24 iunie 2011

Romania like a dream - Detunata

După cum spunea folcloristul Ion Pop-Reţeganul, Detunata este “…un pisc de piatră de bazalt, compus din prisme mari, ce stau din jos drept în sus, ca şi când ar fi nişte arbori urişi, unul lângă altul, în Munţii Abrudului, spre miazănoapte-răsărit de la Bucium Şasa. Apare ca o casă uriaşă, în mijlocul unui islaz, înaltă de vreo 200 de coţi şi la periferie de vreo mie de coţi”.
În Munţii Apuseni, există două Detunate, aflate la un kilometru si jumătate una de alta. Detunatele sunt nişte coloane de bazalt, de o uimitoare regularitate, asemanătoare unor orgi naturale uriaşe, pe care le putem admira în Munţii Apuseni din Ţara Moţilor.
De la Alba Iulia, cu vreo 5 kilometri înainte să ajungi la Abrud, în satul Bucium - Cerbu faci dreapta pe drumul care duce în centrul comunei Bucium. I se spune "Bucium-Şasa", după numele văii pe care se află.
În centru, în curtea bisericii, apare clasicul panou de tablă cu indicaţii despre principalul o biectiv turistic al zonei. Pe el sunt câteva rânduri despre cele două "detunate", Detunata Goala şi Detunata Flocoasă, traduse în engleză şi franceză. Din acest punct mai ai de parcurs 2.500 de metri până la cea golaşă, mai spectaculoasă pentru simplul fapt că nu e acoperită de pădure.
Câteva sute de metri le poţi parcurge cu maşina, dar ar fi păcat, pentru că, probabil, ţi-ar scăpa Casa Memorială Fefeleaga, ridicată cu doi ani în urmă în memoria Sofiei Danciu, femeia din a cărei viaţă s-a inspirat Agârbiceanu când a scris nuvela.
La vreo 50 de metri mai în sus trebuie să părăseşti uliţa satului şi să faci dreapta, peste apă, şi apoi pe un drum de căruţă. Începi să te lupţi cu versantul, dar disputa e plăcută pentru că panta nu e imposibilă şi, în plus, mergi printr-o ogradă ce nu-şi pierde miresmele nici toamna.
Încă 10 minute prin pădure şi ajungi la Popasul Fefeleaga. Dacă aici se-ntâmplă să nu găseşti pe nimeni, rişti să nu găseşti locurile din care Detunata Golaşă se vede cel mai bine.
Din popasul turistic, dai în "drumul mare", cel care urcă pe ocolite tot spre Detunata Golaşă. E, de fapt, tot un drum de căruţă, ceva mai lat, crestat pe mijloc de un mic torent care se formează ori de câte ori plouă. Faci stânga şi continui să urci aproape fără să bagi de seamă că-n dreapta ta, pe o altă culme, undeva spre Bucium - Poieni, se află un cimitir roman.
Nu durează mult şi ajungi într- o poiană mărginită pe o parte de două mese lungi, acoperite, numai bine pentru un picnic în formula lărgită a "găştii". Lângă ele, un panou arată că, fix aici, George Bariţiu, Avram Iancu, Timotei Cipariu şi alţi lideri ai românilor au petrecut cântând "Deş teaptă-te, române!" de-a răsunat toată valea, după adunarea Astrei (Abrud, 30 august 1865).
De la panou, în stânga, se face o cărăruie care-n cinci minute te duce până la "gheţarul" locului. Cu excepţia lunii august, aici, sub câteva lespezi de piatră tăiate drept de mama Natură, e gheaţă tot timpul anului. Te întorci apoi spre tăblie şi trebuie să ieşi spre marginea poienii dinspre peretele de stâncă pe care-l vezi printre ramurile molozilor straşnici.
Odată ajuns la marginea poienii de sub Detunata Golaşă e suficient să-ţi ridici un pic privirea pentru ca nivelul adrenalinei să-ţi crească uşor. Nenumărate coloane de bazalt, înalte de zeci de metri, se arcuiesc înspre tine dându-ţi im presia că oricând ar putea tot muntele să se prăvălească fix pe locul în care te afli.
Ai senzaţia că sunt de fapt fildeşii unor elefanţi de 1.000 de ori mai mari decât îi ştim noi. Asta până când ajungi cu privirea spre dreapta lanţului de coloane, unde îţi devine clar că ai de-a face, de fapt, cu o orgă de dimensiuni nemaivăzute, în care coloanele de bazalt scot sunete la fiecare adiere de vânt.
Deasupra coloanelor, alte mii de capete de prisme din piatră ies la iveală. Sunt atât de multe încât, probabil, nu s-a obosit nimeni să le numere vreodată. Din când în când, bucăţi din ele se prăvălesc în vale, scoţând sunete asemănătoare cu cele ale unui tunet.
Dacă vrei să ajungi pe muchia Detunatei Goale trebuie ca, de sub orga gigantică, să apuci tot spre stânga. O cărare care în curând începe să urce brutal, în zig-zag, te duce până pe faţa estică a culmii, loc din care, dacă faci 10 paşi în afara traseului, ca să ieşi dintre copaci, vezi cât se poate de clar, spre est, Cheile Râmeţului.
Iar spre nord-est, culmea de dealuri după care se ascunde comuna Luna, de lângă Cluj-Napoca. La sud, la un kilometru distanţă e Detunata Flocoasă, mai puţin atractivă pentru turişti deoarece e acoperită de pădure.
Odată revenit pe cărare, mai durează trei minute urcuşul până pe muchia Detunatei Goale. Ultimii cinci metri sunt formaţi tot din coloane bazaltice lipite perfect una de cealaltă. Muchia nu are mai mult de un metru lăţime, pe zona sa sigură.
Din acest punct ai senzaţia ameţitoare că te afli pe un zgârie- nori. Diferenţa de nivel e de ordinul sutelor de metri, iar Bucium-Şasa îţi pare acum ca o pată pe harta zonei învăluită în fum. La vest, Soarele care se ascunde după culmea stâncoasă de la Bucium-Vulcan, este şi el, parcă, ceva mai mic.
Unii localnici spun că "Detunatele" ar fi apărut în urma unor tunete puternice. Alţii povestesc despre războiul dintre uriaşi şi zâne şi despre faptul că unul dintre uriaşi, un tânăr, s-ar fi îndrăgostit de una dintre zâne, iar atunci când tatăl lui a aflat a fost atât de furios încât a despărţit dealul în două, iar pământul i-ar fi înghiţit pe îndrăgostiţi.
O altă poveste e adesea istorisită ca să le fie învăţătură de minte celor avari şi celor lacomi. Se spune că un rege plin de toate bogăţiile pământului, nevrând să lase moştenire urmaşilor săi, a îngropat sub aceste stânci toată averea sa. Sute şi sute de ani au trecut de atunci până într-o bună zi când Satana s-a apucat să sape sub stânci, cu gândul de a găsi comoara. Înfuriat că nu dă de comoară şi cum toată munca lui se dovedi a fi în zadar, a adus mii de trăsnete deasupra stâncii. Dogoarea iscată de trăsnete a crăpat stânca, şi odată cu ea s-a topit şi întreaga comoară a regelui cel zgârcit. De atunci acelor stânci li se spune Pietrele Detunate.
Detunatele sunt doar o parte din Romania.....

18 iunie 2011

Romania like a dream - Cheile Galbenei

Cheile Galbenei incep brusc la poalele unui perete vertical de calcare, de cateva sute de metri inaltime unde se afla Izbucul Galbenei - un mic lac de 4-5 m diametru. Acest izbuc reprezinta de fapt resurgenta raului subteran din pestera Cetatile Ponorului.
Valea Izbucul Galbenei este taiata adanc in masivul de calcare, dand nastere uneia din cele mai grandioase chei din Apuseni. Abrupturi de sute de metri, arcade naturale, pesteri ale caror guri se deschid in mijlocul peretilor si cursul tumultuos al apei cu cascade, imense marmite si cateva tunele subterane pe parcurs dau acestei regiuni un aspect de salbaticie fara seaman.
De departe cel mai frumos , spectaculos dar si greu traseu din Apuseni. Plecarea se face din Padis spre Cantonul Glavoi sau La Grajduri cum i se mai zice . Apoi se continua pe traseul de Cetatile Ponorului. Se continua pe la Avenul Bortig spre Izbucul Galbenei. De aici incep cu adevarat Cheile Galbenei si zona cea mai spectaculoasa a traseului. De la iesirea din chei se trece prin Poiana Florilor , apoi Focul Viu si inapoi la Grajduri.
Situată în sud-vestul şi vestul Bazinului închis Padiş – Cetăţile Ponorului, în afara acestuia, Valea Galbenei reprezintă un culoar de drenare spre Depresiunea Beiuşului a majorităţii apelor din Bazinul Padiş. Aproape pe tot parcursul ei, Valea Galbenei cuprinde sectoare de chei înguste, mărginite de pereţi verticali şi pante abrupte, având numeroase cascade şi fiind deosebit de greu de străbătut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, porţiunea dintre Izbucul Galbenei şi confluenţa cu Valea Luncşoara, constituind un canion îngust, mărginit de pereţi verticali de peste 100 m.
Izbucul Galbenei reprezintă resurgenţa râului subteran din peştera Cetăţile Ponorului, de fapt marea parte a debitului râurilor ce străbat Bazinul închis Padiş – Cetăţile Ponorului, precum şi a Sistemului Zăpodie din Groapa de la Barsa. Izbucul este un ochi de apă de circa 7 m diametru, situat la baza unui perete de stâncă. În aval, apa se prăvăleşte în cascade.
Prinsă într-un canion îngust, Valea Galbenei creează jgheaburi şi marmite inaccesibile, parcurgând astfel o diferenţă de nivel de 100 m pe aproximativ 700 m lungime în linie aeriană. Pe vale apare o gură de peşteră, unde apa râului intră zgomotos. Este începutul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 m şi foarte greu practicabil.
Acesta se termină printr-o cascadă evantai deosebit de pitorească, înaltă de 7 m, la baza căreia se găseşte un lac.
Un traseu turistic parcurge Cheile Galbenei, existând amenajări pentru turişti, constând în porţiuni de cabluri de oţel şi lanţuri de sprijin. Datorită dificultăţii şi gradului sporit de periculozitate, acest traseu este recomandat doar turiştilor cu experienţă şi condiţie fizică bună. Nu se recomandă parcurgerea lui pe vreme rea sau în perioadele de viituri.
O ramură a traseului urcă deasupra, în peretele stâncos ai cheilor unde există două puncte de belvedere suspendate la circa 200 m deasupra firului văii, care oferă privelişti inedite asupra canionului şi asupra peretelui de vizavi înalt de peste 300 m.
Sectorul din aval, până la confluenţa cu Crişul Pietros, numit şi Cheile Jgheabului, este de asemenea deosebit de spectaculos prin cascadele din zonele de confluenţă cu afluenţii de pe partea stângă. Această porţiune de chei nu este accesibilă, dar pe deasupra lor, în ambii versanţi s-au construit drumuri forestiere care permit pe alocuri contemplarea sălbăticiei acestora.
Cheile Galbenei sunt doar o parte din Romania.....

02 iunie 2011

Romania like a dream - Poienile de Sus ale Cernei

In peisajul cu note dominante de calcar si vegetatie submediteraneana, Crovurile din Muntii Mehedinti sau cum mai sunt denumite, “Poienile de Sus ale Cernei”, ocupa un loc aparte prin originalitatea formelor de relief, a formelor exocarstice si nu in ultimul rand prin caracterul exclusiv pastoral al interventiei omului in aceste locuri.
Ce sunt de fapt, Crovurile din Muntii Mehedinti? Sunt o succesiune de poieni insorite, acoperite cu iarba grasa, cu fundul plat, situate la altitudini diferite si care se fac remarcate prin faptul ca sunt inconjurate de creste calcaroase, de-a lungul lor. Calcarul alb creeaza un placut contrast cu verdele poienilor, strapuns ici colo de campuri de lapiezuri.
Prin urmare, ele sunt o forma de exocarst. In functie de dimensiuni au fost denumite fie polii, fie uvale, fie doline. Denumirea de “polie” este atribuita celor de dimensiuni mari (cum este Beletina) in timp ce aceea de “dolina” se preteaza mai ales celor foarte adanci si nu foarte largi (cum sunt Crovul Medved si Crovul Mare).
Aceste poieni au fost cunoscute de mult timp de oamenii locului care au statornicit aici stane (azi se mai gasesc in Beletina, Crovul Medved si Crovul Mare) din care porneau, ca si azi, cu cirezi de vite sau turme de oi la pasunat in intreaga intindere a poienilor.
Punctul de pornire pe traseu este saua “La Mazdronea”, punct de plecare si pentru traseul ce urca spre Varful lui Stan. De aici, din marginea defrisarii salbatice care a incoltit aceasta parte a muntelui, incepem sa urcam pe un drum de tractor spre sud, calauziti de marcajul destul de vechi banda rosie. Urcusul dureaza cam 40 de minute, masurate din sa, este destul de dificil si ne scoate in apropierea campurilor de lapiezuri de sub Varful lui Stan, spre est de acesta.
Ne putem odihni cateva minute, desfatandu-ne cu frumoasele privelisti ce se deschid spre Muntii Cernei si Godeanu, spre Culmea joasa a Cernei, spre Oslea si depresiunile submontane din Oltenia, pana spre Targu Jiu. Pe vreme senina, se zareste fara probleme pana si Parangul Mare, spre nord-est sau Dunarea spre sud.
Aici urmeaza cel mai dificil sector in ceea ce priveste orientarea. Incepem sa ne indreptam spre sud, coborand usor si apoi traversand vreo doua mici vaioage ce se lasa inspre Godeanu. Ne inscriem apoi pe o vale mai larga, inspre dreapta, impadurita. Suntem deja in lumea alba a calcarului, care se iteste ici-colo, printre copaci. Marcajul este inexistent aici, de fapt nici poteca nu exista. Din fericire, padurea nu este prea deasa. Ideea este sa mentinem directia generala sud-vest. In cateva randuri trebuie sa ocolim niste doline circulare care ne pot dezorienta. Un alt reper este ca trebuie sa urcam in mod constant si lin. Dupa circa 1h 45’ ore din sa, incepem sa zarim printre copani stralucirea Poienii Beletina.
Iesim la capatul rasaritean al poienii. Aceasta ni se arata in toata splendoarea ei. Cel mai mult frapeaza suprafata sa perfect orizontala. Ici si colo, ca niste turme de oi in miniatura, scot capetele la lumina bolovanii de calcar, ascutiti, vechi martori ai trecutului geologic framantat al regiunii. In departare zarim stanele situate inspre poalele padurii, mai la adapost de vanturile destul de aspre ce bat aici cand vremea se burzuluieste. Caii pasc nestingheriti in acest decor.
Strabatem de-a lungul poiana, avand in dreapta Varful lui Stan, care ne apare mult mai accesibil din aceasta parte fata de cum apare vazut din Valea Arsasca. Un traseu marcat cu punct albastru porneste spre varf si ne duce sus in cca 1h. Noi ne continuam drumul si trecem apoi printr-o mica inseuare catre Poiana Mare. De aici drumul nostru se va desfasura paralel cu Valea Cernei. Intre sirul crovurilor si abrupturile acesteia, se vor inlantui geanturi prapastioase.
Spre capatul Poienii Mari urcam bland, printre bolovani marunti, ca sa ajungem intr-un frumos punct de belvedere asupra Crovului Mare. Acesta ne apare ca o caldare adanca, inconjurata de versanti inierbati, punctati din loc in loc de copaci. In fundul dolinei este o stana.In Crovul Mare ajunge dinspre Valea Cernei traseul marcat cu cruce rosie ce urca pe Foeroaga Tamna si se continua catre comuna Izverna.
Coboram cam 100m diferenta de nivel pana in Crovul Mare si reluam urcusul pe partea cealalta. Depasim pragul de calcar din varf si coboram, in maxim 10 minute, foarte bland, in Poienile Porcului.
Acestea sunt aproximativ circulare si de asemenea, foarte netede. Din zona lor incepe sa fie vizibil foarte spectaculos, catre directia din care am venit, si Varful lui Stan. Inspre rasarit se zareste creasta principala a Muntilor Mehedinti, calcaroasa, unde se remarca Varful Broscan (1308m), cel mai important din aceasta portiune a crestei. Un eventual traseu care ar parcurge-o, intre Beletina si Varful Pietrele Albe, ar fi destul de sinuos si cu diferente destul de mari de nivel.
Pe la mijlocul primei poieni din cele 2 numite “ale Porcului”, ne putem abate cam 150m spre dreapta, catre un mic zid natural de piatra, intre 2 geanturi, pe care il putem escalada pentru a avea in fata ochilor o frumoasa priveliste catre Valea Cernei.
La capatul Poienilor Porcului vom urca vreo 30m diferenta de nivel pentru a ajunge in saua ce le desparte de Crovul Medved. In acest loc vom avea o frumoasa perspectiva catre varful Pietrele Albe (1335m), catre Plostinioarele si catre Valea Cernei dar si spre Varful lui Stan. De aici putem obtine o imagine “clasica” a Crovurilor: poienile, in insiruirea lor si pe fundal, Varful lui Stan. Spre sud, Pietrele Albe apare ca un varf tesit, dintr-un amestec de grohotisuri si culmi calcaroase foarte abrupte, imposibil de escaladat direct din crovul Medved.
Cuvantul “medved” inseamna “urs” in limba slava. Intreaga toponimie a Vaii Cernei si a Muntilor Mehedinti se afla sub influenta lingvistica de peste Dunare. Denumiri ca Barza, Domogled, Prolaz, Gornenti sau Topolova sunt tot atatea dovezi.

Crovul Medved seamana destul de mult cu Crovul Mare dar este ceva mai intins. Si aici gasim o stana. Coborarea in poiana este insa ceva mai abrupta si mai lunga. Dupa ce strabatem zona sa cea mai joasa, incepem sa urcam spre Plostinioarele. Urcusul este destul de pronuntat si ne scoate in ultima poiana din sirul Crovurilor, Plostinioarele, in circa 30 de minute. Acestea ne apar mai putin intinse, usor rotunjite pe margini.
Excursia de-a lungul crovurilor se incheie aici. Poiana Plostina este ascunsa vederii de un palc de padure. Putem continua drumetia in Muntii Mehedinti, urcand pe Pietrele Albe si apoi parcurgand salbatica zona pana pe Costeagu si mai departe, coborand in Poiana Tesnei. Trebuie mentionat ca sectorul dintre Pietrele Albe si Poiana Tesnei poate pune serioase probleme de orientare si este destul de lung (3h). De aceea, este bine sa alegem ca loc de tabara Crovul Medved, rezervandu-ne a doua zi in intregime pentru ultima parte a excursiei, pana in Tesna.
Orientarea nu pune niciun fel de probleme in poieni, decat daca este ceata. Lipsa unui marcaj nu este deci neplacuta, dar marcajul banda rosie aplicat corespunzator recent intre saua “La Mazdronea” si Poiana Beletina confera mai multa continuitate traseului.
Poienile de Sus ale Cernei sunt doar o parte din Romania.....