26 mai 2011

The Silver Church, the place where death is most alive

The Silver Church a fost joi seară locul "where death is most alive”. Clubul bucureştean a găzduit al doilea dintre cele cinci concerte din miniturneul Dark Tranquillity în sud-estul Europei. Veniţi de la Istanbul, cei şase suedezi au susţinut un nou recital exploziv pentru rockerii români, la aproape un an de la concertul organizat de Artmania, la Sibiu.


Admiratorii genului au dat curs invitaţiei promoterilor, de a-i "întâmpina cum se cuvine” pe renumiţii muzicieni. Astfel că publicul s-a manifestat cât se poate de zgomotos pe tot parcursul show-ului, contribuind la succesul unui nou eveniment de club din zona metal. Chiar dacă nu erau la prima întâlnire cu spectatorii români, suedezii au fost plăcut surprinşi de reacţia fanilor. Aşa se face că solistul Mikael Stanne le-a făcut program colegilor de trupă: "Să facem din asta (din întâlnirea cu publicul român) o chestie anuală!”


"Încălzirea” s-a făcut cu piese ale unor nume mari ale genului. Nu a fost nevoie de o trupă de deschidere, suedezii fiind de ajuns pentru a potoli setea de rock a celor veniţi în The Silver Church. Mai mult, acest fapt le-a lăsat artiştilor libertatea de a-şi prezenta un setlist de 18 piese. Dacă anul trecut, în Piaţa Mare din Sibiu, s-au concentrat pe piesele albumului "We Are The Void”, lansat în 2010, de data aceasta au mers pe un "best of the best”, trecând prin toată discografia din cei 20 de ani de carieră. Grafica de pe monitoarele laterale, dar şi de pe panoul de leduri din spatele tobelor a completat atmosfera tipică Dark… Tranquillity. "At The Point Of Ignition”, "The Fatalist”, "Icipher”, "Damage Done”, "Lost To Apathy”, "Monochromatic Stains”, "The Gallery”, "The Wonders At Your Feet”, "Iridium”, "Focus Shift”, "Dream Oblivion”, "Misery's Crown”, "Haven”, "Punish My Heaven”, "Lethe”, "Final Resistance” au făcut deliciul publicului, pentru bis fiind păstrate "Therein” şi, bineînţeles, "Terminus (Where Death Is Most Alive)”. Chiar şi aşa, publicul a scandat "We want more!” minute bune după finalul show-ului.


Mikael Stanne (voce), Martin Henriksson şi Niklas Sundin (chitară), Daniel Antonsson (bass), Anders Jivarp (tobe) şi Martin Brändström (clape) au turat motoarele la maximum, de la prima până la ultima piesă. Mikael a fost întâmpinat cu urarea "Happy Birthday”, chiar dacă ziua sa de naştere urma să fie sărbătorită abia vineri. "Blondul întunecat” n-a stat o clipă locului, spre disperarea fotografilor, fie ei profesionişti sau de ocazie, a comunicat cu publicul între melodii, a cântat cocoţat pe boxe şi a strâns mâinile fanilor din primele rânduri în timpul concertului. La un moment dat, solistul a îndemnat publicul să se manifeste cu şi mai mult entuziasm: "Am remarcat un început de moshing, aş vrea să văd şi mai mult”, a spus vocalul, iar grupul de pletoşi s-a conformat. Înainte de bis a fost fluturat un steag suedez, pe care Mikael l-a luat şi şi l-a înfăşurat în jurul gâtului, iar la final a coborât de pe scenă pentru o baie de mulţime.


Chiar dacă erau obosiţi după călătoria de la Istanbul la Bucureşti, dar şi după explozia de energie din timpul concertului din The Silver Church, artiştii au mai rămas circa o oră în club, pentru a se fotografia cu fanii şi a le acorda autografe. S-ar putea spune, fără nici o urmă de îndoială, că Dark Tranquillity este una dintre cele mai prietenoase trupe suedeze. Şi, tot fără nici o îndoială, că este una dintre cele mai bune formaţii din zona metal scandinavă.

22 mai 2011

Romania like a dream - Izbucul Tauz


Izbucul Tauz face parte din rezervatie naturala a Parcului Natural Apuseni. Prin izbucul Tauzului ies la suprafata apele pierdute in cele doua Coibe de la Casa de Piatra. El are o adancime de -87 de metri, fiind considerata cea mai adanca cavitate inundata explorata din Romania.

Langa peretele de stanca de la Piatra Tauzului ‘izvoraste’ un adevarat rau, care dupa circa 100 de metri se uneste cu Valea Garda Seaca. Apa din Izbucul Tauzului este intodeauna limpede, chiar si dupa zile ploioase, si mult mai rece decat apa din Valea Garda Seaca.

Un episod din Ultimate Survival cu Bear Grylls, a fost realizat si in aceste locuri. Traseul pornind de la Groapa Ruginoasa, a continuat prin Lumea Pierduta si Cetatile Ponotului si s-a incheiat la Izbucul Tauz.

Drumul pana la izbuc e relativ usor si se poate parcurge chiar si cu masina dar recomandat ar fi de facut la pas, pt frumusetea zonei. De pe Drumul National ce strabate localitatile Vartop-Arieseni-Garda-Albac-Campeni, din dreptul localitatii Garda se ramifica un drum forestier la stanga.

Urmand acest drum care serpuieste in amonte pe Garda Seaca, vei ajunge in cele din urma si la indicatirul ce-ti v-a arata ca mai ai 300m pana la izbuc. Important e sa nu ratezi indiciul.Dupa ce parasiti drumul forestier se coboara pe o poteca prin padure si se va ajunge la un rau ce provine chiar de la Izbuc,de aici trebuie traversat pe partea opusa.

Se poate trece prin albia paraului sau peste copacii cazuti daca mai sunt.La baza unui perete stâncos ce se îndreaptă aproape vertical către cer, apa care a intrat circa 2.5 km mai la deal prin imensul portal al peşterii Coiba Mare iese in sfarşit la lumină, prin Izbucul Tauz.Primul lucru care l-am remarcat cand am ajuns la Izbuc a fost linistea, simti pur si simplu ca esti intr-o alta lume, una aspatiala si atemporala.





Ideea e ca dupa ce v-ati relaxat la Izbuc puteti continua drumul spre Casa de Piatra si dece nu mai departe spre Padis si minunatiile Apusenilor. Oricum pana in Casa de Piatra mai sunt ceva mai bine de 2 Km si asta e nimic pe langa minunatiile ce vi le ofera (Coiba Mare, Coiba Mica, Ghetarul de la Vartop, Pestera Gardisoara sau Huda Orbului) precum si posibilitatea de a campa sau de a te caza intr-un salas din inima muntelui intr-un catun uitat de vreme si nascut din poveste.

Primele tentative de depăşire a izbucului şi pătrunderea în acest mare sistem de peşteri, din care mai fac parte şi peşterile Coiba Mare şi Coiba Mică, au fost făcute in 1982, când scufundatorul maghiar Czako Laszlo, sprijinit de Liviu Vălenaş şi Halasi Gábor, reuşeşte să treacă de primul sifon, ajunge intr-un clopot de aer şi parcurge şi al doilea sifon până la adâncimea de 47 m. Reuşeşte să mai vadă continuarea până la cota de -55 m. Peştera atinge o lungime scufundata de 105m.
Următoarele tentative aparţin unui grup de scufundători cehi, care ating prin Lubomir Benysek adâncimea de 70m, după ce au avut de-a face cu mici îngustări ale galeriei în zona dintre cotele -60 si -70m. Aceasta se întâmpla în anul 1988.
În anul 1993, Jean-Jaques Bolanz vizitează România, şi se scufundă şi la Tăuz până la adâncimea de 32 m.
Cercetările sunt reluate mulţi ani mai târziu, cand polonezii conduşi de Wiktor Bolek preiau iniţiativa cu sprijinul A.S. Sfinx Gârda.
La începutul anului 2001, când înca iarna era în toi, au loc primele incursiuni ale polonezilor, soldate cu un record naţional de adâncime, 79.4m atinşi de Bolek. Acesta revine în luna August a aceluiaşi an şi reuşeste să-şi depăşeasca recordul anterior, înaintând până la adâncimea de 85 m, aflată la 250 m de la intrare. Şi peştera continuă. La această adâncime însă se schimba şi morfologia, galeria lărgindu-se, iar tavanul nu se mai vede…
În luna Octombrie 2002 grupul revine, fără Bolek. În condiţii asupra cărora înca se mai pot face speculaţii, Rafał Garsk, un “veteran” al Tăuzului şi conducător al expediţiei, îşi pierde viaţa şi este recuperat câteva zile mai târziu de la adâncimea de 78 m.

În aceste condiţii explorările sunt momentan întrerupte.
Eforturile sunt reluate în August 2003, cand echipa lui Bolek nu reuşeşte sa depăşească zona deja cunoscută a peşterii.
Anul 2004 aduce o altă veste teribilă: Wiktor Bolek, liderul scafandrilor speologi din Polonia, suferă un accident fatal de scufundare. La data de 1 Mai, în timpul unei scufundări de antrenament cu rebreather în Germania, care pregătea revenirea la Tăuz, acesta încetează din viaţă după ce revine cu succes dintr-o scufundare la -70 m şi aştepta pe palierul de decompresie de la -6 m. Cauzele decesului n-au fost elucidate.
Cu toate acestea, polonezii nu cedează. În toamna lui 2004 un alt cunoscător al locului, Włodzmierz Symanowski depăşeşte vechiul terminus, şi străbate sala de la -85m, care se înalţă vertiginos. Reuşeşte să urce în hornul scufundat, cu un diametru de 20m, până la circa -50 m.
În Ianuarie 2005 Symanovski revine şi reuşeşte sa urce pana la adăncimea de -30m. Depăşirea sifonului pare sa fie aproape. Dar atât de departe…

Izbucul Tăuz este în prezent, cu o lungime totală de 424 m şi adâncimea maximă de 85 m, cel mai adânc sifon cunoscut din România.
Izbucul Tauz este doar o parte din Romania.....

17 mai 2011

Metal Attack Fest Arad 2011 (photo)

Crosshair - Metal / Progressive / Thrash (Oradea)

Stellar Soul - Death Metal (Timisoara)


Indefiance - Melodic Death Metal (Arad)


Spiritual Ravishment - Death Metal / Grindcore (Oradea)


Gothic - Death Metal / Gothic (Petrosani)

11 mai 2011

Ascensiune pe Drocea

Primavara se tesea agale peste Saptamana Patimilor, lasand in urma sa o iarna mai lunga ca de obicei si mai friguroasa decat imi place. Iar eu cu o dorinta de aerisire si desfatare montana si inarmat cu increderea specifica iubitorilor de natura m-am catadicsit sa cuceresc Drocea.

Asa ca iata-ma in trenul personal Arad-Brad, la 5 si ceva dimineata, rememorand de unul singur, pe ritmurile lekeoftearsiene, placerea de a calatori cu trenul. Chiar daca arata mai mult decat infect, sageata bradului, ma purcede agale prin Campia Crisurilor, developand prin fata ochilor mei negura nopti si preschimband a ei rutina intr-o dimineata promitatoare dupa rasaritul cu care m-a dezmierdat.



Asa ca iata-ma intrand pe valea Crisului Alb si dupa ce am trecut de Ineu si Sebis ma vad nevoit sa las in urma boemia trenului si sa cobor in Bontesti, locul unde am facut jonctiunea cu Crisul Alb, raul pe care-l voi preschimba in fata camerei mai tarziu pt Mures, si locul de unde imi incep traseul spre Drocea si-l voi finaliza pe malul Muresului la Capruta.


Bontestiul ma intampina cu moliciunea unei dimineti prea linistite pt a te trezi din amorteala nopti dar si cu racoarea dulce din preajma muntilor. Strabat cu repeziciune satul si ma vad pe drumul spre Mustesti locul de unde voi incepe ascensiunea.


Dar iata-ma ajuns din urma de o batrana Dacie si soferul sau ospitalier care insista sa ma transporte spre Mustesti, contrariat fiind totodata de motivul pt care vreau sa ajung in Slatina de Mures peste vf Drocea si nu pe drumeagul normal, pe care-l folosesc localnicii...
In cele din urma, ajuns fiind in Mustesti, si dupa consultarea cu un localnic mai in varsta, aflu ca de fapt nu exista nici un marcaj spre Drocea, iar singurul marcaj il voi gasi abia pe coama muntelui, vorba fiind de marcajul de creasta a Zarandului cel cu banda rosie pe care-l stiam din incursiunile trecute.
Asa ca bazandu-ma pe harta ce-o aveam, pe simtul orientarii si pe frumusetea de zi care mi se oferea la dispozitie, am inaintat pe drumul forestier ce serpuia afara din Mustesti spre SV directia Muntii Zarandului.






Dupa 5,6 km printre pomi infloriti, inverziti si flori viu colorate m-am trezit la capatul drumului.


De aici am continuat sau mai bine spus am inceput sa urc in adevaratul sens, pe albia unui parau ce parea suparat pe munca lui sisifica. Ideea e ca aici am intalnit aceleasi probleme ca si la urcarea Highisului adica dificultatea de a te deplasa, asta datorita imposibilitatii de a trece de arborii cazuti, lucru ce m-a obligat sa trec de pe un versnt pe altul al vai intrebuintandu-ma in mod serios de toate membrele avute la dispozitie.


Cert e ca dupa vreo ora si mai bine de jumate m-am regasit pe creasta loc de unde a fost o joaca sa ajung pe Drocea.





Dupa o pauza binemeritata la umbra Drocei acompaniata de bucate si udata cu apa

am purces la coborare spre Slatina de Mures iar apoi trecand prin Grosii Noi (unde m-am alimentat cu un Ciucas)si Dumbravita am ajuns in cele din urma pe Valea Muresului la Capruta.








Cert e ca pe Drocea se ajunge mai usor decat pe Highis, iar lipsa marcajelor nu trebuie sa va derute pt ca tot timpul ve-ti gasi dupa ce sa va orientati iar Drocea chiar merita urcata si doar prin simplul fapt ca e altitudinea maxima a Muntilor Zarandului culminand in 836m.