22 ianuarie 2010

Athena de-a lungul timpului, part.1




Daca in Athena exista ceva din abundenta, cu siguranta este istoria. In zona Acropolei, au trait oameni acum aproximativ 5000 de ani in urma. Prin sec VI i.e.n. Athena era un oras infloritor si avangardist introducand o forma revolutionara a sistemului de guvernare, in care deciziile erau luate de cetateni, ei au numit aceasta democratia, conducere de catre popor. Desi femeile sau sclavii nu puteau vota inca, sistemul era la fel de luminat ca oricare alt sistem din lume.

Democratia a functionat. O suta si ceva de ani mai tarziu, a inceput oera cunoscuta ca Epoca de aur a lui Pericle. Acesta a fost probabil cel mai mare om de stat athenian si datorita viziunii sale, s-au construit Parthenonul de pe Acropole si multe alte cladiri minunate. El aincurajat artele si filosofia la momentul cand Sofocle, Eschil si Euripide creau. Teatrul european se nascuse deja si se dezvolta, granitele sale fiind deja fortate prin experimentare.

Dupa moartea lui Pericle si o perioada agitata pt Athena, care a urmat infrangerii din Razboiul Peloponesiac impotriva Spartei, s-a nascut Alexandru cel Mare , iar Grecia a avut cel mai mare si mai intins imperiu cunoscut vreodata. Dar toate imperiile intra in cele din urma in declin si, prin anul 200 i.e.n. au sosit romanii care au detin puterea timp de 500 de ani. Mostenirea lor este pretutindeni, incluzand Agora romana, o piata publica si Arcul lui Hadrian care este inca in picioare dupa 1900 de ani.

Romanii au preluat controlul, francii si venetienii, si apoi cei mai semnificativi dintre toti, turcii. Aceasta perioada detestata a durat din 1453 pana la inceputul Razboiului de Independenta din 1821. Relatiile dintre cei doi vecini balcanici nu s-au imbunatatit mult de atunci incoace, desi recent antipatia s-a atenuat usor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu