18 august 2010

Iron Maiden - legenda si arta



Am plecat duminica dimineata la 06.00 din Sibiu cu un autocar, dupa o noapte petrecuta pe o banca din fata garii, spre Cluj, cu sperante, ganduri si vise, toate impletite in prezentul care ma va facea sa-i vad pe Maiden cei care alaturi de Testament si Metallica m-au impins pe fagasul metalelor. Chiar daca acum nu mai e una din favoritele mele,aparitia pe o scena din Romania a celor de la Iron Maiden obliga la prezenta neconditionata.
Asa ca iata-ma in Cluj, capitala Transilvaniei, dupa o noapte nedormita si inca cu minunata senzatie lasata de Artmania in general si de Dark Tranquillity in special.


Destul de obosit, am purces in ziua de recunoastere in centru. Spre deosebire de Sibiu si Brasov, se poate circula cu masina pe aici, dar sunt multe treceri de pietoni, asa ca nu deranjeaza. Inca un lucru notabil: foarte putina imbulzeala, strazile erau largi, cu sensuri unice cu multe benzi, masini putine, etc. Chiar are cu totul alt aer Clujul. Dintre orasele pe care le-am vizitat, mi s-a parut cel mai curat si aranjat. Nu doar atat, dar era foarte bogat si arhitectonic, avand multe cladiri din secolul XIX, restaurate si pastrate in conditie foarte buna. Am vizitat sambata si Biserica Sfantului Mihail, o catedrala gotica in stilul Catedralei Evanghelice din Sibiu si Bisericii Negre din Brasov. Apoi, m-am intors in Piata Avram Iancu, langa fantana maiestoasa, sa ma odihnesc. Am observat ca deja se adunasera o groaza de rockeri, fiindca cel putin 1 din 3 oameni era pletos. Unii chiar m-au rugat sa le fac poza. E un sentiment minunat sa vezi ca exista atatia oameni care gandesc ca tine, care au venit, la fel ca tine, sa vada o trupa de metal.


La orele 16 fara un pic, eram la intrarea la concert, alaturi de cel putin o mie-doua de oameni, pe un soare canicular (era in vigoare codul galben atunci). Ca spartanii, facandu-le vanzare magazinelor din jur, numarul crescand de rockeri a rezistat doua ore si jumatate pana cand au fost lasati sa intre.

Imbulzeala teribila, caldura si injuraturi teribil de originale au fost conditiile, lasand la o parte organizarea tampita: una dintre intrari a fost declarata „dangerous” de catre un strainez si trebuia sa mergem in alta parte; degeaba ne-am intrebat „de ce naiba”. In fine, cu toate acestea, am prins un loc la gard, in stanga.

La 19:30, au intrat in sfarsit rockerii romani, debutand cu Ziua Vrajitoarelor. Inca de la prima piesa, era clar ca trupa era intr-o forma de zile mari. Au mai cantat Anarhia, Doi pasi in urma ta, Calare pe motoare, Ploaia, Aproape de voi si Batacanda, Nu pot trai fara tine, insa mie mi-au lipsit Tepes, Baga-ti mintile in cap, Destin, Spiritus Sanctus, Clasa muncitoare sau Nu mai am tigari. Asta e. Inca un lucru care nu mi-a placut la ei este ca ne-au pus sa cantam cam mult.

E bine cu implicarea publicului, dar deja ne pusesera sa cantam piese intregi. In rest, chiar au avut un concert excelent, lasandu-mi o prima impresie foarte buna (era prima oara cand ii vedeam live, Youtube nu se pune). Mai ales Adrian Barar, cu parul vopsit si cu pletele in vant parca era renascut. Adi Igrisan are o super-voce, e pacat ca nu si-o pune in valoare pe inregistrari (ce zbierete poate sa scoata omul ala!).


De la 20:15 a inceput asteptarea titanilor. Ceea ce m-a mirat la bodyguarzi era ca inca de cand am ajuns la gard, ei ofereau apa plata si aruncau cu apa (din rau, ce-i drept) pe noi, ceea ce era un lucru tare bine venit avand in vedere imbulzeala si caldura. La 20:45 a inceput intro-ul ce anunta venirea Iron Maiden, compus mai intai din piesa Doctor Doctor a celor de la UFO (la care trupetii au facut un cover pe vremea lui Blaze Bayley), urmat apoi de o parte din Transylvania si terminand cu Mars, the Bringer of War de Gustav Holst. Iar cand a intrat formatia pe scena si au inceput primele note ale piesei The Wicker Man tot iadul s-a dezlantuit. 30.000(daca nu chiar mai multi) de fani au erupt si concertul incepuse oficial iar lava vulcanului emana caldura torida a fecioarei de fier.
Cred ca orice rocker de acolo a simtit acelasi lucru. Cu un sunet tare zgomotos, dar in acelasi timp curat, cu un Steve Harris si Bruce Dickinson in forma mare, cu un Janick Gers nebun ca intotdeauna si cu Adrian Smith si Dave Murray tari ca muntii, Iron Maiden au oferit nu doar un spectacol heavy metal, ci o experienta muzicala si vizuala absolut completa. Incerc sa caut cuvinte astfel incat sa ofer o opinie cat-de-cat echilibrata si complexa, dar la naiba, sunt coplesit de emotie si nu-mi vine decat sa scot adjectiv elogiativ dupa adjectiv elogiativ.



Pe scena pur si simplu radiau energie; erau niste adolescenti de peste 50 de ani! Mereu voi sustine ca daca trupetii ar putea pune in functiune un generator, ar putea alimenta o tara cu electricitate! Tot ce am vazut eu pana acum in DVD-uri ei au facut: Janick si-a aruncat chitara in sus, s-a batut cu Eddie care a intrat pe piesa Iron Maiden, Steve Harris s-a urcat pe monitoare si a cantat toate versurile, publicul a cantat integral Fear of the Dark, cu tot cu melodiile de chitara, iar Bruce a glumit intre piese si le-a cantat cu o intonatie si joc de scena comparabile cu un actor de teatru. Desi ei ne prezentau piesele „noi”, de dupa 2000, le-au cantat ca si cum erau hit-urile lor din anii ’80.


Iron Maiden la Cluj-Napoca a reprezantat mai mult decat un concert. Pentru unii era doar un spectacol, pentru mine, insa, a fost o experienta culturala care m-a schimbat; in timpul concertului Iron Maiden nu erau doar o trupa, ci erau un simbol al Vestului, al succesului datorita credintei in ceea ce faceau; ei erau un monument nu doar al heavy metal-ului, ci al muzicii in totalitatea ei; ei deveneau din oameni in ceva mult mai mult.Cel mai bun concert la care am fost pana acum? Poate ca nu, dar cu siguranta a fost cel mai memorabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu