19 septembrie 2011

Evadare cu iz carpatic

Sfarsit de saptamana... Plictiseala se imbina perfect cu gustul amar al sfarsitului de concediu, cu amintirea verii care se lasa purtata de vant spre emisfera sudica si cu imaginea prafoasa a betoanelor orasului. Ce poti face in situatia aceasta decat sa fugi de toate si de tot, sa evadezi in natura si sa te bucuri de ea.
Deci, fara a sta prea mult pe ganduri mi-am pus intr-un rucsac cateva lucruri, m-am inarmat cu camera foto si am lasat Aradul in urma luand directia Sebesului impins de curiozitatea de a vedea cum arata noua fata a ceea ce v-a fi cea mai inalta sosea a tarii, Transalpina.
Drumul bun, peisajul de poveste si satele care te imbiau cu linistea lor erau ingredientele care garantau ideea de evadare.
Am lasat in urma, rand pe rand, pagini de poveste Sasciori, Capalna, Sugag. Linga Sasciori am intalnit prima amenajare hidroenergetica de pe raul Sebes si lacul aferent Obrejii de Capalna.
Trecand de Sugag in amonte pe Sebes situatia de basm se schimba intr-un vis urat intregit de drumul execrabil si de defrisarile nechibzuite pe spatii intinse, mult prea intinse. Daca drumul se v-a face in viitorul imediat , Transalpina urmand a fi inaugurata anul viitor, padurea pare a nu mai avea speranta pe timp lung in fata oamenilor care ar trebui sa-i fie aliati.
Drumul urca agale pe valea marginita de Cindrel pe de-o parte si Sureanu pe de alta, si scoate la iveala alte constructii hidroenergetice ramase din timpuri comuniste (sa fim recunoscatori pt ele) si lacurile de acumulare Tau si Oasa.
Odata ajuns la Obarsia Lotrului, Transalpina ramane in urma, indreptandu-se prin Parang spre Ranca si Novaci.
Intovarasit cu Lotru, iau directia Vaii Oltului nu inainte de a ma bucura de privelisti la Vidra si Malaia si de preturi incredibil de accesibile in Voineasa.
Exceptand drumul care te supune la o corvoada anevoioasa si-ti solicita atentia la maxim, zona este de poveste si nu e inca cucerita de gratargii si manele,fiind strajuita de Muntii Lotrului si Capatanii.
Ajuns la Brezoi, regasesc Oltul cu siragul sau de manastiri. Asa ca popasul la Cozia devine ceva firesc. Una dintre cele mai autentice podoabe ale arhitecturii bisericeşti autohtone, Mănăstirea Cozia trăieşte şi va dăinui în istoria poporului român deopotrivă prin însemnătatea ei artistică şi spirituală, cât şi prin vechimea ei.Pe plan istoric Mănăstirea Cozia va aminti întotdeauna de Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Mare, gloriosul ei ctitor, precum şi de alţi mari domnitori români şi străini de care trecutul ei este legat.
Pentru a clădi mănăstirea, Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Mare a ales acest loc de linişte şi siguranţă pe Valea Oltului, în apropierea muntelui de unde la acea vreme nu se putea merge mai departe spre Transilvania decât cu piciorul sau cel mult călare. Domnitorii şi vitejii plăieşi au folosit trainicele ziduri ale mănăstirii ca adăpost sigur în luptele împotriva cotropitorilor.
In pronaos se afla mormantul lui Mircea cel Mare care a murit la 31 ianuarie 1418 si a fost adus de la scaunul său din Argeş si a fost înmormântat la 4 februarie 1418, nu la Biserica Domnească din Argeş unde zăceau înaintaşii săi, ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa de la Cozia.Tot în pronaos se află mormântul Teodorei, mama lui Mihai Viteazul. După asasinarea fiului său pe Câmpia Turzii, ea s-a călugărit la Mănăstirea Cozia sub numele de Teofana monahia.
Urmatoarea oprire a fost la o alta manastire insa nu pe Valea Oltului, ci la Curtea de Arges.Ctitorita in vremea domnitorului Neagoe Basarab, intre 1512 – 1517, manastirea se afla la capatul unui bulevard cu tei batrani de sute de ani.
Manastirea Curtea de Arges, care prin asezarea si farmecul ei natural, arhitectural si artistic intrece in frumusete tot ce s-a facut la noi pana in secolul al XVI-lea, reprezinta o continuare a traditiei si a vietii religioase a poporului roman, dar si apogeul unei epoci infloritoare in arhitectura si arta.
Manastirea Curtea de Arges nu este o legenda sau numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman.În pronaos, ai cărui stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale răsucite se află criptele lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi, şi ale cuplurilor regale ale României, Carol I si Elisabeta, Ferdinand şi Maria.
Astfel s-a incheiat prima zi a sfarsitului de saptamana. Am inoptat in Curtea de Arges iar a doua zi inainte de rasarit am pornit spre Transfagarasan
sau Drumul din nori, cum mai este cunoscut datorita spectaculozitatii sale si a naturii din jur, cat si a altitudinii pe care o atinge de 2042 m in Caldarea Balea.
Din pacate si aici drumul lasa de dorit, fiind mai mult decat groaznic in judetul Arges, abia din preajma Complexului Capra se poate numi decent.
Prima oprire Cetatea Poienari. Cunoscută şi sub denumirea de cetatea lui Vlad Ţepeş, misterioasa cetate se află situata la patru kilometri de barajul Vidraru, pe un vârf de munte, la o altitudine de 860 de metri. Accesul până la ea nu e prea uşor, trebuind urcate 1480 de trepte zidite în coama dealului, dar odata ajuns sus esti rasplatit de o priveliste superba.
Apoi Barajul si Lacul Vidraru.Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurarii,in 1966, al cincilea in Europa si al noualea in lume intre constructiile similare, fiind amplasat pe raul Arges pe un sector de 28 km lungime.
Situat intre muntii Fruntii si Ghitu, lacul aduna apele raurilor Capra, Buda si ale catorva afluenti directi, avand o suprafata de 393 ha, lungimea de 10,3 km, iar latimea maxima de 2,2 km in zona Valea Lupului - Calugarita. Adancimea maxima a apei este de 155 m langa barajul inalt de 166 m, iar volumul apei este de 465 milioane m3.
Dupa o inaintare anevoioasa prin curbele fagarasene
am poposit in Caldarea Balea, langa lacul glaciar cu acelasi nume.Lacul Balea este cel mai mare lac glaciar si unul dintre cele mai frumoase din Masivul Fagaras, situat la o altitudine de 2.040m.
Faptul ca am plecat la ora 6 din Curtea de Arges mi-a oferit sansa sa fiu singurul vizitator la Vidraru si printre cei cativa de la Balea.
Dupa o cafea pe fuga, in linistea lacului, m-am avantat intr-o scurta ascensiune de 30 de minute pana in Saua Caprei
si de acolo spre Vf. Vanatoarea lui Buteanu, al saptelea ca altitudine din Carpatii Romanesti si al cincilea din Masivul Fagaras.
Pana in varf am avut ocazia de a admira Lacul Capra si Caldarea glaciara in care se afla
iar de pe cei 2507 m ai vf Vanatoarea lui Buteanu am fost rasplatit cu o priveliste de-ti taie respiratia atat la propriu, datorita vantului cat si la figurat.
Intors langa Lacul Balea, undeva in preajma orei 12, am dat de o forfota tip bazar care impreuna cu preturile excesive de la dughenele rasarite pe marginea soselei, m-au alungat spre casa, fara a mai vizita si Cascada Balea.
Concluzie: intr-un timp scurt am reusit sa vad multe si munte, iar unde e munte e si evadare.

14 septembrie 2011