16 noiembrie 2009

Padis, informatii necesare


 

Acces
Localizare:

Zona turistica Padis se află în ramura nordică a Muntilor Bihor, lant din Muntii Apuseni. Din punct de vedere administrativ, zona Padis e situată în sud-estul judetului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, până la granita cu judetele Cluj si Alba. Din zona turistica Padis fac parte urmatoarele :
- Bazinul închis Padis - Cetatile Ponorului
- Cheile Somesului Cald - Poiana Vărăsoaia 
- Poiana Cuciulata
- Cheile Galbenei - Poiana Florilor
- Obârsia Văii Boga. 

Acces:

In Padis se poate ajunge fie pe drumul forestier, fie pe potecile marcate. Cu trenul si autobuzul se poate ajunge spre Padis astfel: 
-până în Huedin cu trenul, de acolo până în Rachitele cu autobuzul
(tel. autogara Huedin: 0264-351866; marti si vineri, cursă spre Rachitele la orele 7 si 13,30 si duminică la ora 12,30), rămânând încă 30 de kilometri până pe platou; 
- dinspre Oradea, pe linia Oradea-Vascău se poate ajunge cu trenul până în comuna Sudrigiu, de unde există autobuz până în Pietroasa, rămânând 17 kilometri până în Padis. 
- Altă variantă: din Oradea, de la iesirea din oras spre Deva, există o cursa privată de autobuze până în Pietroasa. 
Drumul forestier:

Zona turistica Padis este străbătută de drumul forestier Rachitele - Ic Ponor - Padis - Boga - Pietroasa, cu o lungime totală de 53 km, din care:
Rachitele - Ic Ponor 21 km
Ic Ponor - Padis 10 km
Padis - Boga 6 km
Boga - Pietroasa 16 km.

Drumul forestier se poate parcurge cu autoturismul, dar are câteva portiuni scurte unde trebuie înaintat cu grijă, din cauza gropilor. Daca masina nu este foarte încărcată si conduceti cu atentie, nu trebuie să vă faceti griji mari. In sezon, pe platoul Padis, întâlnesti zeci de autoturisme, de toate mărcile, care au urcat fie dinspre Pietroasa, fie dinspre Rachitele sau Poiana Horea( prin Ic Ponor).
Drumul forestier este accesibil dinspre:
- Huedin (Huedin - Padis 58km): Huedin-Călata-Buteni-Scrind Frăsinet-Rachitele 27km, drum judetean partial modernizat;
- Cluj (Cluj - Padis 95 km):
Cluj-Gilau-Somesul Cald-Marisel-Poiana Horea-Ic Ponor(Cantonul Silvic Barna) din care:Cluj-Poiana Horea 70km drum modernizat(asfalt), Poiana Horea- Călineasa-Ic Ponor (Cantonul Silvic Barna) 20km, drum nemodernizat, recomandat autoturismelor de teren, se poate parcurge totusi si de autoturisme, cu grijă;
-Oradea (Oradea-Padis 100km) prin Beius, Sudrigiu (Sudrigiu - Pietroasa 12 km, asfalt) sau dinspre Stei (pentru turistii ce vin dinspre Alba-Iulia, Deva, Arad) tot prin Sudrigiu si Pietroasa, drum asfaltat.

Ramificatiile drumului forestier permit accesul cu autoturismul spre principalele obiective turistice din zona:
- Cheile Somesului Cald 9 km;
- Poiana Vărăsoaia si Cetatea Radesei 4 km;
- Cantonul Silvic Padis 1 km;
- Cantonul Silvic Ponor si Cabana Cetatile Ponorului, Valea Cetătilor, Valea Seacă si Izbucul Ursului 5 km;
- Cheile Galbenei si Poiana Florilor 10 km;
- Valea si Statiunea Boga 3 km.


Trasee (poteci) marcate:
  Cabana Vladeasa - Padis;
Cabana Vladeasa- Pietrele Albe- Piatra Talharului- Poiana 
Vărăsoaia- Cabana Padis; durată traseu: circa 11 ore; 
lungime traseu: 32 km; drum de creastă cu privelisti largi, marcaj insuficient pe alocuri.
   

  Stana de Vale - Padis;
Stana de Vale- Saua Bohodei - Poiana Vărăsoaia- Cabana Padis; lungime traseu: 20 km; durată traseu 6 ore; drum de creastă, usor, panorama spre Muntii Apuseni.
  Ic Ponor - Padis pe drum forestier, apoi marcaj punct rosu;
Ic Ponor- Valea Somesului Cald- Cheile Somesului Cald- Pestera 
Cetatea Radesei- Poiana Vărăsoaia- Cabana Padis.
  Pietroasa - Padis;
Pietroasa- Boga- Cantonul Silvic "La Scarită"- Cabana Padis; 
lungime traseu: 17 km pe scurtături si 22 km pe drumul forestier (scurtăturile insotesc drumul); durată traseu 5 ore în urcare si doua ore în coborâre; diferentă de nivel 1000m, cel mai abrupt între Boga si cantonul silvic.
  Saua Vartop - Padis; 
Saua Vartop (pe DN75, la 1,5km înspre Stei, de la pârtia de schi Vartop)- Groapa Ruginoasă- Valea Seacă- Valea Galbena- Poiana Florilor- Pestera Ghetarul de la Focul Viu - Cabana Padis; durată traseu 7-8 ore; lungime traseu 20 km;
drum foarte greu, accesibil doar turistilor experimentati, practicabil doar vara si pe timp uscat.
- Arieseni - Padis 16 km;
- Gârda de Sus - Padis, 2 variante:
  Garda de Sus- Cheile Ordâncusa- Pestera Ghetarul de la Scarisoara- Cătunul Ocoale- Poiana Ursoaia-Poiana Calineasa- Muntele Bătrana- Sesul Gârzii- Cabana Padis; durată traseu 9 ore; lungime traseu 28 km; diferenta de nivel 1000m;
drum de creastă si platou cu panorame si peisaje deosebite.
  Garda de Sus- Valea Garda Seacă- Cătunul Casa de Piatră- Valea Gârdisoara- Pesterile Coiba Mare si Coiba Mică- Sesul Gârzii-Cabana Padis; 
durată traseu 8 ore; lungime traseu 22 km; drum usor, accesibil tot timpul anului, în cea mai mare parte drum forestier sau de tractor; se poate urca cu autoturismul pană în Cătunul Casa de Piatră si atunci portiunea de traseu Cătunul Casa de Piatră-Cabana Padis se poate face în circa 3-4 ore; în traseu se poate ajunge si dupa vizitarea pesterii Ghetarul de la Scarisoara de pe platoul Ghetar-Ocoale.
  Pestera Ghetarul de la Scarisoara - Padis; 
Pestera Ghetarul de la Scarisoara- Cătunul Ocoale- Poiana Ursoaia- Poiana Calineasa- Muntele Bătrana- Sesul Gârzii- Cabana Padis; durată traseu 7 ore; lungime traseu 20 km;diferentă de nivel 1000m; drum de creastă si platou cu panorame si peisaje deosebite.









CAZARE

Facilităti 

Cabana dispune de 60 de locuri pentru cazare, in camere de câte 2, 4, 6 paturi, la un pret de 39 lei/zi/persoană. Sunt 5 camere cu bai proprii la pretul de 49 lei pentru o persoana.
Pretul meselor principale: micul dejun 11-12 lei, pranzul (fel I si fel II) 23-25lei si cina ( un fel) 15-17lei.

Exemple de meniuri (pranz, cina):
1.Pranz:Ciorba taraneasca si Galuscute cu carne, Cina:Cartofi natur cu tocanita de carne
2.Pranz:Ciorba de perisoare si Gratar cu cartofi piure, Cina:Mititei
3.Pranz:Supa de carne de pui si Pulpe de pui cu cartofi pai, Cina:Mamaliguta cu tocanita de carne
4.Pranz:Supa de mazare si Sarmale, Cina:Bogracs (mancare ungureasca cu carne)
5.Pranz:Supa de fasole si Snitel cu cartofi pai, Cina:Mamaliguta cu branza si smantana
6.Pranz:Ciorba de pui si Tocanita de pui cu galuste si smantana, Cina:Frigarui cu cartofi pai.

Exemple de gustari servite la micul-dejun: omlete simple, cu sunca, cu cascaval, papara ungureasca, carnaciori sau cremvursti cu mustar, platou rece.

Cabana este dotata cu sobe cu lemne în fiecare cameră, curent electric de la generator si doua bai comune cu chiuveta, dus (apa calda seara) si W.C.
Rezervare

Deoarece Cabana Cetatile Ponorului poate asigura cazare doar pentru 60 de turisti, vă oferim posibilitatea de a vă rezerva cazarea prin intermediul unui formular. În decurs de maximum 48 de ore vă vom confirma rezervarea locurilor. Informatii suplimentare la tel. 0732625928 sau 0755740949.



  Daca nu aveti un autoturism personal sau prietenii dumneavoastra vreau sa mearga alta data la Arieseni atunci puteti folosii transportul in comun.
  Cursele de autobuze care trec prin Arieseni:Campeni Arieseni (7:30) Pancota 
 Baia de Aries (8:00) Oradea
 Abrud (8:30) Arad
 Abrud (8:40) Timisoara
 Alba-Iulia (11:00) Oradea
 Abrud (13:30) Oradea
 Alba-Iulia (20:00) Stei
 Cluj-Napoca Arieseni (21:15) Beius

Arieseni(4:40) Alba-Iulia
 Arieseni(6:10) Campeni
 Tarcaia Arieseni(7:30) Campeni
 Stei (8:10) Alba-Iulia
 Oradea (8:45) Abrud
 Beius (10:00) Cluj-Napoca
 Timisoara (12:00) Abrud
 Pancota (13:30) Campeni
 Oradea (14:10) Alba-Iulia
 Arad (17:00) Abrud (1 data la 2 zile)
 Oradea Arieseni(19:50) Baia de Aries


  Este bine sa ajungeti in statie inainte de orele trecute in paranteza sau....mai ramaneti in Arieseni! Aceste curse pot fi folosite si pentru a "scurta" drumul pana la anumite obiective turistice.

 Principalele cai rutiere de acces in Arieseni, din municipiile invecinate: Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Oradea, Deva sunt prezentate in harta de mai jos.
 



Pentru iubitorii de drumetie montana (trekking - mersul pe poteci bătute si hiking - în afara potecilor, dar si folosind mâinile), există nenumărate obiective turistice de o inegalabilă frumusete si o mare importantă, în zona turistica Padis din Muntii Apuseni. Într-o prezentare neexhaustivă, acestea ar fi: 
Complexul carstic Cetatile Ponorului

Cel mai grandios fenomen carstic din Romania. Trei doline, un imens portal în stâncă, o pestera, tuneluri subterane, cascade, Valea Cetătilor (de obicei, seacă), râul din Lumea Pierdută, stânci, grohotis, 4 balcoane suspendate deasupra hăului si privelisti de-o sălbăticie si frumusete rar întâlnite. 
Pesteri, avene:
- Ghetarul Focul Viu (al treilea, ca mărime, din Romania, recomandabil a fi vizitat pe la amiază când, razele soarelui, ce pătrund în pestera printr-un horn, dau scânteieri de foc stalagmitelor)
- Pestera Cetatile Ponorului (tuneluri subterane inundate, cascada)
- Pestera Cetatea Radesei (săli mari, hornuri - avene, canion la iesire)
- Avenele din platoul carstic Lumea Pierdută (Negru, Gemănata, Acoperit)
- Pesterile din bazinul Groapa de la Barsa (Zapodie, Neagră, Ghetarul de la Barsa)
- Ghetarul Bortig (al doilea, ca mărime, din Romania; aven)
- Pestera din Valea Galbenei (tunel subteran, 100 metri)
- Pesterile din Circuitul Somesului Cald (Honu, Uscată - sală uriasă, Tunelul Mic)
- Pestera Sura Boghii (usor ascendentă, sub Pietrele Boghii)
- Pestera Caput (colectorul tuturor apelor din zona, galerie descendentă în trepte, cascade pe 2000 metri)
- Pestera Padis (galerie descendentă)
- Avenele din Vărăsoaia (trei)
- Pestera de la Izbucul Ursului
Chei:

- Cheile Galbenei (izbuc, cascada, dolina, pestera, potecă săpată în peretele de stâncă, cabluri sustinere, balcoane)
- Cheile Somesului Cald (cascade, pesteri, punct de belvedere, canioane, albia Somesului)
- Cheile Văii Bulbuci (izbuc, cascade; sălbatice si inaccesibile)
- Cheile Văii Oselu (izbuc, cascada)
- Cheile Văii Boga (izbuc, cascade, canioane)
Poieni:
- Poiana Ponor (izbuc, râu cu meandre, ponoare, sorburi)
- Poiana Florilor (poieni în pantă alternând cu ochiuri de padure; flori, iarbă sau fân cosit, izvor)
- Poiana Bălileasa si zona La Grajduri (doline, izvor, Valea Cetătilor, punctul de intersectie al multor trasee)
- Poiana Vărăsoaia (2 platouri carstice, 2 lacuri, doline, pesteri, avene)
- Poiana Radesei (locul de nastere a Somesului Cald, cascada, canion)
- Sesul Padis (platou carstic aproape plan, ciuruit de nenumărate doline; drumuri forestiere, văi, lacuri, o pestera, un izvor)
Puncte de belvedere, creste:
- Piatra Galbenei (vedere spre Valea Galbenei, Groapa Ruginoasa si Vârful Tapu)
- Pietrele Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului)
- Gardu Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului)
- Vârful Biserica Motului (vedere spre Sesul Padis, Magura Vânătă si Culmea Cârligate)
- Vârful Vărăsoaia (vedere spre Valea Boga, Cheile Somesului, Magura Vânătă, Sesul Padis, Groapa Ruginoasa)
- Culmea Cârligate (Valea Draganului, Valea Somesului, Depresiunea Beiusului, Padis)
- Creasta Măgura Vânătă (vedere asupra întregului bazin Padis,Tapu, Groapa Ruginoasa, Cucurbăta Mare)

În zona Padis, există zeci de trasee turistice, unele marcate, altele nemarcate. Pentru cele marcate, trebuie retinut faptul că ele au ca punct de plecare vechea cabana Padis. Pentru alte puncte de intrare în traseu, trebuie făcute ajustările necesare, tinând seama de distantele si timpul necesar pentru parcurgerea lor dintre principalele locuri considerate puncte de plecare:
- Cabana Padis - zona La Grajduri (45 min.)
- Zona La Grajduri - Cabana Padis (1 ora)
- Cabana Padis - Poiana Vărăsoaia (45 min.)
- Cabana Padis - Cantonul Padis (30 min.)
- Cabana Padis - Satul Boga (2 ore)
- Cabana Padis - Poiana Florilor (2 1/2 ore)

Pentru majoritatea traseelor, Cabana Cetatile Ponorului are o pozitionare mai avantajoasă, fiind situată la 10-15 minute de zona La Grajduri. Deci, pentru o buna parte dintre trasee (Circuitul Cetatilor Ponorului, Circuitul Galbenei, Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa, Valea Boga, Cabana Padis-Caput-Arieseni) se poate scădea 1 1/2 - 2 ore din durata de parcurgere. 
Principalele trasee marcate
 Circuitul Cetatilor Ponorului - marcaj: punct albastru (6 ore)
 Circuitul Galbenei - marcaj: punct galben (9 ore)
 Circuitul Izvoarelor Somesului Cald - marcaj: punct rosu (6 ore)
 Circuitul Groapa de la Barsa - marcaj: banda galbenă (3 ore)
 Circuitul Magura Vânata - marcaj: triunghi galben (5 ore)
 Cabana Padis - platoul carstic Lumea Pierduta - marcaj: cruce galbenă (2, 1/2 ore)
 Cantonul Padis - Piatra Boghii - Pestera Sura Boghii - marcaj: punct rosu (1 ora)
 Poiana Varasoaia - Gardu Boghii - Piatra Boghii - marcaj: dublu punct rosu (1 ora)
 Cabana Padis - Vârful Oselu - Saua Scarita - Valea Bulzului - Pietroasa - marcaj: cruce albastră (4 ore)
 Cabana Padis - Valea Gârda Seaca - Catunul Casa de Piatra - marcaj: triunghi albastru (3 ore)
 Cabana Padis - Pestera Caput - Saua Bortigului - Catunul Cobles - Arieseni - marcaj: triunghi rosu (5 ore)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu