21 iunie 2013

Circuitul Milovei

Ziua:20 iunie, ora plecare Milova:07.00, ora sosire CFR Milova 16.30, traseu: Circuitul Milovei (sat Milova, confluenta Milovei cu Milovita, Creasta Milovei, Valea Cosiac, Vf. Ruptura 548m, Vf. Bulvan, Vf. Ivanita 707m, Creasta principala a Zarandului, Valea Milovei, sat Milova, Statia CFR Milova) marcaj: punct albastru, banda rosie, firul vaii paraului Milova constatari: marcaje reinnoite pe diferite portiuni dar inexistente sau greu de gasit in unele zone, defrisari masive care au dus la aparitia unei vegetatii dese cu rugi de mure si lastaris lucru ce face anevoioasa deplasarea, chiar chinuitoare, toata padurea este plina de ţânţari care nu-ti dau pace, am intalnit o turma de mistreti, care s-au speriat cand m-au prins incercand sa le fac poze, apa paraului Milova este minunata si de baie si de baut, multi fluturi, caldura si oboseala

09 iunie 2013

Drocea (836m)

In clipa in care iesi de pe DN 7, virand spre Julita, iti mai raman de parcurs 21,6 km, directia Gurahont, pana cand te intersectezi cu marcajul traseului ce defineste creasta Zarandului. De aici mai ai de parcurs 90 de minute pana in punctul cel mai inalt al Muntilor Zarandului si anume Vf. Drocea cu a sa altitudine de 836 m. Traseul este unul usor si nu pune probleme in parcurgerea lui. O data parasita soseaua ce face legatura intre vaile Muresului si a Crisului Alb, te asteapta o ascensiune de 30 de minute inspre Nord, singura portiune a traseului care te solicita, apoi treptat marcajul te ghideaza inspre Vest, cotind usor spre stanga in directia de mers. Dupa ce treci Cioaca Lupului cu a sa culme presarata de roci conglomeratice te mai asteapta o ora de mers lejer pana pe Drocea. Din pacate varful nu este semnalizat de cat printr-o inscriptie pe scoarta unui copac, iar mica bucata de tabla si ea foarte ruginita, ce era o data in zona, se pare ca a disparut. Ascensiunea Drocei se poate incerca si dinspre Nord de la Mustesti, ori dinspre Valea Muresului prin Slatina de Mures, abrupt pe versant, mult mai greu dar si mai frumos. Poate ca traseul ales de mine nu te va surprinde cu ceva deosebit, asemeni cararilor din muntii mai cunoscuti ai tarii, dar este excelent pt o zi in care nu-ti gasesti locul in orasul prafuit de cotidian. Tot o data poti sa interactionezi direct cu geologia zonei si sa descoperi depozite de gresii cenusii si marne siltice pe care le intalnesti la tot pasul, in special in zona culoarului Julita-Gurahont unde afloreaza din loc in loc, iar diversitatea insectelor si a pasarilor poate fi un alt motiv care sa te aduca in Muntii Zarandului, chiar si pt o evadare de o zi...