21 februarie 2010

Grimegod, aniversar

come over here to be reborn
come over here and die
you can't resist any longer
you can't hear anymore
your tears keep falling
you can't do anything

don't cry any longer
you wanted it
you're in paradise


Grimegod... o trupa din Arad care a stiut ce sa faca ca sa intre in sufletul ”suparatilor” autohtoni, la fel de adinc ca un Lake of Tears, Tiamat, Anathema sau My Dying Bride, pe a caror filiera cred ca le-a si venit inspiratia: de la coperti ce infatiseaza paduri sinistre reflectate intr-o balta la amurg si aduc astfel cu sine o sugestie de melancolie diabolica, la versuri ce vorbesc despre increderi tradate si vise ”sparte” si care incita la ura impotriva umanitatii si a ”acelui ceva” ce se presupune ca ne-ar controla destinele si pina la grohaieli cavernos-abisale amestecate cu voci feminine diafane si inocente si masculine plingatoare facute intentionat penibil de disperate si agonizate ... acesti aradeni au reusit sa faureasca un univers in jurul muzicii lor, un univers in care odata intrat nu prea mai reusesti sa iesi asa cum erai inainte. De ce ? Pentru ca ei transforma ura si razbunarea prin felul in care le oglindesc in muzica lor intr-unul din cele mai nobile sentimente de care omul [care a vrut sa faca sa-i fie bine si a descoperit ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune si sentimente nobile] e capabil... daca nu e chiar predestinat pentru ele. Cum ar spune Slavici ”exista ceva abisal si intunecat in sufletul omului care-l conduce spre patima, nefericire si zbucium”si impotriva caruia nu prea ai ce face pentru ca e saminta latenta a unui rau primordial ce zace in noi si e mai sigur si mai durabil decit orice alta certitudine, pe care biserica ar putea visa macar s-o sadeasca in om.

Tibor, prin versurile pe care le scrie si prin felul in care face vocea, reuseste sa personalizeze totul la extrem si aici cred ca-si depaseste mentorii sus mentionati care, de dragul esteticii ramin intr-o sfera mai generala. Atunci cind asculti Grimegod, incepi efectiv sa simti ca totul e foarte sincer, venit direct din abisul sufletului iar ura prezentata cu atita simplitate si sinceritate pare si este pe deplin justificata - iar cel ce-o poseda e indreptatit chiar si de cea mai toleranta morala crestina sa-si viseze razbunarea.

Se simte in muzica Grimegod si in neputinta acestora de a se debarasa de elementele death o nevoie de a fi diabolic, de a pastra Demonul alaturi de tine pentru a te face puternic si mindru, nevoie de ura energizanta capabila sa-ti adune puterile, sa-ti concentreze spiritul si sa te incalzeasca pe dinauntru de ce nu, sa-ti dea speranta! Dar totusi e prea multa melancolie in viata artistului, prea multe regrete si frustrari care au ”rupt” din mindria pura si din energia demonica necesare unui eventual death de tip Incantation ori Suffocation - asa ca death-ul 100% nu e posibil aici. Incepind cu ”Under a sad and silent sky” si terminind cu ”With Broken Wings”, muzica lor poate fi descrisa ca o serie de incercari ratate spre un death (metal) cel putin spiritual daca nu si muzical, incercari ”faultate” periodic si impinse inapoi in melancolie si ”in balta in care putrezesc sperantele”(Ion Minulescu)... totul pare a fi efectul unei ”acedia”(”melancolia neagra” de care vorbea Poe - ceva ce-l secatuieste pe om de tot cheful de viata si de toata energia fara o cauza clar determinata- ”the wasting away of a person without an aparent cause or reason”-a se retine aici cuvintul”APARENT”). Pentru a gasi explicatia la aceasta aparenta trebuie sa cobori in abis.......










Vineri seara, in 19 februarie (si nu intamplator data de 19 a fost aleasa), i-am revazut pe acesti sacri ai metalului aradean. Trecuse ceva vreme de la ultimul concert in care Grimegod ma incantase. Cu mic cu mare, pletosi sau skinheads, ne-am strans in Nerv, cu dorinte si sperante, rasplatite pana la refuz.
Trupa s-a ridicat la nivelul ce o caracterizeaza de 19 ani, dramatism, forta, melancolie, viteza, suicid, vise, lament....
Atmosfera fierbinte si la propriu si la figurat a izbucnit o data cu primele riffuri.
Tibor, Hoit, Oribilu, Tilo si Ted ne-au trecut prin istoria trupei, invaluindu-ne in melodii precum My Dead Look, Scars in Paradise, Revenge, Dreamside Scream sau Song of my.
Publicul si formatia au devenit un tot, o entitate cand s-au auzit intr-un cor versurile de pe Sentiment, Falling Star, Cosmar prefabricat, Lost Sunrise, I Lost You, In Quest, Narcotic Slumber, Silent Suicide, Godless Cry si preferata tuturor Tiamat.
A fost o seara memorabila si un loc perfect pt a incepe un turneu aniversar ce va trece si prin Serbia si va culmina cu OST Mountain Fest din august de la Busteni.

please don't forget me
in the middle of this rotten world
take me at you if you trust me
or if you haven't
leave me here
(In Quest)

19 februarie 2010

The Lost Paradise Lost

Am fost si la Cluj pt mult asteptatul concert Paradise Lost / Samael dar stupoare...concertul s-a anulat. Un accident rutier a pus in imposibilitate cele doua trupe sa ajunga in timp util in capitala Transilvaniei......
Nu a fost sa fie pe 3 decembrie , nu e sa fie nici pe 15 februarie si asa am ramas cu speranta ca-i voi vedea pe Paradise Lost si cu dezamagirea ca nu a fost sa fie.

Dar m-am ales cu o vizita de 6 ore in Oradea, pe timp de noapte...imaginile de mai jos sunt relevante.









07 februarie 2010

Athena intre agora si plateia

Intre vechi si nou, intre trecut si prezent, intre uitare si cunoastere suntem noi oamenii sau mai bine spus este ceea ce lasam in urma noastra....
In Athena, vechiul si noul se imbina cu atata armonie incat te astepti ca la urmatorul colt de strada sa te intalnesti cu Pericle, si chiar daca nu o faci el este acolo alaturi de ceilalti fosti mari oameni politici, filozofi si artisti, toti sunt acolo prin mostenirea lasata in urma lor....
Intrebarea e daca noi suntem demni de ce am primit?
Intre agora si plateia e doar un drum de cateva sute de metrii pe postamentul a 2500 de ani de istorie......

Agora Veche

Agora Romana

Plateia Syntagmatos

Plateia Omonoia

Plateia Monastirakiou