona "La Grajduri"
  Balileasa reprezinta un ses alungit situat in partea de vest a Padisului, lipsit de padure si ciuruit de doline. Sesul are aspectul unei vai cu o lunca larga, fara insa a fi strabatuta de un curs de apa regulat. In partea din amonte aceasta "vale" este strajuita de doi piloni - Varfurile Oselu si Balileasa, intre care se afla saua "La Scarita", locul prin care ajunge drumul forestier de la Pietroasa. In acest loc, care poate fi considerat drept poarta bihoreana de intrare in Padis, drumul se bifurca: o ramura inconjoara depresiunea Balileasa, urmand curba de nivel, spre Cabana Padis; cealalta ramura strabate in lung poiana pana in portiunea ei cea mai joasa, din care patrunde printr-o sa in Bazinul Vaii Cetatilor. Versantul vestic al Poienii Balileasa reprezinta culmea ce o separa de Groapa de la Barsa.
  In aval de Balileasa se patrunde in bazinul Vaii Cetatilor, la inceput printr-o panta destul de accentuata, apoi o lunca larga numita "La Grajduri", un important loc de popas din Padis datorita apropierii de cele mai importante obiective turistice: Cetatile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum si a drumului forestier care ajunge aici, favorizand accesul auto.
  Valea Cetatilor isi are obarsia intr-un izbuc cu debit considerabil si creeaza meandre in lunca pe care o formeaza pe aceasta portiune, dupa care se pierde in patul vaii, reusind sa strabata canionul din aval de zona "La Grajduri" numai la ape mari. Un izbuc bogat aflat in preajma cantonului silvic "Ponor" aduce un important aport la debitul vaii, constituind de asemenea si principala sursa de apa potabila pentru turistii campati in acesta zona. Doua prelungiri laterale ale poienii din zona "La Grajduri", pe versantul stang al Vaii Cetatilor, favorizeaza accesul la cabana Padis, printr-o vale seaca si abrupta, si Poiana Ponor, pe un drum de tractor ce urca pe langa cantonul silvic.

 

Pestera Ursilor
  La 17 septembrie 1975, in urma unei dinamitari in cariera de marmura de la Chiscau, in masiv s-a format o spartura prin care a coborat artificierul miner Curta Traian din localitate. Dupa cercetarile stiintifice de rigoare, o parte a pesterii a fost amenajata si electrificata, fiind data in exploatare turistica la 14 iulie 1980. (Cai de acces: Pe DN-76 Oradea-Deva, cu derivatie la km 86 in comuna Sudrigiu, pe DJ-763, inca 16 km). 
  Pestera Ursilor nu primeaza prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formatiuni speologice, din care punct de vedere este indiscutabil, unicat in randul pesterilor amenajate pentru turism. Tot aici se gaseste un mare numar de resturi fosile ale ursului de caverna - Ursus Spelaeus - disparut de aproximativ 15.000 de ani. 
Intrarea in pestera se face printr-un pavilion de exploatare turistica. Lungimea totala este de peste 1500 m, din care nivelul inferior are lungime de aproximativ 700 m si este rezervatie stiintifica. 
  Partea superioara este amenajata cu trotuare, balustrada, pe o lungime totala de 847 m si se compune la randu-i din trei galerii, in ordinea vizitarii: Galeria "Ursilor", Galeria "Emil Racovita" si Galeria "Lumanarilor". Prima galerie este putin mai saraca in formatiuni, bogata in schimb in resturi scheletice ale ursului de pestera, adevaratele frumuseti fiind concentrate in celelalte doua galerii. Iesirea se face printr-o fantastica galerie ornata cu lumanari, ultima sala fiind simbolic denumita "Sfatul Batranilor".
Molhasurile din Valea Izbucelor
  Ocupa aproximativ 8 ha fiind punctate cu cateva "tauri fara fund" cu apa negra, oferind un peisaj de o deosebita frumusete si salbaticie. Sunt turbariile oligotrofe cel mai bine pastrate din tara, cu numeroase specii relictare. Turbariile din Padisa sunt vestigii din perioada galciatiunilor, cu rol ecologic in regimul hidric al intregului areal.
  In afara sfagnumului, in molhasuri se gaseste un numar de specii de plante ce cresc in musuroaie mai inaltate, nu in apa. Intre plantele care se gasesc aici amintim: muschiul Polytricum, graminee din genurile Carex si Nardus, planta carnivora "roua cerului" (Drossera rotundifolia - ocrotita de lege), afine, merisoare de munte, soparlita, bumbacarita, pufulita si altele. Tot aici intalnim exemplare de pin tarator la altitudinea cea mai joasa din tara.

Lumea Pierduta
  Denumita asa datorita salbaticiei sale din trecut, Lumea Pierduta reprezinta un platou carstic impadurit, marginit de pariul Izbucul Ursului, Valea Seaca si culmea sudica a Varfului Gardisoara. Din punct de vedere hidrografic aici apar doua vai: Valea Izvorul Ursului si Pariul Sec. Aceste doua vai avand izvoarele apropiate si unindu-se in aval delimiteaza un platou izolat de regiunile din jur. 
Platoul Lumea Pierduta ascunde in subteran o imensa retea de galerii active, tradata la suprafata de existenta unor doline mascate de vegetatie. Doua dintre acestea sunt porti de intrare in subteran, prin avene cu verticale spectaculoase, printre cele mai mari in patrimoniul carstic romanesc. 
  Avenul Negru (cu o verticala de 108 m) se prezinta ca o palnie cu un diametru de circa 50 m.
Avenul Gemanata (cu o verticala de 92 m) are deasupra intrarii un pod natural care-l imparte in doua cavitati (de unde si numele). Verticala avenului este intrerupta de o platforma de busteni si gheata, formata lacirca -40 m, dupa care inca un put duce la raul ce strabate galeria orizontala, ce comunica cu reteaua de sub Avenul Negru.
  Un alt aven mai modest, Avenul Acoperit, are o verticala de doar 35 m si nu comunica cu cursul activ. 
Reteaua subterana dreneaza apa din Pariul Sec, care se pierde intr-un ponor si parcurge un traseu subteran de 2700 m, dupa care apa iese prin izbucul "Izvorul Rece", situat in limita vestica a platoului, in Valea Izbucul Ursului. Valea Seaca ramane astfel fara apa, fiind parcursa doar de un drum forestier.
  Valea Izbucul Ursului isi are obarsia in cateva izvoare de pe Muntele Gardisoara. Dupa ce intalneste drumul forestier, ea primeste pe dreapta un afluent provenit dintr-un izbuc situat langa drum, Izbucul Ursului. Mai jos cu circa 500 m, Izvorul Rece imbogateste debitul vaii. De aici apa incepe sa se piarda in patul vaii, reusind foarte rar, doar in perioadele de viituri sa parcurga inca un kilometru pana la Pestera Caput. Aceasta pestera este colectorul tuturor apelor din acest bazin hidrografic, reprezentand o galerie descendenta in trepte, cu numeroase cascade. Aceste ape sunt drenate spre galeria subterana a Cetatilor Ponorului.

 

Groapa Ruginoasa
  Groapa Ruginoasa - prezinta un fenomen cu totul aparte. Ea este o imensa ravinare sapata pana in creasta culmii care inchide spre sud Valea Seaca, cu adincime de peste 100 m si un diametru de peste 600 m. Pe toata suprafata ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi stratele de cuartite, a caror culoare rosie violacee confera zonei un aspect cu totul aparte, ea aparind de la mari departari ca o rana deschisa in trupul muntelui. Muchii ascutite, adevarate lame, converg spre centrul ei la firul unui vilcel, impartind spatiul in mai multe sectoare. Vilcelul, de fapt obirsia Vaii Seci, nu poate fi parcurs in aval din cauza saritorilor mari pe care le prezinta.
  Interesant este faptul ca eroziunea lucreaza si astazi foarte activ, sapand regresiv si marind rapid dimensiunile Gropii Ruginoase. Urmarind hartile verhi, se constata ca eroziunea a avansat cu o viteza forate mare, acum 80 de ani locul nefiind marcat decat printr-o vaiuga foarte mica. 

 

Groapa de la Barsa
  Groapa de la Barsa este un bazin inchis in cadrul depresiunii Padis-Cetatile Ponorului. Ea este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km, orientata NV-SE si axa mica de 1km. Partea de nord-est este constituita din roci impermeabile pe care izvorasc si curg cateva pariiase care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de pe fundul depresiunii.
  Numita si Depresiunea Barsa, zona este una dintre cele mai salbatice din Muntii Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetatii ierboase dese cu aspect de mlastina. Alaturi de aceasta, padurea deasa, afinisurile, vaile oarbe si lipsa unor puncte de priveliste determina ca parcurgerea Gropii Barsa sa devina o adevarata aventura. In zona exista multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi: un ponor prabusit de mari dimensiuni (actualmente inierbat), un altul cu pod natural, un lac suspendat cu apa neagra situat intr-o dolina (Taul Negru) si mai multe pesteri. Cea mai mare dintre acestea este Pestera de la Zapodie, din partea vestica a depresiunii, de aproape 7 km lungime, pestera cu un parcurs extrem de dificil. A doua, Pestera Neagra, situata in partea de est a depresiunii, are o dezvoltare de aproape 4 km si este de asemenea recomandata doar speologilor antrenati. Cele doua pesteri sunt legate printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zapodie-Pestera Neagra sa atinga o dezvoltare de aproape 11 km. 
  O alta pestera importanta este Ghetarul de la Barsa, a carei intrare se afla in partea nordica a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 2 750 m si face parte din acelasi sistem de drenaj subteran cu precedentele, fara sa se fi putut realiza pana acum jonctiunea. Portiunea de intrare este accesibila si prezinta gheata, marimea blocului de gheata variind in functie de sezon. 
Poteca marcata ce strabate Groapa Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite mai sus. Singurul izvor cu apa potabila se afla in partea sudica, in apropierea intrarii in Pestera Neagra. 
  Doua obiective turistice deosebit de importante situate in extremitatea sudica a Gropii de la Barsa, pe latura ce o separa de Valea Galbenei sunt: Ghetarul Focul Viu si Piatra Galbenei.

 

Pestera Ghetarul Focul Viu
  Pestera "Ghetarul Focul Viu" este alcatuita din doua sali, din care prima de mari dimensiuni, ocupata de un imens bloc de gheata. Tavanul salii mari este spart de o fereastra de mari dimensiuni prin care a cazut o mare cantitate de busteni, frunze precum si zapada din exterior, acumulate in centrul salii. Prin tavanul pesterii patrunde suficienta lumina pentru a dezvalui grupurile de stalagmite de gheata aflate in partea opusa intrarii in pestera. De altfel, in jurul orelor pranzului, razele de soare patrund prin fereastra creind un decor feeric. Una din marginile blocului de gheata coboara abrupt intr-o crevasa adanca pe langa peretele de stanca. Explicatia existentei ghetarului in pestera este data de doua elemente: tavanul spart de fereastra favorizeaza acumularea aerului rece si lipsa ventilarii in pestera mentine aerul rece captiv tot timpul anului.

Culmea Carligate
  Desfasurata in partea de nord-vest a Padisului, culmea ofera pentru turisti un interes deosebit datorita largilor privelisti pe care le deschide atat asupra Padisului cat si asupra unei mari parti a Muntilor Apuseni. Culmea este formata din Varful Carligate (1694 m) continuata spre vest cu Varful Cornu Muntilor (1652m) si Abruptul Braiesei, iar spre est cu Saua si Varful Cumpanatelul. 
  Culmea reprezinta un platou, orientat est-vest, foarte abrupt spre sud (Padis) si cu panta mai domoala spre nord (Valea Draganului). Un drum de care strabate acest platou, pe creasta ce ocoleste obarsia Vaii Draganului, spre Vladeasa si Stana de Vale.  

  Privelistile oferite de culme:
- spre nord: Valea Draganului strajuita pe dreapta de Masivul Vladeasa (cu varfurile Buteasa, Britei si piramida Muntelui Vladeasa (1836m) dominand orizontul) iar pe stanga de varfurile Bohodei (1654) si Poieni (1627) spre care se indreapta drumul de Stana de Vale;
 - spre vest: Valea Aleului si cele doua Maguri ce o separa de Depresiunea Beiusului (Gurani si Ferice), apoi Depresiunea Beiusului (cu localitatile si proprietatile rasfirate, orasele Beius si Stei), dincolo de care se zaresc culmile crenelate ale Masivului Codru Moma;
- spre est: Valea Somesului si afluentii sai, catunele motesti insiruite pe culmi, Magura Calatele cu satele apartinatoare comunelor Rachitele, Margau si Belis, iar in ultimul plan Muntele Mare, aproape orizontal, cu zeci de catune;
- spre sud: Depresiunea Padisului cu bazinele ce-i apartin, apoi varfurile ce inchid pe latura de est si sud aceasta depresiune (Biserica Motului, Magura Vanata, Gardisoara, Glavoiu, Bortig, Piatra Galbenei), urmeaza adancitura Vaii Galbenei si salba de culmi ce o inchid spre sud intre care se remarca Groapa Ruginoasa (sapata in Muntele Tapu), si in sfarsit Muntele Vartop (cu partia de schi de la Arieseni) si Varful Curcubata Mare (1848m) pe care se afla releul de televiziune. 
  Sub abruptul Carligate se desfasoara Valea Rea, care coboara in panta abrupta spre Valea Boga intersectand-o in apropierea satului de vacanta Boga. Se zareste de asemenea drumul in serpentine ce urca prin poiana Plaiu spre Padis si Valea Bulzului trecand pe sub Piatra Bulzului si pierzandu-se intre culmi pe directia satului Pietroasa. In plan mai apropiat abrupturile Pietrelor Boghii domina Valea Boga.

 

Cheile Galbenei
  Situata in sud-vestul si vestul Bazinului inchis Padis-Cetatile Ponorului, in afara acestuia, Valea Galbenei reprezinta un culoar de drenare spre Depresiunea Beiusului a apelor ce-l strabat. Cu o lungime totala de 6 km, Valea Galbenei se prezinta in totalitate ca un sector de chei inguste, marginite de pereti verticali si pante abrupte, avand numeroase cascade si fiind deosebit de greu de strabatut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, pe portiunea dintre Izbucul Galbenei si confluenta cu valea Luncsoara, constituindu-se intr-un canion ingust marginit de pereti verticali de peste 100 m, creind numeroase cascade si un tunel subteran. Sectorul din aval de Poiana Florilor, pana la confluenta cu Crisul Pietros, numit si Cheile Jgheabului, este de asemenea deosebit de spectaculos prin cascadele din zonele de confluenta cu afluentii de pe partea stanga; aceste chei nu sunt accesibile, pe deasupra lor, in ambii versanti s-au construit drumuri forestiere care permit pe alocuri contemplarea salbaticiei acestora.
  Izbucul Galbenei reprezinta resurgenta riului subteran din Pestera Cetatile Ponorului, de fapt marea parte a debitului raurilor ce strabat Bazinul inchis Padis-Cetatile Ponorului. Izbucul este un ochi de apa de circa 7 m diametru, situat la baza unui perete. In aval, apa se pravaleste in cascade patrunzand intre peretii verticali.
  Prinsa intr-un canion ingust, Valea Izbucul Galbenei creeaza jgheaburi si marmite inaccesibile, parcurgand astfel o diferenta de nivel de 100 m pe aproximativ 700 m lungime in linie aeriana. Pe vale apare o gura de pestera, unde apa raului se pravaleste zgomotos. Este inceputul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 m si foarte greu practicabil. In partea dreapta, tunelul subteran se termina printr-o cascada evantai deosebit de pitoreasca, inalta de 7 m, la baza careia se gaseste un lac.
In peretii cheilor sunt amenajate doua balcoane suspendate la circa 200 m deasupra firului vaii, care ofera privelisti inedite asupra canionului si asupra peretelui de vizavi inalt de peste 300 m. 

 

Pestera Cetatea Radesei si Cheile Somesului Cald
  Cetatea Radesei se afla la obarsia Somesului Cald. Pestera este intr-un stadiu avansat de evolutie, exemplificand perfect modul in care are loc transformarea cavernamentelor in chei de amploare. Pesetra are un portal inalt de peste 15 m si lat de 7 m, de forma ogivala, in care intra pariul Radeasa. Pestera are o galerie unica, de forma unui tunel lung de 212 m, cu sali de mari dimensiuni si hornuri ce razbat in tavanul pesterii pana la suprafata. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasa sa patrunda in pestera raze de lumina. In aval tunelul se continua cu un canion lung de circa 50 m si foarte ingust. 
  Pestera poate fi vizitata datorita amenajarilor efectuate (scari de lemn si podete). Din aval se poate reveni in zona portalului pe deasupra pesterii.
Dupa iesirea din pestera si canionul Radesei, se patrunde in Poiana Radesei, o poiana inchisa de stanci cu vegetatie si pante abrupte cu molizi de mari dimensiuni printre care se gasesc palcuri de afinisuri. Aici pariul Radeasa se uneste cu Pariul Feredeului si dau nastere Somesului Cald. In contiunare Cheile Somesului Cald ofera privelisti extrem de pitoresti ale abrupturilor calcaroase de peste 100 m ce coboara pana in patul vaii. Pe langa numeroasele puncte de belvedere putem vizita canionul Moloh, Pestera Uscata, Pestera Honu, Pestera Tunelul Mic, putem admira "zidul" de calcar de 110 m al Cuciulatii peste care se zareste creasta ce leaga culmile Piatra Arsa, Piatra Graitoare, Varful Britei si Piatra Talharului, continuand spre Vladeasa.

 

Complexul carstic Cetatile Ponorului
  Cetatile Ponorului reprezinta fara indoiala cel mai grandios fenomen carstic al Romaniei, cunoscut si apreciat in intreaga lume. 
  Cetatile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune impadurita, adanca de 300 m, partea ei superioara avand un diametru de peste 1km. Culmile inconjuratoare care inchid circular depresiunea sunt taiate doar intr-un singur loc de canionul Vaii Cetatilor.
  Poteca de acces porneste de la drumul forestier si coboara treptat prin padure, pe un teren accidentat, paralel cu Valea Cetatilor pana in Dolina I. Peretele lateral de vest, inalt de peste 150 m este perforat de un portal ce depaseste 70 m inaltime la baza caruia se pierde Valea Cetatilor. Imensul portal al Cetatilor Ponorului, sugereaza o ogiva gotica devenita un fel de simbol al carstului Muntilor Apuseni. Molizii aninati in pereti sunt singurul termen de comparatie pentru uriasa dimensiune a portalului si a peretelui in care este sapat. In partea stanga se zareste partea superioara a unui perete si mai inalt ce strajuieste Dolina III, cu cele doua balcoane de barne aninate deasupra prapastiei.
  In partea dreapta a Portalului, o limba de grohotis urca pe sub o arcada in Dolina II. Aceasta este de fapt un aven circular de 200 m inaltime, avand la baza doua ferestre: portiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal si o fereastra spre tunelul subteran al Pesterii Cetatile Ponorului.
Tot sub Portal, in partea stanga, un tunel inundat aduce la lumina pentru putin timp apa ce provine din Lumea Pierduta si care se pierde cativa kilometri mai sus in Pestera de la Caput. 
  In Dolina III se poate patrunde din Dolina I, urcand pe scarile metalice din stanga Portalului si depasind pragul ce separa cele doua circuri. Dolina III are forma de triunghi cu latura de 300 m, avand in mijloc un portal spre care coboara imense limbi de grohotis. In partea sa vestica, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se inalta un perete perfect vertical de peste 200 m, cu mici brane inundate de vegetatie, in partea sa superioara fiind amenajate doua balcoane din lemn. In partea sudica, poteca turistica urca costis pe panta abrupta a unui valcel spalat de torenti, spre balcoane. 
  Balcoanele, in numar de patru, doua deasupra Dolinei III si doua deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetatilor Ponorului. 

Avenul Bortig
  Este un aven cu un diametru de 35 m si 38 m adancime, in fundul caruia se gaseste un mare bloc de gheata permanenta. Avenul are o lungime totala de 150 m si adincime de 54 m pe care o obtine datorita unei galerii scurte ce da acces la o mare sala. Blocul de gheata pe care-l adaposteste avenul are un volum de 30 000 m3, ceea ce face ca el sa ocupe al doilea loc din tara, dupa Ghetarul Scarisoara.

 



Poiana Varasoaia
  Zona numita Varasoaia reprezinta doua platouri carstice de mari dimensiuni situate la nord de Poiana Padis si este cuprinsa intre varful Piatra Boghii, Muntele Magura Vanata, varful Varasoaia si bazinul Somesului Cald. Zona este impartita in Poiana Varasoaia-Sud, despartita printr-o sa (prin care trece drumul forestier si traseele spre Stana de Vale, Vladeasa si Cheile Somesului), aflata doar cu putin mai sus decat bazele poienilor, de Poiana Varasoaia-Nord, care se desfasoara la nord-est de varful Varasoaia si se constituie ca un bazin inchis. 
  Poiana Varasoaia-Sud are o forma eliptica si este presarata cu o puzderie de doline, iar printre aceste doline se gasesc numeroase pesteri. In Poiana Varasoaia-Sud exista doua lacuri carstice ce umplu doua doline bine captusite cu depozite aluvionare. Printre numeroasele pesteri si avene descoperite in zona Varasoaia unele sunt remarcabile prin lungime sau denivelare, zona prezentand un real interes speologic. 
  Poiana Varasoaia-Nord este un fel de vale inclinata spre baza Varfului Varasoaia, unde stancile tradeaza existenta unei pesteri ponor. 
  Varful Varasoaia (1441 m), care domina intreaga poiana, constituie un excelent punct de belvedere, cu privelisti ample asupra Depresiunii Beiusului, Vaii Boga, Abruptului Braiesei si Vaii Rele, Varful Carligate si Saua Cumpanatelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasa si Cheile Somesului, Muntele Magura Vanata, Sesul Padis si Varful Biserica Motului, iar in partea sudica pana la Groapa Ruginoasa si varfurile Vartopul si Curcubata Mare. Prin posibilitatea de a avea acest tur de orizont complet, varful Varasoia reprezinta unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zona Padis.

Pestera Micula
  Descoperita in anul 1978 pe Valea Craiasa, este cunoscuta de localnici ca un izbuc permanent. Situata in apropierea Pesterii Ursilor, cavitatea este deosebit de frumoasa, fiind bogat concretionata si adapostind o mare varietate de formatiuni. Intalnim aici spatii largi, galerii si diaclaze foarte inguste, lacuri, cursuri active si cascade, domuri si gururi, stalactite si stalagmite, draperii si coloane, perle de pestera si calcita flotanta. De o mare valoare sunt si vestigiile paleontologice gasite aici printre care se numara si un schele de urs in conexiune anatomica, acestuia lipsindu-i insa craniul. Pestera este in curs de explorare si datorita importantei stiintifice deosebite, vizitele in pesetra se limiteaza doar la cele de explorare si cercetare stinntifica.